Sfântul Ștefan cel Mare, domnul Moldovei este una din cele mai importante personalități românești. A fost un domnitor drept, iubit de supușii săi, care pe drept cuvânt îl putem numi „atletul lui Hristos”, aşa cum l-a numit papa Sixt al VI-lea . În decursul vieții sale a luptat contra valului musulman pentru a păstra neamul și religia noastră strămoșeacă. De asemenea, în particular, a dat dovadă de o viață aleasă, pe care puțini conducători politici o pot egala.
Sfântul Ștefan cel Mare s-a născut în jurul anului 1438-1439 în Borzești. Tatăl său, Bogdan al II-lea a fost asasinat de către Petru Aron. Cu ajutor din partea domnitorului Țării Românești, Vlad Țepeș. Îl înlătură de la domnie pe ucigașul tatălui său. Astfel, își începe domnia la vârsta de aproximativ 18 ani, O primă măsură pe care a luat-o imediat după instalare a fost să cheme înapoi în Moldova pe boierii fugiți în țările vecine. Le-a promis că le va ierta supunerea față de Petru Aron și le va restitui averile. A fost o strategie foarte bună, pentru că astfel fostul domn, fugit în Polonia a rămas fără boieri în anturajul său.
Moldova din timpul domniei lui Ștefan cel mare era o țară care prospera economic. Datorită bunei securități a drumurilor, negustorii erau încurajați să străbată aceste meleaguri. Taxele culese din vămi au ajutat la bunăstarea economică din timpul domniei sale.
În decursul anilor a purtat 36 de războaie, din care le-a câștigat aproape pe toate. Doar în două bătălii din cele 36 a pierdut. Victoriile răsunătoare împotriva regelui Ungariei, la Baia în anul 1467 și împotriva regelui Poloniei la Codrii Cosminului, 1497 au condus la stabilirea unor noi raporturi foarte importante cu vecinii. De la început Moldova s-a impus ca stat ortodox puternic printre vecinii catolici.
Mai urma să se impună asupra altui răufăcător al integrității neamului: imperiul otoman. Poarta a impus plata unui tribut anual. În anul 1473 Ștefan cel Mare refuză să mai plătească această sumă ceea ce a dus la multe războaie împotriva trupelor musulmane trimise să pedepsească pe domnul nesupus. Singurele înfrângeri suferite în timpul luptelor cu turcii au fost cele de la Chilia, în anul 1462) și Războieni-Valea Albă, în anul 1476. De reținut este atitudinea duhovnicească pe care o are în fața înfrângerilor. Își spunea: „a stat în voința lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate și lăudat să fie numele Său”. Este aceiași atitudine pe care o avea și Iov, atunci când a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1,21).
În cei 47 de ani de domnie, Ştefan cel Mare a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate. O legendă spune că după fiecare război purtat trăgea cu arcul, iar în locul în care cădea săgeata, acolo ridica o biserică. Mănăstirea Putna, prima sa ctitorie ar fi fost ridicată în acest fel. Ion Neculce provestește în cronicile sale că „Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mânăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este langă mânăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul in oltariul”.
Ca duhovnic, domnitorul Ștefan cel Mare îl avea pe Daniil Sihastrul. Într-o zi a mers pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pe nume Daniil. Ştefan Vodă a bătut în uşa sihastrului ca să-i descuie. Acesta a răspuns să aştepte afară până îşi va isprăvi rugăciunea. Şi după ce şi-a isprăvit sihastrul rugăciunea, l-a chemat în chilie pe voievod şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dînsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru: „Ce vom face, că nu mai putem să ne batem cu turcii? Închina-vom ţara la turci, au ba?” Iar sihastrul a zis: „Să nu o închinaţi, că izbînda este a noastră. Numai după ce vei izbîndi, să faci o mînăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghe, al căruia să fie şi hramul bisericii”. DIn această povestioară putem vedea smerenia sa. Chiar dacă era conducătorul țării, om ocupat și de vază, avea răbdare. A stat la ușa sihastrului ca orice om de rând. Nu se credea mai presus. Prin rugăciune rămânea smerit și răbdător.
Domnitorul Ștefan cel mare a fost un om foarte preocupat de sufletul său. Se spovedea și se împărtășea des. Participa la slujbe zilnic și se ruga și mai fierbinte lui Dumnezeu înainte de fiecare luptă. Nici nu e de mirare că a avut atât de multe biruințe. În bătălia de la Podul Înalt s-a văzut ajutorul lui Dumnezeu într-un mod foarte lămurit. Oștile turcești au tăbărât „ca frunza și ca iarba”.Oastea lui Ștefan era foarte mică în comparație cu gloata uriașă adunată de Poarta otomană. Adunarea era atât de înfricoșătoare încât domnitorul a zis: „Doar o minune dumnezeiască mă va mântui”. Și această minune s-a petrecut. Însă, înainte să se petreacă minunea, a fost precum Avraam. Avea incredere că Dumnezeu îl va ajuta. Și-a adunat oastea, din care făceau parte și țăranii muncitori de pământ, care au venit cu sapa în mână să-și apere țara și credința. Ștefan cel Mare îi îmbărbăta. Le spunea: „Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea!”.În timpul luptei, Dumnezeu nu i-a părăsit pe cei care își apărau țara. Armata mică a luptat atât de bine, încât turcii au luat-o la fugă. Cronicarul polonez Dlugosz spune că foarte puțini turci au reușit să scape prin fugă. Când voievodul român a văzut această minune le-a poruncit tuturor să postească, timp de patru zile, împreună cu el, numai cu pâine și apă. Apoi a dat veste în țară ca nimeni să nu-i atribuie lui această victorie, ci numai lui Dumnezeu, „căci el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.” Când papa Sixtus a auzit de această minune, l-a numit „atletul lui Hristos”.
Credinciosul domn, Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice în data de 2 iulie 1504, după 47 de ani de cârmuire. A fost cea mai lungă domnie din istoria Moldovei.
Sfârșitul domnului a fost unul pe măsura vieții sale. Letopisețul lui Grigorie ureche ne spune: „Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ștefan vodă”. Această denumire de Ștefan cel Mare și sfânt a rămas mereu în conștiința poporului, nu doar a moldovenilor, ci a românilor de pretutindeni. Datorită vieții lui alese, imediat după trecerea sa la cele veșnice poporul a simțit că are un rugător în ceruri.
Surse:
http://hurmuzachi.com/2017/06/26/manastirea-putna/
https://andreiesanu.wordpress.com/2011/11/08/prima-ctitorie-a-lui-stefan-cel-mare/
https://www.youtube.com/watch?v=FOdbYIZZZJw&t=54s
https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/de-ziua-sfantului-voievod-stefan-cel-mare
https://www.stefancelmare.ro/Sfintenia-s2-ss59.htm
https://doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/minunea-de-la-podul-inalt
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Vaslui
https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/binecredinciosul-voievod-stefan-cel-mare-si-sfant
