Biserica Ortodoxă prăznuiește an de an, în ziua de 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Viaţa Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, descrisă în Minei, Viețile Sfinților și Proloage s-a petrecut în timpul împăratului Maximian (240-310).

Cel care avea să devină Sfântul Pantelimon s-a născut în 275 în cetatea Nicomidiei, din părinţii Evstroghie şi Euvula, primind la botez numele Pantoleon ce se traduce prin: „cel în toate puternic ca un leu”^[1]. A studiat filozofia, gramatica şi medicina avându-l ca mentor pe medicul Eufrosin. Alături de ştiinţa medicinei, el a fost iniţiat în tainele credinţei creştine de către preotul Ermolae, care l-a și botezat, schimbându-i numele în Pantelimon^[2]. Minunile l-au însoţit încă de la începutul vieţii creştine, iar, mai târziu, tămăduirile pe care le-a făcut semenilor au atras invidia şi răutatea medicilor timpului său.

Dintre vindecările şi minunile consemnate în Vieţile Sfinţilor amintim pe cea a pruncului mort muşcat de viperă, care a înviat la chemarea numelui lui Iisus Hristos, sau învierea orbului. Menționăm că tot ce a tămăduit a tămăduit în numele Domnului^[3]. În rugăciunea rostită de Sfântul vindecător el amintea: „Doamne, Iisuse Hristoase, măcar că nu sunt vrednic a Te chema, însă de voieşti ca să fiu robul Tău, arată-Ţi puterea Ta şi fă ca întru numele Tău, pruncul acesta să învieze, iar vipera să moară^”[4]. Demnă de reţinut rămâne convertirea la creştinism a tatălui său,făcută de către însuşi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.

Însemnătatea vindecărilor sale consta nu atât în medicamentele existente şi administrate, ci în chemarea în ajutor a numelui Mântuitorului și prin credința în El, așa cum s-a pomenit mai înainte. Prin faptele sale, numele său va deveni Pantelimon, tradus și prin:„cel ce are milă de toţi”, iar faima sa se va răspândi, fiind cunoscut ca doctorul cel milostiv.

Sfântul tămăduitor a fost denunţat de colegii săi ca fiind creştin chiar în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (244-316). Arestat şi, după aceea, interogat a dovedit mai apoi, prin fapte, apartenenţa sa la învăţătura lui Hristos. La rugăciunile şi invocarea îndreptate spre Domnul, un slăbănog adus în faţa lui şi a ighemonului Maximian s-a făcut sănătos, ceea ce nu au putut face medicii jertfitori la idoli. Cu toate justificările şi dovedirea crezului său aduse cu curaj împotriva credinţei păgâne, el va fi supus la cumplite cazne precum: spânzurare, arderea coastelor, aruncarea în plumb fierbinte, apoi în mare, aruncarea la animale sălbatice şi călcarea cu roata cu fier. În toate aceste momente de suferinţă i-a apărut înaintea sa Hristos, în chipul preotului Ermolae care l-a întărit în credinţă şi l-a salvat.

Mânia persecutorului a dus la actul martiric de a-l sacrifica pe Sfântul Pantelimon în anul 305 şi, alături de el, pe preotul Ermolae (serbat la 26 iulie), împreună cu cei doi ucenici Ermip şi Ermocrat, prin tăierea capului. După moartea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, credincioşii l-au îngropat în satul lui numit Adamantie Scolasticul.

Moaștele sale și, mai cu seamă, cinstitul său cap se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusikon de la Sfântul Munte Athos, iar părticele din osemintele sale sunt și în țara noastră la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța,la Biserica Sfântul Pantelimon „Foișorul de Foc,” la Biserica Sfântul Gheorghe Nou „Capra,” la Biserica Sfântul Dumitru „Poștă” și la Biserica „Mărcuța” din București.Sfântul Mare Mucenic Pantelimon,prin minunile sale,este considerat ocrotitorul mai multor spitale, clinici și lăcașuri de cult.

În iconografia răsăriteană, Dionisie din Furna consemnează cum trebuie reprezentat sfântul: „Sfântul Pantelimon, „tânăr, fără barbă, cu capul creţ”^[5]. Atunci când se zugrăvește mucenicia lui, Dionisie arată că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon se săvârșește tăindu-i-se capul; el este reprezentat ca un tânăr, fiind legat de un măslin înflorit, cu capul tăiat și căruia îi curge lapte din grumaz.[6]

În icoana contemporană, ce reia prototipul iconografic bizantin,întâlnit și la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev,îl vedem asemeni unui tânăr cu fața prelungă, ochii migdalați, adumbriți de sprâncenele arcuite, nasul drept și buzele desenate cu migală. Părul buclat este înnobilat de nimbul strălucitor, simbol al sfințeniei sale. Pe fondul de aur este scris cu litere grecești numele său: Ο Άγιος Παντελεήμων.

Tunica, ce este colorată în roșu închis, ne amintește de martiriul său, dar și de sângele Mântuitorului vărsat pentru întreaga omenire prin jertfa de pe cruce.

În mâinile sale se vede lingurița și cutia paralelipipedică cu prafurile vindecătoare, semn al profesiei, al slujirii aproapelui, altămăduirii celor suferinzi.

Văzându-i chipul desăvârșit din icoană, să ne amintim cu credință de troparul sărbătorii care într-o scurtă sinteză precizează următoarele: „Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre”.(Tropar, glasul al 3-lea)

[1]ProloageleVieţileSfinţilorşicuvinte de învăţătură pe lunaIulie, Ed. MitropolieiOlteniei, Craiova, 1991, p. 96.

[2]ProloageleVieţileSfinţilorşicuvinte de învăţătură pe lunaIulie, Ed. Mitopoliei, Olteniei, Craiova, p. 97. Se precizeazăcănumele se traduceaprin:  cel cu totulmilostiv, primindtotodatăşidarulfacerii de minuni, ca doctor fără de arginţi.

[3] Aurelia BălanMihailovici, Dicționar onomastic creștin. Repereetimologiceșimartiologice, Ed. Minerva, București, 2003, p. 433.

[4]SfinţiiTămăduitorişiDoctorifără de arginţi, Ed. DiecezanăEpiscopiaCaransebeşului, Caransebeş, 2012, p.52.

[5]Dionisie din Furna, Erminia picturiibizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 158.

[6]Dionisie din Furna, Erminia picturiibizantine, pp. 201-210.