Sfântul Ioan Gură de Aur, un exemplu demn de urmat pentru preoții din protopopiatul Năsăud

de | oct. 7, 2015

Preoții din protopopiatul Năsăud au participat luni, 5 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă, prezidată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ședința a avut loc la Centrul de tineret “Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi și a debutat cu o slujbă de Te-Deum săvârșită de preoții Ioan Băndean, Dacian Șanta și Alexandru Buia în biserica cu hramul “Schimbarea la Față”.3

Dezbaterile au continuat după slujbă, în sala de conferințe a centrului. În debut, părintele protopop Ioan Dâmbu a urat bun venit Înaltpreasfințitului Andrei și a evocat în scurte cuvinte personalitatea pr. prof. Ioan Bunea, pe care l-a propus să fie cel dintâi omagiat în cadrul anului omagial al marilor păstori de suflete, întrucât el este un exemplu demn de urmat pentru toți preoții, care se străduiesc să slujească cu râvnă Biserica lui Hristos.

7Părintele Mitropolit le-a prezentat apoi preoților importanța subiectului propus de Sfântul Sinod ca să fie dezbătut în cadrul conferințelor preoțești din Patriarhia Română. În continuare pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a conferențiat pe tema “Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur – misionarul credibil”, plecând de la crezul marelui ierarh: “nu am altă viață decât voi și grija pentru mântuirea voastră”.

În încheiere, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pr. Bogdan Ivanov a adus la cunoștința preoților problemele de ordin administrativ.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eveniment cultural, în Catedrala Mitropolitană din Cluj

Eveniment cultural, în Catedrala Mitropolitană din Cluj

Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca,  împreună cu Arhiepiscopia Clujului, organizează miercuri, 20 aprilie 2016, în Catedrala Mitropolitană, un eveniment cultural de excepție, ce își propune să prefațeze Săptămâna Patimilor Mântuitorului. Cu acest,...

Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Baia Mare

Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Baia Mare

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat sâmbătă, 16 aprilie, la întâlnirea celor peste 400 de tineri din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBM), din Parohia Dumbrăviţa, unde...