Sfântul Iustin Martirul, ocrotitor spiritual pentru Episcopul Maramureșului

de | iun. 1, 2025

Episcopul Maramureșului și Sătmarului îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, serbat în data de 1 iunie.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a fost un gânditor creștin din secolul al II-lea, convertit din păgânism, care a apărat credința creștină prin scrierile sale apologetice și a murit ca martir la Roma.

Preasfințitul Părinte Iustin (Ioan Hodea) s-a născut pe 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş.

A urmat primele opt clase la Şcoala Generală Octavian Goga din localitate, iar în 1976, la vârsta de paisprezece ani a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, ca frate. A urmat treapta întâi de Liceu în satul natal, petrecând vacanţele în Mănăstire.

În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea IPS Teofil Herineanu, la Seminarul din Cluj Napoca pe care l-a absolvit în anul 1983.

În anul 1983 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot, pe seama Mănăstirii Rohia. În 1985 a fost tuns în monahism avându-l naş de călugărie pe PS Justinian Maramureșanul, primind numele de Iustin.

Ca ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.

În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992.

Tot în 1988, IPS Arhiepiscop Teofil al Clujului i-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în ianuarie 1989 a fost numit stareţ al acestei mănăstirii. În 1990 a devenit protosinghel, iar în anul 1993, la propunerea PS Justinian, Sfântul Sinod al BOR aprobă ridicarea sa la rangul de arhimandrit.

În 22 martie 1994 Sfântul Sinod al BOR aprobă alegerea sa în postul de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului cu titlul de Sigheteanul.

În 17 aprilie 1994 a avut loc la Mănăstirea Sfânta Ana hirotonia în arhiereu, oficiată de către IPS Antonie Plămădeală, IPS Bartolomeu al Clujului şi PS Justinian al Maramureşului şi Satmarului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin în demnitatea de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în şedinţa din 16 decembrie 2016. Întronizarea a avut loc în data de 27 decembrie 2016, la Baia-Mare.

Foto credit: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

11 iulie: Ziua Mondială a Populației

11 iulie: Ziua Mondială a Populației

Ziua Mondială a Populației este celebrată anual în data de 11 iulie, fiind o inițiativă lansată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în anul 1989. Scopul acestei zile este de a atrage atenția asupra problemelor legate de creșterea populației globale....

50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români

50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români

Se împlinesc duminică, 6 iulie, 50 de ani de la moartea a doi mari duhovnici români, Sf. Cuvios Dometie cel Milostiv și Protosinghelul Nicodim Măndiţă. Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv (1924–1975) este cunoscut pentru activitatea...

5 iulie, 76 de ani de la deportările în Siberia și Kazahstan

5 iulie, 76 de ani de la deportările în Siberia și Kazahstan

Se împlinesc 76 de ani de când aproximativ 36.000 de persoane au fost deportate în Siberia și Kazahstan, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949.  Scopul deportărilor a fost forțarea colectivizării și eliminarea rezistenței țăranilor care refuzau să intre în colhozuri....

Crucea Roșie Română aniversează 149 de ani de la înființare

Crucea Roșie Română aniversează 149 de ani de la înființare

Crucea Roșie Română aniversează vineri 149 de ani de activitate. Societatea a fost înființată în data de 4 iulie 1876 și a funcționat în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. Actul de înființare a societății umanitare a fost semnat de personalități...