Sfântul Ștefan cel Mare, ocrotitor al bisericii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației

de | iul. 3, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

[fblike]

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a fost joi, 2 iulie, în sărbătoare. Târnosit în anul 2008 de Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, lăcașul de cult a fost ridicat cu sprijinul  polițiștilor de frontieră maramureșeni.

În ziua hramului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat fde un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși, între care și angajați ai instituției gazdă.

  În cuvântul  de învățătură, ierarhul a arătat că „duhul lui Ștefan trebuie să fie în inima fiecărui român dreptcredincios, a  fiecărui oștean, preot, fiecărui om care poartă uniforma, care vorbește despre demnitatea poporului român  și valorile noastre neprețuite”.

  La final, în numele Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul i-a dăruit preotului slujitor la această biserică, Vasile Gligor, o bederniță, semn al înaltei prețuiri pentru întreaga activitate administrativă, pastoral-misionară și filantropică.

Ultimele articole

15 septembrie – Sfântul Mare Mucenic Nichita

15 septembrie – Sfântul Mare Mucenic Nichita

Sfântul Mare Mucenic Nichita numit şi „Gotul” sau „Romanul“ s-a născut şi a crescut în Dacia, la nordul Dunării, ţară pe care atunci, în veacul al IV-lea, o stăpâneau goţii. Sfântul Nichita era urmaşul unor creştini luaţi robi din Imperiul roman de către goţi. El a...

Episcopul Iustin: Respectul și educația fac diferența

Episcopul Iustin: Respectul și educația fac diferența

În cuvântul de învățătură rostit la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a vorbit despre respect și educație, virtuți esențiale societății contemporane. Pornind de la exemplul Sfinților...