Sfântul Ștefan cel Mare, ocrotitor al bisericii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației

de | iul. 3, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a fost joi, 2 iulie, în sărbătoare. Târnosit în anul 2008 de Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, lăcașul de cult a fost ridicat cu sprijinul  polițiștilor de frontieră maramureșeni.

În ziua hramului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat fde un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși, între care și angajați ai instituției gazdă.

  În cuvântul  de învățătură, ierarhul a arătat că „duhul lui Ștefan trebuie să fie în inima fiecărui român dreptcredincios, a  fiecărui oștean, preot, fiecărui om care poartă uniforma, care vorbește despre demnitatea poporului român  și valorile noastre neprețuite”.

  La final, în numele Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul i-a dăruit preotului slujitor la această biserică, Vasile Gligor, o bederniță, semn al înaltei prețuiri pentru întreaga activitate administrativă, pastoral-misionară și filantropică.

Ultimele articole

Pastoraţia familiei în epoca ideologiilor secularist-umaniste, tema conferinţele preoţeşti din Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Pastoraţia familiei în epoca ideologiilor secularist-umaniste, tema conferinţele preoţeşti din Episcopia Maramureșului și Sătmarului

În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, au început, luni, 5 octombrie 2020, conferinţele preoţeşti de toamnă. Acestea se desfășoară sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, și au ca temă „Pastoraţia familiei în epoca...

Hramul Mănăstirii Moisei

Hramul Mănăstirii Moisei

Joi, 15 august 2019, ziua praznicului Adormirea Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, de la ora 10,30, Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Moisei, cu ocazia hramului, în fruntea unui...

Târnosirea bisericii din Decebal, Protopopiatul Satu Mare

Târnosirea bisericii din Decebal, Protopopiatul Satu Mare

 Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia Decebal, Protopopiatul Satu Mare, a oficiat Sfânta Liturghie...