Sfântul Stelian, cinstit în cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Beclean

de | nov. 29, 2017 | Activități parohiale

Pomenirea Sfântului Stelian Paflagonul în Duminica a 30-a după Rusalii a avut în rugăciune numeroși copii, tineri și adulți, la Paraclisul ce îi poartă numele, din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului din Beclean.

Cu acest prilej, în zilele premergătoare prăznuirii, la Centrul de plasament, care adăpostește 120 de copii și tineri, s-au desfășurat mai multe activități, precum: iconițe împodobite cu tehnica quilling, brățări din ață, alături de programul „Vreau să aflu”, derulat împreună cu  nouă voluntari de la ATCOR Cluj, în frunte cu inspectorul pentru tineret al Arhiepiscopiei Clujului, Radu Copil.

În seara dinaintea pomenirii Sfântului Stelian s-a săvârșit slujba Privegherii, avându-i alături pe părintele Dumitru Ciupa de la Șintereag și George Cetănaș de la parohia Ciceu Corabia. Dimineață s-a continuat cu slujba Agheasmei mici și Acatistul Sfântului.Stelian.

Sfântul Stelian, cinstit în cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Beclean Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Daniel Călăuz, parohul comunității ortodoxe de la Enciu și de părintele Alin Pop, preotul copiilor și tinerilor din instituție, avându-l ca protos pe părintele Paisie Iloaie, starețul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” de la Nușeni, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În cadrul cuvântului de învățătură de la finalul Sf. Liturghii, părintele Paisie a adus în atenția celor prezenți importanța grijii față de copii.

Sărbătoarea copiilor și tinerilor din Centru a continuat de la ora 16:00 cu întâlnirea Cercului Preoțesc din zona Becleanului, în cadrul căruia a avut loc un concert de colinde, susținut de studenții teologi, originari din județul Sălaj, de grupul vocal „Folk Călimănel” îndrumați de părintele Petru Cătinean de la parohia Călimănel, cartier al municipiului Toplița, de eleva Adriana Berințan- interpretă de muzică populară din Uriu, de profesorul de muzică din Beclean Ioan Pop și, nu în ultimul rând, de grupul de colindători de la Centrul din Beclean, îndrumați de Sorin Chindriș, educator în cadrul instituției. În cadrul acestui cerc preoțesc, părintele profesor Adrian Cherhaț, inspector la disciplina Religie al județului Bistrița-Năsăud a ținut o cuvântare cu tema „Crăciunul în temnițele comuniste”.

Ultimele articole

Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în ultima duminică a lunii mai, începând cu anul 2015. Anterior, Ziua Românilor de Pretutindeni era marcată la data de 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...