Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Sfântul Ioan Scărarul – despre multa vorbire și despre tăcere (exegeză)

de | mart. 19, 2026

Cuvântul al XI-lea nu este doar o regulă ascetică pentru monahi, ci o reflecție profundă asupra responsabilității limbii. Pentru Sfântul Ioan, tăcerea nu este o simplă disciplină exterioară, ci o cale de purificare a inimii și de apropiere de Dumnezeu. Prin tăcere, mintea se adună, rugăciunea se adâncește, iar omul începe să dobândească pacea interioară. Astfel, controlul cuvintelor devine un pas esențial pe drumul urcușului duhovnicesc descris în Scara.

Despre multa vorbire și tăcere, Sf. Ioan zice: ,,Am arătat pe scurt în cele de până acum că este un lucru foarte primejdios, care se furișează chiar și în cei ce par duhovnicești: a judeca, sau mai degrabă a fi judecat și osândit de limbă. Dar acum urmează să vorbim puțin, la locul cuvenit, și despre pricina sau ușa prin care intră sau iese aceasta.

Multa vorbire este catedra slavei deșarte, prin care aceasta se arată pe sine și se face cunoscută. Multa vorbire este semnul neștiinței, ușa clevetirii, călăuza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea străpungerii, născătoarea trândăviei sau pricinuitoarea ei, înainte-mergătoarea somnului, împrăștierea minții adunate în sine, pierzătoarea pazei de sine, răcitoarea căldurii, întunecarea rugăciunii.

Tăcerea întru cunoștință este maica rugăciunii, izbăvirea din robie, păzirea focului, supraveghetoarea gândurilor, straja în fața vrăjmașilor, închisoarea plânsului, prietena lacrimilor, lucrătoarea pomenirii morții, zugravul chinurilor, iscoditoarea judecății, slujitoarea îngrijorării, dușmana îndrăznelii, soața liniștii, potrivnica iubirii de a fi învățătoare, adaos de cunoștință, pricinuitoarea vederilor, înaintare nevăzută, urcuș neobservat.

Cel ce-și cunoaște greșelile își înfrânează limba. Iar vorbărețul nu s-a cunoscut încă pe sine cum trebuie. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și, vorbind cu El fără să știe cum, este luminat de Dumnezeu. Tăcerea lui Iisus a rușinat pe Pilat și liniștea unui om duhovnicesc mistuie slava deșartă.

După ce a spus un cuvânt, Petru a plâns cu amar, pentru că nu și-a adus aminte de cel ce a zis: „Zis-am: păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea” (Psalm 38, 1) și de altul care a zis: „E mai bine a cădea de la înălțime pe pământ, decât din pricina limbii” (Isus Sirah 20, 19).

Nu voiesc să scriu multe despre acestea, deși vicleniile patimilor mă îndeamnă. Dar am auzit odată pe cineva, dorind să afle de la mine ceva despre liniște, care zicea că multa vorbire se naște numaidecât din una din acestea: fie dintr-o îndelungată viețuire și deprindere vicleană și neînfrânată (căci limba, fiind și ea un mădular al trupului, cere ceea ce a învățat și s-a obișnuit), fie, la cei ce se nevoiesc și mai ales la ei, din slava deșartă; iar uneori și din lăcomia pântecelui. Pentru aceea, adeseori, mulți, înfrânându-și pântecele cu oarecare forțare, închid și limba și multa ei vorbire în tăcere.

Cel ce se gândește cu grijă la moarte își oprește cuvintele. Și cel ce a agonisit plânsul sufletului se ferește de vorba multă ca de foc.Cel ce iubește liniștea și-a pus lacăt la gură. Iar cel ce dorește să dea ocol lumii e alungat din chilie. Cel ce a cunoscut mirosul focului celui preaînalt fuge de însoțirea cu oamenii, cum fuge albina de fum. Căci pe ea fumul o alungă; iar aceluia însoțirea cu oamenii îi lucrează împotrivă. Puțini pot opri apa fără de zăgazuri, dar și mai puțini își pot opri gura neînfrânată.”

Cuvântul al XI-lea din Scara dumnezeiescului urcuș tratează una dintre cele mai subtile și totodată frecvente patimi ale vieții omenești: vorbirea fără măsură. Pentru autor, problema nu este simpla folosire a limbii, ci lipsa de discernământ și de înfrânare în folosirea ei. În spiritualitatea monahală răsăriteană, limba este văzută ca un instrument care poate deveni fie mijloc de mântuire, fie pricină de cădere. De aceea, învățătura despre tăcere nu reprezintă o negare a comunicării, ci o disciplină duhovnicească prin care omul își păzește sufletul.

La începutul cuvântului, autorul avertizează asupra pericolului limbii care judecă și condamnă. Judecarea aproapelui este prezentată ca un păcat subtil, care se poate strecura chiar și în cei care par duhovnicești. Prin limbă omul devine judecător al altora, dar în același timp se osândește pe sine. Astfel, problema nu este doar morală, ci și spirituală: cuvintele rostite fără discernământ trădează o stare lăuntrică dezordonată.

În continuare, Sfântul Ioan descrie consecințele vorbirii multe printr-o serie de imagini puternice. Multa vorbire este numită„catedra slavei deșarte”, deoarece omul care vorbește mult caută, adesea fără să-și dea seama, să se arate pe sine și să atragă atenția asupra propriei persoane. Vorbirea devine astfel un instrument al ego-ului. Ea este și „ușa clevetirii”, deoarece discuțiile necontrolate duc cu ușurință la judecarea și defăimarea altora. În același timp, vorbirea excesivă slăbește viața interioară: împrăștie mintea, răcește râvna sufletească și întunecă rugăciunea. Pentru autor, mintea adunată este o condiție a întâlnirii cu Dumnezeu; de aceea, orice lucru care o împrăștie devine o piedică duhovnicească.

În contrast cu această stare, Sfântul Ioan prezintă tăcerea ca pe o virtute fundamentală. El o numește „maica rugăciunii”, deoarece liniștea exterioară și interioară creează spațiul în care omul poate vorbi cu Dumnezeu. Tăcerea nu este doar lipsa cuvintelor, ci o stare de veghe și de concentrare a minții. În această tăcere se naște atenția asupra gândurilor, se păstrează „focul” vieții spirituale și se dezvoltă sensibilitatea față de prezența lui Dumnezeu. De aceea, tăcerea devine și „străjer al gândurilor” și „păzitoare împotriva vrăjmașilor”, adică împotriva ispitelor care vin prin gânduri.

 

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Sfântul Ioan Scărarul - despre multa vorbire și despre tăcere (exegeză)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/gconstantin/" target="_self">Grigore Constantin</a>

Grigore Constantin

Grigore Constantin s-a născut la 14 mai 1997, în Lunca Câlnicului, județul Brașov. A urmat Seminarul Teologic „Dumitru Stăniloae” din Brașov între anii 2012-2016, continuându-și studiile la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, unde a absolvit în 2020. În perioada 2020-2022, a urmat un master în Teologie istorică la aceeași instituție. În prezent, își continuă formarea academică printr-un program de master în Filosofie Antică și Medievală la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Emisiuni recente

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală X

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală X

Vorbim în această emisiune despre sensul trupului în viața spirituală. Ca oameni suntem angajați în actul mântuirii deopotrivă ca trup și ca suflet. Prin trupul nostru săvârșim anumite acte și gesturi care dovedesc implicarea lui în lucrarea mântuirii. Prin trup...

Despre Sfântul Proroc Moise

Despre Sfântul Proroc Moise

Biserica noastră îl prăznuiește pe data de 4 septembrie pe Sfântul Proroc Moise, un nume sonor pentru Vechiul Testament, un nume emblematic pentru iconomia mântuirii. De numele său se leagă ieșirea evreilor din robia egipteană, primirea Legii pe Muntele Sinai dar și,...