Sfântul Paisie Aghioritul, prăznuit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean

de | iul. 12, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 5-a după Rusalii, 12 iulie 2020, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Mănăstirea Pantocrator din Beclean și-a sărbătorit hramul, fiind singurul așezământ monahal din România închinat Sfântului Paisie.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat noul altar de vară, construit în curtea mănăstirii, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, protosinghelul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, starețul Mănăstirii Pantocrator, protosinghelul Luca Gheberta, eclesiarhul Mănăstirii Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că:

„Evanghelia de astăzi ne aduce aminte că răul este o realitate. Se și spune că cea mai mare înșelare a diavolului, în vremurile noastre, este a spune că el nu există. Domnul Hristos ne învață acest lucru: să ne ferim de rău! Un lucru foarte important! Noi nu luptăm cu răul, nu luptăm împotriva răului, noi ne ținem de bine, noi ne ținem aproape de Hristos, iar atunci când te ții aproape de Hristos ai toate șansele să izbândești.”

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Bogdan Ioan Pența, pe seama Parohiei Hălmăsău, Protopopiatul Beclean.

De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mănăstirea Pantocrator, singurul așezământ monahal din România, ocrotit de Sfântul Paisie Aghioritul

Mănăstirea Pantocrator, situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, a fost înființată la data de 1 iunie 2017, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care l-a cunoscut personal pe Sfântul Paisie Aghioritul.

Așezământul se află pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea.

În prezent, biserica de zid a mănăstirii este pregătită pentru a fi pictată. De asemenea, se lucrează la ansamblul monahal, care va cuprinde chilii, o trapeză și o sală de conferințe. Starețul mănăstirii este protosinghelul Luca Gheberta.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 5-a după Rusalii, 12 iulie 2020, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Mănăstirea…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 12 iulie 2020

Ultimele articole

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani. J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic,...

Părintele Nicolae Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt

Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este deopotrivă o personalitate culturală, cât și eclesiastică de prim rang a spațiului românesc. Născut la data de 12 iulie 1912 într-o familie evreiască, Nicu Aureliu Steinhardt, ce va deveni ulterior cunoscut ca monahul...

Mesajul Patriarhului Daniel la Ziua Națională a Regalității

Mesajul Patriarhului Daniel la Ziua Națională a Regalității

Mesajul adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, cu prilejul Zilei Naționale a Regalității, 10 mai 2020: Bucureşti, 10 mai 2020 Majestății Sale MARGARETA, Custodele Coroanei române Majestatea Voastră,...