Prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 17 decembrie, Sfântul Proroc Daniel este unul din cei patru profeți mari, fiind menționat alături de Isaia, Ieremia și Iezechiel.

S-a născut din neamul lui David și a trăit în veacul al VI-lea î. Hr., în vremea de domnie a lui Nabucodonosor și Belșatar, precum și în perioada celor doi împărați persani, Darius și Cirus.

Numele său de proveniență ebraică se traduce prin „Dumnezeu a dat” sau „Dumnezeu S-a îndurat[1]”.

Împreună cu tinerii Anania, Azaria și Misail a fost luat rob, atunci când împăratul Nabucodonosor a cucerit Ierusalimul. Grație înțelepciunii sale și purtării bune, el este chemat alături de ceilalți trei tineri la palatul împăratului. Cu toate că li s-au oferit bucate alese, el refuză să se hrănească cu ele, descoperindu-i bazileului că, doar cu semințe și apă pot a fi mai frumoși la chip decât cei care mâncau la masa împăratului. Daniel îi tălmăcește visele lui Nabucodonosor, ceea ce nici un vrăjitor din împărăție nu reușise să o facă[2].

Tot ce a înfăptuit Daniel îi datoreză și îi mulțumește doar lui Dumnezeu: „Și a început Daniel a grăi: Să fie numele lui Dumnezeu binecuvântat din veac și până în veac, că a lui este înțelepciunea și puterea. Și El este Cel care schimbă timpurile și ceasurile, Cel care dă jos de pe tron regi și Cel care îi pune; El dă înțelepciune celor înțelepți și știință celor pricepuți” (Dan. 2, 20-21).

Pentru că nu s-au închinat unei statui care îl reprezenta pe împărat, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor încins. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin credința lor focul s-a transformat în rouă, iar ei au ieșit nevătămați din cursa diavolului.

Tot la fel, refuzând închinarea la idoli, Daniel este aruncat de două ori într-o groapă cu lei fioroși, dar de fiecare dată va ieși nevătămat.

În urma salvării sale va scrie, îndemnând toate popoarele: „Pacea voastra sa se înmulțească. De mine s-a dat aceasta porunca în tot pământul împărăției mele, ca fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strica și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijinește și izbăvește. Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”.

Despre faptele sale bune și despre credința sa aflăm din cartea Lui Iezechiel care îl așează alături de Noe și Iov: „Dacă s-ar afla acolo cei trei bărbați Noe, Daniel și Iov, apoi aceștia prin dreptatea lor, și-ar scăpa numai viața lor, zice Domnul Dumnezeu” (Iez. 14, 14).

S-a săvârșit în exil fiind și după tradiție după învierea Domnului a înviat și s-ar fi arătat multora. Sfinții Părinți au rânduit pomenirea Prorocului Daniel cu 7 zile înainte de nașterea Mântuitorului, având în vedere faptul că profetul se trăgea din seminția Iudeii, din care și Iisus își trăgea neamul după trup.

În reprezentările iconografice apare în pictura din catacombe începând cu veacul al III-lea.

Dionisie din Furna în Erminia sa ni-l descrie astfel: „tânăr, fără de barbă, zice: Dumnezeul cerului va ridica un regat [veșnic, care nu va fi nimicit niciodată] [Sau…Privii până când fură așezate scaune, și S-a așezat Cel vechi de zile…][3]”

În rândul prorocilor se pictează în registrul superior al iconostasului și se menționeză că: „Daniil, ținând un munte zice: Munte tainic, din care s-a tăiat piatra, Maică, curată Fecioară, mai înainte te chemai pe tine[4].”

Icoanele, frescele ni-l înfățișează precum un tânăr în straie strălucitoare, purtînd, mai întotdeauna mantie colorată în roșu, uneori are în mâinile sale o stâncă ce se desprinde din coasta unui munte, redată în miniatură și ne trimite cu gândul la profeția închinată nașterii Mântuitorului din pântecele Maicii Domnului[5].

Privind mărturiile iconografice și citind condacul său ne amintim și îl cinstim pe Prorocul Daniel, ca cel ce a fost supus la chinuri și prin credința adevărată a fost izbăvit de Dumnezeu, fiind așadar o pildă autentică vieții noastre.

„Luminându-se cu duhul inima ta cea curată, vas de proorocie te-ai făcut; că ai văzut cele ce erau departe, ca şi cum ar fi fost de faţă şi pe lei i-ai îmblânzit, fiind aruncat în groapa lor. Pentru aceasta pe tine te cinstim, Proorocule, Fericite Daniel”(Condacul Prorocului Daniel, glas 3).

[1] Aurelia Bălan-Mihailovici, Dicționar onomastic creștin – repere etimologice și martiologice, Ed. Sophia, București, 2009, p. 127.

[2] Viețile Sfinților de peste tot anul după sinaxarele din Minei, Triod și Penticostar, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003, p. 184-185.

[3] Erminia picturii bizantine după versiunea lui Dionisie din Furna, Ed. Mitropolia Banatului, 1979, p. 121.

[4] Op. cit., p. 193.

[5] I. D. Ștefănescu, Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, Ed. Meridiane, București, 1973, p. 195.