Sfântul Ioan Gură de Aur, un exemplu demn de urmat pentru preoții din protopopiatul Năsăud

de | oct. 7, 2015 | Actualitatea religioasă

Preoții din protopopiatul Năsăud au participat luni, 5 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă, prezidată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ședința a avut loc la Centrul de tineret “Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi și a debutat cu o slujbă de Te-Deum săvârșită de preoții Ioan Băndean, Dacian Șanta și Alexandru Buia în biserica cu hramul “Schimbarea la Față”.3

Dezbaterile au continuat după slujbă, în sala de conferințe a centrului. În debut, părintele protopop Ioan Dâmbu a urat bun venit Înaltpreasfințitului Andrei și a evocat în scurte cuvinte personalitatea pr. prof. Ioan Bunea, pe care l-a propus să fie cel dintâi omagiat în cadrul anului omagial al marilor păstori de suflete, întrucât el este un exemplu demn de urmat pentru toți preoții, care se străduiesc să slujească cu râvnă Biserica lui Hristos.

7Părintele Mitropolit le-a prezentat apoi preoților importanța subiectului propus de Sfântul Sinod ca să fie dezbătut în cadrul conferințelor preoțești din Patriarhia Română. În continuare pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a conferențiat pe tema “Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur – misionarul credibil”, plecând de la crezul marelui ierarh: “nu am altă viață decât voi și grija pentru mântuirea voastră”.

În încheiere, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pr. Bogdan Ivanov a adus la cunoștința preoților problemele de ordin administrativ.

 

Ultimele articole

Eroii neamului

Eroii neamului

La sărbătoarea „Înălţării Domnului” sunt cinstiţi Eroii Neamului. Această hotărâre a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1999. De fapt, se reactualizează un obicei mai vechi stipulat în Tratatul de la Versailles şi într-un Decret-lege din 1920 al...

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, prăznuit în localitatea natală

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, prăznuit în localitatea natală

Miercuri, 19 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea natală a Sfântului Ierarh Pahomie, Gledin, județul Bistrița-Năsăud. Sfântul...