Unul dintre marii capadocieni care are legătură cu Origen și opera lui este Sfântul Vasile cel Mare[i], despre care s-a scris mult în literatura de specialitate[ii] .
Știrile despre viața sfântului Vasile cel Mare le găsim, în primul loc, în propriile sale scrieri, și mai ales în Scrisorile lui, 366 la număr, apoi în Cuvântul funebru în cinstea sfântului Vasile rostit în 381 de sfântul Grigore de Nazianz[iii] , în Cuvântul funebru rostit de fratele său, sfântul Grigore al Nisei[iv] , în Viața cuvioasei Macrina, redactată de sfântul Grigore al Nisei, în Cuvântul sfântului Efrem Sirul, după unii pseudo-Efrem, în Viața Sfântului Vasile cel Mare, atribuită prietenului său sfântul Amfilohie al Iconei, lucrare scrisă în secolul al optulea[v] și în sfârșit, la istoricii bisericii Ieronim[vi] , Socrate[vii] , Sozomen[viii] , Teodoret[ix] , Filostorgiu[x], precum și în Biblioteca lui Fotie[xi].
Sfântul Vasile cel Mare, fiul lui Vasile și Emilia, s-a născut în jurul anului 329-330. A fost al doilea din cei zece frați: Macrina, un fiu mort de tânăr, Vasile cel Mare, Naucratie, Grigorie, viitor episcop de Nyssa, patru fete și Petru, viitor episcop de Sevastia.
Educația primită în familie a continuat-o la școlile din Cezareea Capadociei (localitatea în care s-a născut), unde se întâlnește cu Grigorie de Nazianz. A studiat la Constantinopol și mai apoi, alături de Grigorie de Nazianz, la Atena, studiind „retorica, gramatica, regulile povestirii, legile metricii și ale poeziei, filozofia, dialectica, astronomia, geometria, matematica și medicina” vreme de 4-5 ani. De la Socrate[xii] și Sozomen[xiii] aflăm numele a doi dintre profesorii lor: Himerie și Proheresie, iar la Antiohia pe Libaniu.
Sozomen ne dă informația prin care cei doi prieteni (Vasile și Grigorie) lasă retorica și dreptul și se hotărăsc a studia și practica „sfânta Filosofie”[xiv], ajutându-se în demersul lor de scrierile exegetice ale autorilor dinaintea lor, în special de comentariile lui Origen, ajungând să fie un sprijin partizanilor sinodului I ecumenic[xv].
La întoarcerea în Cezareea a fost timp de 2 ani profesor de retorică, bucurându-se de mare cinste, apoi s-a convertit și a fost botezat în jurul anului 357-358[xvi].
Mai apoi, mișcat de pilda multor părinți din Alexandria și alte părți ale Egiptului[xvii], din Palestina, Mesopotamia și Cele – Siria a dorit și el o viață asemănătoare cu a lor[xviii], fapt pentru care la întoarcerea din această călătorie și-a împărțit și restul averii sale la săraci și s-a retras în Pont, pe malul râului Iris, într-o localitate numită Anesi, nu departe de Neo-Cezareea, unde mama sa Emilia și sora sa Macrina întemeiază o mânăstire de călugărițe în care viețuiau ca monahii. Sfântul Vasile s-a stabilit pe celălalt ț ărm al râului Iris, în fața mânăstirii maicii sale, înființând și el o mânăstire[xix] de călugări.
Aici îl cheamă pe prietenul său Grigorie[xx], care vine în jurul anului 358 și împreună alcătuiesc Filocalia, o antologie din scrierile lui Origen. Vasile alcătuie ș te în aceeași perioadă Regulile mari și Regulile mici și alte lucrări ascetice.
Ca simplu monah participă în anul 360 la dezbaterile teologice din Constantinopol dintre omousieni și anomei.
După moartea episcopului Dianie din anul 362, ajunge episcop un laic, anume senatorul Eusebiu, care îl ia lângă el, îl hirotonește preot, însă la scurtă vreme apar neînțelegeri între ei, datorită[xxi] studiilor, talentului și prețuirii de care se bucura Vasile; ca urmare, Vasile se reîntoarce în Pont, în jurul anului 363.
Vizita anunțată la Cezareea, a împă ratului Valens, ocrotitor al arienilor, îl determină pe Grigorie[xxii] să-l înduplece pe Vasile să meargă la Cezareea și să stea alături de Eusebiu, episcopul său, mijlocind împăcarea[xxiii]. Vasile primește și ajunge sfetnic al acestuia, conducând din umbră treburile episcopiei.
Împarte din nou la săraci averea moștenită la moartea mamei sale, iar în anul 368, în timpul foametei, prin cuvânt și faptă aduce alinare (celor suferinzi) atât trupească, cât și sufletească.
În anul 370, după moartea episcopului Eusebiu, Vasile este ales episcop al Cezareei Capadociei[xxiv], cu sprijinul episcopului Eusebie al Samosatei și al episcopului Grigorie de Nazianz, tatăl Sfântului Grigorie de Nazianz.
A fost un bun administrator, un mare orator și un purtător de grijă al credincioșilor săi. A dus lupte cu invidioșii, ereticii și chiar cu împăratul Valens și alți demnitari. A fost la un pas de a fi exilat de către împărat. Cu rugăciunile lui a ameliorat boala fiului împăratului și a însănătoșit pe prefectul Modest.
Unii dintre episcopii sufragani nu se arătau binevoitori lui Vasile pentru trei importante pricini: în primul rând pentru că nu erau de acord cu dogmele de credință propovăduite de sfântul Vasile, pe care le acceptau numai fiind contrânși de popor; în al doilea rând, nu le trecuse supărarea că fusese ales el episcop al Cezareii și nu unul dintre ei; și în cel de-al treilea rând, nu puteau suporta prestigiul de care se bucura sfântul Vasile, fapt pentru care a avut uneori de luptat și cu ei, mai ales atunci când i s-a împărțit mitropolia în două. Cu această ocazie, Vasile i-a ridicat la rangul de episcopi pe Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa.
Vasile a creat în apropierea Cezareii un mare complex filantropic ce cuprindea: biserică, spitale, leprozerii, azile pentru bătrâni, case pentru străini. La acestea se adăugau clădirile cele de trebuință pentru satisfacerea nevoilor tutror acestor așezăminte: bucătării, ateliere de tot felul cu dependințe necesare, școlile în care copiii învățau carte și școli pentru învățarea meseriilor. Astfel, sfântul Vasile cel Mare a creat lângă orașul Cezareea un alt oraș, pe care poporul l-a numit după numele întemeietorului lui: Vasiliada[xxv]. Vasile scrie apoi guvernatorului provinciei Capadociei – Ilie, în anul 372, o scrisoare în legătură cu acestea, pentru a îndepărta acuzația că se opune ordinii statale[xxvi].
Dintre scrierile lui, amintim doar cele mai importante și anume: nouă Omilii la Hexaemeron[xxvii], traduse și în limba română[xxviii], Omilii la 13 psalmi[xxix], la psalmii 1, 7, 14 (două omilii), 28, 29, 32, 44, 45, 48, 59, 61, 114, 24 de Omilii și cuvântări[xxx] și o serie de scrieri ascetice[xxxi].
Dintre scrierile dogmatice, amintim: Despre Sfântul Duh către cel întru sfinți Amfilohie episcopul Iconei[xxxii] și Combaterea apologeticului lui Eunomie cel rău credincios[xxxiii]. Se mai păstrează și un număr de 366 epistole[xxxiv], unele dintre ele considerate neautentice, precum și scrieri liturgice (Liturghia[xxxv] și Molitfele[xxxvi]) și metafrastice[xxxvii]. Avem păstrate și sub numele Sfântului Vasile cel Mare unele scrieri îndoielnice și neautentice[xxxviii].
Vasile cel Mare a scris Asceticele, atribuite de către unii, încă din secolul V, lui Eustațiu al Sevastiei[xxxix].
După mărturia lui Sozomen, lui Vasile i se atribuie un răspuns dat lui Iulian Apostatul. Împăratul, în urma citirii unor opere ale lui Apolinarie din Siria, în care acesta făcuse diferite opere cu tematică scripturistică pentru a fi folosite în locul celor laice – interzise de Iulian –, trimise o epistolă episcopilor, zicând: „Am citit, am înțeles și am condamnat” la care episcopii (Vasile) replicau: „Ați citit, dar n-ați înțeles, căci dacă ați fi înțeles nu ați fi condamnat”[xl].
El a gândit ortodox în problema dumnezeirii Duhului Sfânt[xli] și a luptat împotriva ereziei lui Eunomie și a celei a lui Aetiu[xlii].
A fost unul dintre cei mai renumiți oratori, alături de Grigorie de Nazianz[xliii] și l-a prețuit pe Efrem Sirul[xliv]. A murit la 1 ianuarie 379 și a rămas un exemplu viu în toate ramurile de activitate pe care le-a desfășurat.
[i] 1Alături de izvoarele citate la notele de subsol, pentru viața și opera Sfântului Vasile cel Mare am folosit următoarele: Johannes Quasten, Patrology. The Golden Age of Greek Patristic Litterature From the Council of Nicaea to the Council of Chalcedon III, Christian Classics, Inc., Westminster, Maryland, 1953, pp. 204-236; Ernest Simmons, The Fathers and Doctors of the Church, The Bruce Publishing Company, Milwaukee, 1959, pp. 31-36; Basilio Steidle, Patrologia seu historia antiqae litteraturae ecclesiasticae, Herder & Co., Typographi editores pontificii, Friburgi Brisgoviae, 1937, pp. 111-116; Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, Dervent 1999, pp. 111-114; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu Dumitrașcu, Patrologie, Ed. IBMBOR, București, 2004, pp. 154-165; Berthold Altaner, Alfred Stuiber, Patrologie, Herder, Freiburg – Basel – Wien, 1993, pp. 290-298; Pr. D. Fecioru, Introducere, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri. Partea întâi. Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii și cuvântări, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, în colecția PSB 17, Ed. OBMBOR, București, 1986, pp. 7-68; Pr. Prof: Dr. Ioan G. Coman, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. Profil istoric și spiritual (330 – 379), în Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa, în colecția Biblioteca teologică 3, Ed. OBMBOR, București, 1980, pp. 24-59.
[ii] O bogată listă bibliografică a se vedea la Pr. D. Fecioru, Introducere, în PSB 17, pp. 47-68; Ioana Zmeu, Sfântul Vasile cel Mare în bibliografia românească, în Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa, în colecția Biblioteca teologică 3
[iii] PG XXXVI, col. 494A-606A.
[iv] PG XLVI, col 787C-818.
[v] PG XLVI, col. 959-999B.
[vi] De viris illustribus CXVI, în PL XXIII, col. 707C.
[vii] Historia Ecclesiastica, IV, 11, 23, 26, în PG LXVII, col. 482A-483A, 510B-522C, 527B-535A
[viii] SOZOMEN, Istoria bisericească, tradusă în românește de IPS Iosif Gheorghian, mitropolit primat al României, Tipo-Litografia „Cărților Bisericești”, București, 1897 VI,
[ix] Teodoret Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, traducere de Pr. Prof. Vasile Sibiescu, în colecția PSB 44, Ed. IBMBOR, București, 1995 IV, 19, pp. 175-178
[x] Ex Ecclesiasticis Historiis VIII, 11-13, în PG LXV, col 564C-566C.
[xi] Cod. IV, în PG CIII, col. 51A-52A; cod. CXXXVIII, în PG CIII, col. 414D-420A; cod. CXCI, în PG CIII, col 633D-638A.
[xii] Socratis Scholastici, Historia Ecclesiastica IV, 26, col. 530
[xiii] Sozomen, Istoria bisericească, VI, XVII, p. 231.
[xiv] Istoria bisericească, VI, XVII, p. 231.
[xv] Ibidem VI, XVII, pp. 231-232.
[xvi] Dr. Gheorghe Drägulin, Filocalia: de la Sfântul Vasile cel Mare până în zilele noastre, în Studii Teologice, seria II, anul XXXII (1980), nr. 1-2, p.67.
[xvii] O scurtă relatare despre cei doi ani petrecuți în pustia Egiptului a se vedea și la Prof. Iorgu D. Ivan, Studiu introductiv, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri. Partea a doua. Asceticele, traducere, introducere, indici și note de Prof. Iorgu D. Ivan, în colecția PSB 18, Ed. IBMBOR, București, 1989, pp. 18-20.
[xviii] S.P. N. Basilii, Caesareae Cappadociae Archiepiscopi, Epistola CCXXIII, în PG XXXII, col. 823.
[xix] Sozomen, Istoria bisericească, VI, XVII, p. 232.
[xx] S. P. N. Basilii, Caesareae Cappadociae Archiepiscopi, Epistola XIV, în PG XXXII, col. 275B-278C.
[xxi] Datorită acestei „boli a prieteniei” cum o numeș te Grigorie, în S.P. N. Basilii, Caesareae Cappadociae Archiepiscopi, Homilia XI. De invidia, în PG XXXI, col. 379.
[xxii] Preotul Grigorie, Viața Sf. Grigorie Teologul, în Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântări teologice, traducere din limba greacă: Pr. Gh. Tilea și Nicolae Barbu, precedate de Viața Sf. Grigorie Teologul
[xxiii] Sozomen, Istoria bisericească VI, XV, p. 229.
[xxiv] Sozomen, Istoria bisericească V, XVI, p. 230.
[xxv] Pr. D. Fecioru, Introducere, în PSB 17, pp. 21-28.
[xxvi] S. P. N. Basilii, Caesareae Cappadociae Archiepiscopi, Epistola XCIV, în PG XXXII, col. 487.
[xxvii] PG XXIX, col. 4-207.
[xxviii] Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, în PSB 17, pp. 69-180.
[xxix] PG XXIX, col. 210-494.
[xxx] PG XXXI, col. 163-618.
[xxxi] 13 la număr: PG XXXI, col. 619-1427.
[xxxii] PG XXXII, col. 67-218.
[xxxiii] PG XXIX, col. 498-670.
[xxxiv] PG XXXII, col. 219-1111, împărțite în trei clase: 220-381; 381+1033; 1033-1112.
[xxxv] PG XXXI, col. 1630-1655; Pg CVI, col. 1291- 1310B; coptică, PG XXXI, col. 1657-1678C.
[xxxvi] PG XXXI, col. 1678D-1686.
[xxxvii] PG XXXII, col. 1115-1382.
[xxxviii] PG XXX, col. 10-836; PG XXXI, col. 1430-1627; 1686-1722.
[xxxix] Sozomen, Istoria bisericească III, XIV, pp. 107-108.
[xl] Ibidem V, XVIII, p. 201.
[xli] Ibidem VI, XXII, p. 237.
[xlii] Ibidem VI, XXVI, pp. 245-246.
[xliii] Ibidem V, XVIII, p.200.
[xliv] Ibidem III, XVI, pp. 111-112.
