Sfântul Visarion Agathonitul (1908-1991) este o personalitate aproape necunoscută în țara noastră. Grație fiului său duhovnicesc, egumenul Damaschin Zaharakis, care l-a avut ca duhovnic pe Gheronda timp de peste 25 de ani, putem descoperi înălțimea duhovnicească și chipul luminos al acestui sfânt.
Sfântul Visarion avea o noblețe aparte. Făcea cafele pentru închinători, spăla toaletele, ajuta la bucătărie și se nevoia fără zgomot. Era „catârul” tuturor. Pe tineri îi sfătuia să se îmbrace smerit și cuviincios, căci moda ucide sufletul. O doamnă scria, într-o scrisoare datată 8 mai 2006: „Copiii mei erau foarte uniți în jurul părintelui. Când îl întâlneau pe drum, îl aduceau acasă să doarmă la noi. Atât de mult îl iubeau, încât, pe ascuns de noi, se băteau care să-i dea camera lui, ca să se odihnească Gheronda și astfel camera să primească binecuvântarea lui. Și ce să spun? Este mărturia copiilor înșiși. Camera în care dormea se umplea de bună mireasmă de fiecare dată”.
Gheronda Visarion s-a mutat la Domnul în 22 ianuarie 1991, într-o zi de marți. La data de 3 martie 2006, trupul cuviosului a fost dezgropat, iar potrivit celor prezenți, după ce a fost îndepărtată pânza de deasupra, trupul era întreg, fără nicio vătămare și bine mirositor.
Sfântul Visarion Agathonitul rămâne o mare comoară duhovnicească aproape necunoscută în spațiul românesc. Prin mărturiile fiului său duhovnicesc, egumenul Damaschin Zaharakis, se descoperă statura sa lăuntrică impresionantă, asemănătoare marilor sfinți contemporani, între care și Sfântul Porfirie. Viața sa, marcată de rugăciune neîncetată, smerenie adâncă, jertfelnicie și dragoste nemărginită față de oameni, îl așază între marii părinți ai Ortodoxiei secolului XX.
