Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de credincioșii clujeni din cartierul Gheorgheni

de | oct. 26, 2020 | Actualitatea religioasă

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cartierul clujean Gheorgheni, cu prilejul hramului lăcașului de cult.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că sărbătoarea oricărui mucenic este un triumf al dragostei, iar cei care trăiesc pe deplin dragostea sunt capabili să stea în fața morții.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a fost înfiinţată în anul 1958, fiind situată pe strada Tache Ionescu, nr. 86, în cartierul clujean Gheorgheni.

La data de 16 iulie 2011, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie a noii bisericii, la demisolul căreia s-a amenajat un paraclis pus sub ocrotirea Sfântului Ioan Rusul. În 26 octombrie 2016, în ziua de pomenire a Sf. M. Mc. Dimitrie, Mitropolitul Andrei a târnosit sfântul lăcaș, care, în prezent, se află în stadiu pe pictare.

Lăcașul de cult deține părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, dar și ale altor sfinți, care sunt scoase spre închinarea credincioșilor în fiecare an, cu prilejul  hramului.

Parohia este păstorită, din anul 1991, de preotul paroh Ioan Goje, avându-l alături pe preotul coslujitor Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

CFR Călători dă startul ofertei “Trenurile Zăpezii” 2022

CFR Călători dă startul ofertei “Trenurile Zăpezii” 2022

Iubitorii sporturilor de iarnă, şi nu numai, pot profita în perioada 10 ianuarie – 28 februarie 2022, de reduceri tarifare atractive de 25% prin oferta “Trenurile Zăpezii” disponibilă la trenurile InterRegio CFR Călători care circulă spre şi dinspre cele mai căutate...

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, sâmbătă, 13 noiembrie  2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la...

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat joi, 11 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Zagra, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, în după-amiaza zilei,...