Celebrat în mijlocul lunii aprilie, în ziua de 23, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este considerat de Biserica Ortodoxă drept ostaș al lui Hristos și purtător de biruință (tropeophoros), fiind chipul strălucitor al credinței nestrămutate ce luminează în ceata sfinților mărturisitori. Numele său – din limba greacă γεωργο’ς se traduce prinlucrător al pământului – este considerat patron al agriculturii (cirezilor, turmelor, păstorilor), drept apărător al săracilor, izbăvitor al prizonierilor.

Născut în Capadocia într-o familie creștină de origine greacă, sfântul a primit o educație aleasă,crescut în lumina dreptei credințe. Rămas orfan de tată din copilărie, se va muta împreună cu mama sa în Palestina. Ajuns la vârsta adoloscenței, va urca toate treptele slujiriiarmelor, ajungând să ocupe un rang înalt, cel de comis în armata romană, fiind apreciat de împăratul Dioclețian (244-311) pentru tăria, caracterul și curajul său.

În anul 303, bazileul păgân influențat și de ginerele său Galeriu (250-311),va declanșa o aprigă persecuție împotrivacreștinilor, aceștia fiind obligați să aleagă, deseori cu prețul vieții, între adorarea zeilor păgâni și credința destoinică în Dumnezeu.

Auzind de acest decret dat de Dioclețian, Sfântul Gheorghe a recunoscut și și-a mărturisit credința în Hristos Domnul, fapt ce a dus la întemnițarea sa și supunerea la diverse torturi și chinuri pentru a-l determina să renunțe la crezul său. Printre aceste suferințe reținem: străpungerea cu sulița, bătăi la tălpi, așezarea de lespezi de piatră pe piept, tortura/tragerea pe roată, scufundarea într-o groapă cu var, încălțarea cu sandale cu cuie. A fost silit, de asemenea să bea băuturi otrăvitoare și a primit bătăi cu vine de bou[1].Dintre toate îndurările pătimite a ieșit biruitor, vindecând bolnavi, înviind un mort, rușinând idolii și pe slujitorii lor, demostrând totodată că adevărata putere nu constă doar în sabie, ci și în credință.

Viața sa pilduitoare, dar mai cu seamă minunile și mărturia lui de credință nestrămutată, a mișcat inimile conemporanilor și a dat și altora curajul mărturisirii în Hristos, așa cum a făcut-o și soția lui Dioclețian, împărăteasa Alexandra, ce a primit cununa muceniciei.

Văzând că toate supliciile au fost în zadar, împăratul a dat poruncă ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să fie decapitat, astfel, Sfântul a primit și el cununa mărturisitorilor și a devenit o pildă de credință, vitejie, curaj pentru creștini până în ziua de azi.

În reprezentarile iconografice apare bust sau călare, omorând balaurul, la fel războinic pedestru ori tribun militar în veșminte patriciene, purtând diademă pe creștet, având totodată platoșă sub mantie și în mâna dreapta Sfânta Cruce, în vreme ce în stângă purta sabia[2].

Icoana din colecția Muzeului Bizantin și creștin de la Atena datează din veacul al XIV-lea și ni-l înfățișează bust. El susține cu mâna sa dreaptă sulița, iar cu mâna stângă sabia și scutul.Sfântul Gheorghe este pictat frontal. Chipul său„tânăr este fără de barbă, cu părul creț (până la urechi)”, așa cum ne precizează Dionisie în Erminia sa,[3] este înconjurat de nimbul sfințeniei, în vreme ce fondul icoanei este pictat în ocru galben. De asemenea, era frumos și înalt la trup, fiind prăznuit cu alți mucenici care prin sabies-au săvârșit[4]. Veșminele lui cu platoșă și zale au deasupra o mantie colorată în roșu, simbol al martiriului său.

Cea de-a doua icoană ni-l arată în ipostaza sa de luptător pe cal alb, omorând balaurul lângă cetatea Beirut.[5] Icoana ne înfățișează o minune petrecută postum. Se amintește de prezența unui balaur ce trăia într-un lac din Libia, în apropierea unei cetăți. Locuitorii trebuiau să îl îmblânzească, doar prin jertfirea copiilor. A venit și rândul Elisabei sau Elisabetei, fiica împăratului ce aștepta să fie ucisă de monstrul marin. Tocmai în acel moment apare Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pe calul său alb, rostind cuvintele: „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, după care a atacat cu înverșunare balaurul, l-a săgetat, iar calul l-a călcat cu copitele, ca mai apoi animalul să fie legat cu centura fecioarei și dus în cetate,asemeniunui câine îmblânzit șidupă aceea ucis[6].

Reprezentarea iconografică de secol al XVI-leadin școala cretană, surprinde doar biruința, omorârea balaurului, fără celelalte detalii menționate din icoana anterioară.

Sfântul Gheorghe este înveșmântat în straie de general roman, cu lancea ridicată. Mișcarea puternică a călărețului, inclusiv a calului ridicat pe două picioare, dă dinamism scenei. Mantia în falduri se armonizează cu vârfurile muntoase pictate simetric, situate de-o parte și de alta a sfântului, dă impresia că tocmai atunci ar fi coborât din înălțimea lor. La picioarele calului, balaurul încovoiat își răsucește coada într-o ultimă încercare de supraviețuire, în timp ce gura sa monumentală și deschisă lasă să pătrundă ascuțișul biruitor a lancei. În partea dreaptă, sus, se vizualizează o mână binecuvântând ce iese dintr-un segment de cercuri suprapuse. Este mâna lui Iisus Hristos ce deseori poartă și inscripția sau inițialele numelui IC XC.

Cea de-a treia icoană din veacul al XVI-lea este un alt exemplu iconografic, de data aceastasfântul este redat în picioare, cu toate elementele de vestimentație și de recuzită militară – armură, mantie, scut, suliță, dar fără calul alb, deja consacrat. Icoana înfățișează momentul uciderii balaurului.

Frumusețea cromatică ce cuprinde culorile de: ocru (aur), roșu, verde, alb și negru, execuția pertinentă a detaliilor și unitatea ansamblului cu străluciri și măiestrie tehnică, dau valoare expresivă, plastică și estetică icoanelor prezentate. Totodată se remarcă linia rafinată ce îmbracă și caracterizează formele și oferă consistență desenului.

Limbajul transfigurat al figurilor, al elementelor de decor ori a animalelor reprezentate în manieră specific bizantină, transpun imaginea într-un veritabil popas de meditație și rugăciune înălțătoare către sfântul biruitor.

În înțelesul ei icoana, prin minunea ilustrată, vine să confirmecă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a biruit balaurul eliberând de păgânism pe oamenii cetății, iar mai apoi și pe cei ce s-au convertit la creștinism, devenind mucenici ai lui Hristos, după exemplul martirajului său.

Contemplând icoanași noi cei de astăzi îl mărturisim pe Hristos și îi aducem laudă și mulțumire, pomenindu-l cu pioasă smereniepe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință!

„Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre[7]”.(Tropar, glasul 4)

[1]Mineiul pe Aprilie, ediția a cincea, Ed. IBMBOR., București, 1977, p. 213.

[2] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2006, p. 142.

[3] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 154.

[4]Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, p. 203. Reținem dintre mărturisitori ce au plătit cu viața lor pe: Valerie, Anatolie și Propoleon, căpitani și Glicherie plugarul. De asemenea, Sfinții mucenici Donat și Terino.

[5]Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, p. 295. Scena cuprinde o cetate și o domniță salvată, tema iconografică, deși târzie este una foarte cunoscută.

[6]Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, p. 152.