Sfântul Ștefan cel Mare, ocrotitor al bisericii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației

de | iul. 3, 2020

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a fost joi, 2 iulie, în sărbătoare. Târnosit în anul 2008 de Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, lăcașul de cult a fost ridicat cu sprijinul  polițiștilor de frontieră maramureșeni.

În ziua hramului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat fde un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși, între care și angajați ai instituției gazdă.

  În cuvântul  de învățătură, ierarhul a arătat că „duhul lui Ștefan trebuie să fie în inima fiecărui român dreptcredincios, a  fiecărui oștean, preot, fiecărui om care poartă uniforma, care vorbește despre demnitatea poporului român  și valorile noastre neprețuite”.

  La final, în numele Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul i-a dăruit preotului slujitor la această biserică, Vasile Gligor, o bederniță, semn al înaltei prețuiri pentru întreaga activitate administrativă, pastoral-misionară și filantropică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Curtuiuşu Mare

Târnosirea bisericii din Curtuiuşu Mare

Duminică, 28 mai 2023, a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Curtuiuşu Mare, Protopopiatul Chioar, unde a târnosit biserica...

Sfânta Liturghie în Baia Mare de Înălţarea Domnului

Sfânta Liturghie în Baia Mare de Înălţarea Domnului

Joi, 25 mai 2023, de praznicul împărătesc „Înălţarea Domnului”, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare. Biserica este situată în apropiere de intrarea...

Hramul bisericii „Sfinţii Constantin şi mama sa Elena”, Satu Mare

Hramul bisericii „Sfinţii Constantin şi mama sa Elena”, Satu Mare

Duminică, 21 mai 2023, praznicul Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Mama sa Elena, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a rugat împreună cu credincioşii din Satu Mare, în biserica „Sfinţii Împăraţi şi întocmai cu...