Sfântul și Dreptul Lazăr, Hramul Mănăstirii Cristorel

de | apr. 1, 2018 | Actualitatea religioasă

„Prietenul Adevărat te poate învia din morți” acesta a fost gândul pe care Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exar al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, l-a pus la suflet credincioșilor care s-au aflat în sâmbăta Floriilor la hramul Mănăstirii de la Cristorel, județul Cluj.

Prietenul Adevărat te poate învia din morți chiar dacă la mormântul tău este o piatră care astupă groapa, chiar dacă ești legat de mâini și de picioare. Un Priten Adevărat poate prăvăli piatra, te poate dezlega de mâini și picioare, te poate învia.

Un prieten adevărat poate să fie doar cel care este pus în relație cu Domnul nostru Iisus Hristos – Prietenul Desăvârșit, prototipul prieteniei!

 

Sfânta Liturghie a fost oficiată la așezământul monahal de un ales sobor de preoți, iar la final s-a oficiat slujba parastasului întrucât Sâmbăta lui Lazăr este ultima din Postul Mare în care se mai fac pomeniri de obște pentru cei adormiți.

Mănăstirea de la Cristorel a fost ctitorită în 1999, fiind ridicată în partea de nord a Eparhiei Clujului, la marginea hotarului satului Cristorel, din comuna Așchileu. Este ocrotită de Sfânții: Ilie Tesviteanul și Dreptul Lazăr. Stareța așezământului este Monahia Parascheva Buculei iar Duhovnic este Ierom. Siluan Trâmbițașu.

Ultimele articole

FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU! – ADRIANA IRIMIEȘ (AUDIO)

FOLCLORUL ŞI CREDINŢA-N DUMNEZEU! – ADRIANA IRIMIEȘ (AUDIO)

ADRIANA IRIMIEȘ: Funcțiile vin și pleacă, omul rămâne. Funcția mea cea mai importantă este cea de fiică de țăran. Pasiune pentru tradiție și valoare artistică aplaudată la senă deschisă de iubitorii de folclor sunt ceea ce am descoperit la invitata Radio Renașterea,...

Episcopul Vasile Someşanul: bunătate şi blândeţe filocalică

Episcopul Vasile Someşanul: bunătate şi blândeţe filocalică

Pentru mine nu a murit Părintele Episcop Vasile Someşanul. Îl simt şi mai viu în memoria inimii mele. De aceea, voi păstra timpul prezent al acestei evocări, pe care am scris-o cu ceva vreme în urmă. A scrie ceva despre smeritul episcop Vasile Someşanul este...