„Grija Sfântului Voievod Ștefan cel Mare pentru Biserica română, respectiv ortodoxă din Ardeal și pentru românii din Țara Românească, dar cu precădere, din punct de vedere spiritual, pentru transilvăneni, trebuie să ne facă pe noi recunoscători. Avem o biserică la Vad, avem o biserică la Feleac, avem o mitropolie care își începe istoria cu numele lui și aceste lucruri trebuie, încă o dată, să ne facă pe noi recunoscători”, a spus arhimandritul Dumitru Cobzaru în cuvântul de învățătură rostit joi, 2 iulie 2026, la hramul Mănăstirii „Sfântul Ștefan cel Mare” și „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Vad.
În ziua de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, mănăstirea din Vad și-a sărbătorit hramul prin Sfânta Liturghie săvârșită, începând cu ora 10:00, de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
În cuvântul de învățătură, părintele arhimandrit a vorbit despre credința profundă a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, arătând că aceasta a reprezentat temelia canonizării sale:
„Dacă ar trebui să vorbim, în primul rând, despre credința lui în Dumnezeu, nu poți să canonizezi un om dacă n-a avut credință în Dumnezeu. Iată ce ne spune un mare istoric al românilor, Petru P. Panaitescu. Se întreabă: «Nu era Ștefan Vodă om cu frica lui Dumnezeu?» Și răspunde: «Desigur că era». Și continuă: «Biserica ținea în sufletul său de creștin tot atât loc cât și războiul». Știm că a fost un războinic și că a dus multe lupte, iar pe marea majoritate le-a biruit. Războiul era pentru lege, pentru Biserică. Dușmanii lui erau dușmanii lui Dumnezeu și pe aceștia numai Dumnezeu îi putea ierta. Ștefan cel Mare n-avea dreptul să-i ierte, pentru că deveneam și noi asemenea lor, de altă lege. Dumnezeu îi putea ierta, Ștefan nu i-a putut ierta.”
Continuând, arhimandritul Dumitru Cobzaru a evidențiat faptul că bisericile ridicate de marele voievod au fost expresia credinței sale și moștenirea spirituală lăsată poporului român:
„Spusa cronicarilor români că, după fiecare luptă, domnul ridica o biserică este adevărată. Și la Reușeni, unde a fost ucis tatăl său, și la Valea Albă, la Vaslui, la Iași, la Piatra, la Bacău, la Putna, la Suceava, la Hotin, pretutindeni se ridicau biserici cu ziduri de piatră, cu brațe ce se înălțau în rugăciune spre cer pe tot întinsul țării. Credința lui trebuia să rămână și credința poporului pe care el l-a condus cu multă demnitate și responsabilitate. Vedeți pentru ce ridica el biserici? Pentru ca poporul să rămână cu brațe ce se înălțau în rugăciune spre cer pe tot întinsul țării. Așadar, încă o dată, întrebarea lui Panaitescu: «Nu era Ștefan Vodă om cu frica lui Dumnezeu?» Răspunsul este: «Desigur că da, era om cu frica lui Dumnezeu». Și celelalte amănunte – că se spovedea, că se împărtășea, că postea, că se smerea, că stătea la ușa lui Daniel Sihastru zile întregi, atât cât socotea Sfântul Daniel să-l canonisească înainte de a se spovedi și apoi să-l trimită la luptă, că era iubitor de neam, de țară, de familie, că a ascultat de mama lui, precum a ascultat Constantin cel Mare de mama sa, Elena – toate acestea le avea.”
În încheiere, părintele Dumitru Cobzaru i-a îndemnat pe cei prezenți să privească spre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare ca spre un model de credință și de slujire a lui Dumnezeu și a neamului românesc:
„Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat din neamul nostru asemenea oameni, dar Dumnezeu ni i-a dat ca și noi, la rându-ne, să-i avem în fața noastră, precum zicea Iorga, ca icoane ale sufletului poporului nostru, cea mai frumoasă icoană a sufletului românesc. Și ce înseamnă icoană, dragii mei? Un prototip la care tu să te uiți și pe care să-l urmezi. Iisus Hristos a făcut icoana Tatălui. Și noi trebuie să ne facem icoana lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Dar, simțind românește, să ne facem și icoana Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Și lui îi mulțumim și îi suntem recunoscători. Și mulțumim tuturor urmașilor lui.”
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Ionuț Buftea, protopopul Dejului, protosinghelul Nicodim Mircea Pop, starețul Mănăstirii Vad, protosinghelul Teofan Timiș, starețul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, protosinghelul Paisie Pașcu, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” din Strâmba, județul Bistrița-Năsăud, precum și alți preoți invitați.
La sărbătoarea hramului au participat numeroși credincioși din județul Cluj și din alte părți ale țării. Printre cei prezenți s-au aflat primarii comunelor învecinate, precum și academicianul Marius Porumb.
Ctitoria transilvăneană a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
Biserica Mănăstirii Vad, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai valoroase monumente medievale ale Transilvaniei și una dintre ctitoriile atribuite Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Ridicată pe locul unei vechi sihăstrii, la sfârșitul secolului al XV-lea, ea este legată de perioada în care voievodul Moldovei stăpânea Cetatea Ciceului și domeniile din jur. Deși lipsa unui document de întemeiere nu permite stabilirea cu exactitate a anului construirii, tradiția și elementele arhitecturale confirmă apartenența bisericii la epoca lui Ștefan cel Mare.
La sfârșitul secolului al XV-lea, biserica a devenit reședința Episcopiei Ortodoxe a Vadului, ai cărei ierarhi erau hirotoniți la Suceava și se aflau în legătură directă cu Mitropolia Moldovei. Astfel, Vadul a reprezentat unul dintre cele mai importante centre ale vieții ortodoxe românești din Transilvania.
Construită din piatră brută, biserica îmbină armonios elemente ale arhitecturii moldovenești cu influențe gotice transilvănene. Planul triconc, portalurile specifice ctitoriilor ștefaniene și bolta gotică păstrată în altar îi conferă o valoare arhitecturală deosebită. În secolul al XVIII-lea, Episcopia Vadului și-a pierdut treptat importanța, iar în anul 1717 biserica a fost devastată de tătari, fiind refăcută după mai multe decenii.
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, vechea ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și-a redobândit viața monahală, fiind reînființată ca mănăstire la 1 februarie 2012. Astăzi, la mai bine de cinci secole de la întemeierea sa, așezământul continuă să fie un important loc de rugăciune și pelerinaj, păstrând vie memoria voievodului care a întărit credința ortodoxă a românilor din Transilvania.
Foto: Dumitru Cucură
Mai multe fotografii AICI
