Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a fost prezentat preoților din Protopopiatul Cluj II

de | sept. 13, 2016 | Actualitatea religioasă

Preoții din Protopopiatul Cluj II s-au întâlnit în 13 septembrie în ședința administrativă lunară, la biserica Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, din cartierul clujean Gherogheni. În prima parte a întâlnirii, după slujba de Te-Deum, pr. Gheorghe Braica, protopopul de Cluj II, a evocat personalitatea pr. Eugen Copaciu, care trecut la cele veșnice cu două zile în urmă.

În a doua parte a întâlnirii pr. Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului,  le-a prezentat preoților importanța pentru Ortodoxie a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

La final părintele protopop a făcut comunicările administrative curente.

Ultimele articole

Hramul Mănăstirii Rohiţa

Hramul Mănăstirii Rohiţa

Duminică, 1 octombrie 2022, când creştinii prăznuiesc Sfântul  Acoperământ al Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rohiţa, cu prilejul hramului. La hram au venit credincioşi din...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei Turda Nouă...