Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, prăznuit de elevii de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | iun. 1, 2021

În ziua de pomenire a Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, marți, 1 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Capela Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, cu prilejul prăznuirii celui de-al doilea hram al instituției de învățământ. Sfântul Iustin este patronul spiritual al claselor de liceu, de la specializările filologie și științele naturii.

De la ora 10:00, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, printre care s-au aflat directorul Seminarului Teologic, pr. prof. Liviu Vidican-Manci, directorul-adjunct, pr. prof. Andrei Mureșan, duhovnicul școlii, arhimandritul Samuel Cristea, precum și alți părinți profesori.

După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit seminariștilor pe tema „Sfântul Iustin Martirul și educația teologică” și i-a felicitat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, care coincide cu ziua de prăznuire a sfântului ocrotitor.

 

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox, dirijat de preotul profesor Petru Stanciu.

La final, directorul Seminarului Teologic Ortodox, preotul Liviu Vidican-Manci, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, i-a felicitat pe cei prezenți și le-a adresat un cuvânt duhovnicesc.

Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a început anul școlar 2020-2021 cu un efectiv de de peste 900 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut. Elevii sunt pregătiți de cadre didactice bine educate, competente și dedicate.

Din 2012, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul de băieți „Simion Ștefan” și Școala de fete „Doamna Stanca”, a spus directorul instituției de învățământ, pr. prof. Liviu Vidican-Manci.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Simpozionul „Biserica și Armata” la Cluj-Napoca

Simpozionul „Biserica și Armata” la Cluj-Napoca

Luni, 16 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat la deschiderea Simpozionului „Biserica și Armata”. Manifestarea, organizată de Mitropolia...

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

Hramul Mănăstirii Râșca Transilvană

În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Cluj

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj a avut loc joi, 12 octombrie 2023, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit marți, 10 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” al Protopopiatului Huedin, , în prezența...