În Viețile Sfinților, ca de altfel și în acatistul Sfântului Mare Mucenic Luminător de bucurie, Haralambie în limba greacă, ne sunt înfățișate faptele pilduitoare, minunile și chinurile la care acesta a fost supus la venerabila vârstă de 113 ani. Sfântul Haralambie s-a născut în jurul anului 110 din părinți creștini, se pare botezați de Sfântul Evanghelist Ioan; a devenit preot, iar mai apoi episcop, învățând Evanghelia lui Hristos, asemenea Apostolilor, în cetatea Magnesiei din Asia Mică. Convertirile păgânilor la creștinism, vindecările și miracolele săvârșite, au atras după sine acuzaț iile ighemonului Luchian, care îi cere să-și părăsească credința și să se închine la idoli. Cutremurătoarele chinuri la care a fost supus de mai multe ori au dus la convertirea a doi soldați prigonitori ai săi, pe nume Vaptos și Porfirie, și a altor trei femei, ce au primit moarte mucenicească. Dintre minuni amintim și faptul că un tânăr bărbat a fost înviat, iar guvernatorul își recapătă sănătatea la rugăciunile Sfântului. A ajuns până în temnițele împăratului roman Septimiu Sever, care a poruncit să fie din nou schingiuit și să i se taie capul. Însăși fiica împăratului, Galini, la vederea acestor fapte de bărbăție și a minunilor înfăptuite, se convertește la cre ș tinism. Vedenia Domnului înainte de moarte și a îndemnului dat de el ne lasă peste timp cererea Sfântului Mucenic Haralambie de a-i ocroti pe credincioșii ce-i vor prăznui martirajul și-i vor cinsti moaștele sale, dăruind tuturor: pace, îndestulare de grâu și de vin, înmulțire de dobitoace, sănătate trupească și sufletească și tămăduire de boala ciumei. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe data de 10 februarie între marii mucenici.

Imnografia sărbătorii ilustrează faptele și minunile Sfântului Haralambie: Veseliți-vă în Domnul cetățile Eladei, și săltați bucurându-vă, țiind în sânuri capul mucenicului Haralambie, ca pre o comoară de mult preț și nedeșertată. Cu cari împreună și noi, în toate zilele sco ț ând din el râuri de vindecări ne mântuim de boala ciumei cea atotpierzătoare, mulțumind lui Dumnezeu, purtătorului de grijă, și Mântuitorului sufletelor noastre (stih, glas 1).

În tradiția populară românească, în special provenind din Moldova, Bucovina și Muntenia, legendele legate de prezența binefăcătoare și tămăduitoare ale Purtătorului de chinuri sunt numeroase și prezintă multe caracteristici comune. În majoritatea povestirilor, mucenicul primește de la Hristos sau de la Maica Domnului puterea de a fi ocrotitor al familiei, naturii și animalelor, ferindu-le de dezastre, distrugere și de moarte. În icoanele grecești, Sfântul este redat în haine de arhiereu, conform Erminiei lui Dionisie, este bătrân, având barbă lungă, ascuțită și despicată în două și ținând Sfânta Evanghelie. În acest fel îl vedem în pictura monumentală a lui Teofan Cretanul de la biserica Stavronichita din Sfântul Munte Athos – în iconografia diaconului, alături de Sfinții Vlasios și Policarp. În același mod, în chip de arhiereu îl întâlnim în icoanele rusești. În icoanele pe sticlă din țara Oltului sau din Mărginimea Sibiului, aparținând veacului al XIX-lea, observăm un tip iconografic asemănător. Sfântul Mucenic Haralambie este așezat în centrul compoziției, chipul său e conform descrierilor din Erminie. Veșmintele de ierarh cu sacos de culoare roșie și stihar în nuanțe de verde închis sunt împodibite cu modele ornamentale. În mâna stângă are Sfânta Evanghelie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. La picioarele sale, în registrul  inferior este o reprezentare simbolică a ciumei, sub chipul unui schelet uman ce poartă coif de grănicer austriac imperial și are coasa în mână, semnul morții, figura este ținută în lanț de către sfânt. În planul secund, simetrice, sunt pictate turnuri de cetăți și biserici ce ne duc cu gândul atât la cetatea Magnesiei, cât și la așezămintele eclesiale românești. De proporții ierarhizat mai mici decât cele ale mucenicului purtător de bucurie și lumină, figuri umane în expresii de rugăciune vin să întregească ansamblul diversificat al lucrării. În registrul superior, pe un fond de cele mai multe ori în armonii de albastru cu motive stelare, este redat Mântuitorul Hristos, binecuvântând, și în partea opusă, un înger ce aduce cununa muceniciei. Liniarul, decorativul și picturalul se nuanțează într-o armonie cu totul deosebită și caracterizează cu cinste creația populară a icoanelor pe sticlă românești.

Xilogravura, purtând aceleași valențe amintite, ale motivului și redării artistice, ni-l înfățișează pe Sfântul Haralambie în câteva exemple inedite. Iconarul Nechita Morarul din ținutul Hășdatelor ne lasă nouă stampe de factură populară, dintre care două sunt închinate Sfântului. Alături de reprezentarea iconică sunt inserate și fragmente de acatist ce demonstrează încă o dată atașamentul și cinstea deosebită pe care poporul român îl avea față de sfântul Haralambie. Astăzi se construiesc, poate, mai puține biserici închinate lui, ca cele de la București, Turnu Măgurele, Iași sau Ploiești, în schimb pilda sa, modelul arhiereului martir a fost urmată în istorie de mulți bărbați cucernici, precum Sfinții Antim Ivireanul și Sava Brancovici.

Să-i cinstim memoria, jertfa supremă și să-l invocăm în rugăciunile noastre ca mijlocitor la tronul Mântuitorului, amintindu-ne de troparul său în zi de sărbătoare: Arătatute-ai fericite Haralambie, ca stâlp nemișcat Bisericii lui Hristos, și sfeșnic lumii pururi luminos, strălucit-ai și ai risipit întunecarea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi. (Tropar, glas 4).

Prof. Univ. Dr. Marcel Munteanu * În revista Renașterea, nr. 2, feb./2008, p. 8.