Sfaturile specialiștilor în lupta tinerilor cu adolescența

de | ian. 28, 2016

Elevii claselor a VIII-a de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca au primit sfaturi utile pentru viață de la specialiști, în dorința de a-i ajuta să facă față încercărilor din viața de adolescent.

Întâlnirea a fost organizată joi, 28 ianuarie 2016, de parohia „Nașterea Domnului” la biserica de pe strada Rășinari și face parte din parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții de școlar”, încheiat, anul acesta, între cele două instituții. A încercat să răspundă multiplelor întrebări și frământări ale elevilor, psihologul Lucia Albu, care le-a vorbit tinerilor despre tentațiile adolescenței, oferindu-le și sfaturi practice cum să depășească momentele de criză.

Au luat parte la discuții și tânărul teolog Alin Mariș, student în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, precum și Oana Rusu, redactor la Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. Cei doi invitați au pus în discuție subiectul carierei de succes, spunându-le elevilor că secretul pentru a o obține este vocația și munca. Cei 70 de elevi au primit sfaturi folositoare și din partea părintelui Nicolae Buda, care le-a amintit că fac parte din comunitatea acestei parohii, majoritatea fiind botezați în această biserică. Părintele i-a îndemnat pe tineri să nu uite drumul spre biserică, locul unde pot găsi liniște și refugiu atunci când vor avea nevoie și pot sta de vorbă cu Dumnezeu.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă pregătită pentru toți cei prezenți de elevii clasei a VIII-a B, împreună cu câteva credincioase din Comitetul Parohial.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Un nou preot paroh în Comuna Bobâlna

Un nou preot paroh în Comuna Bobâlna

Duminică, 04.11.2018, a avut loc la Biserica Parohiei Bobâlna, cu Hramul „Sfânta Treime”, Protopopiatul Ortodox Român Dej, instalarea noului preot paroh. La acest eveniment important au luat parte autorităţi locale, cadre didactice, precum şi numeroşi credincioşi...

Centenarul Marii Uniri, în Parohia Sebiș

Centenarul Marii Uniri, în Parohia Sebiș

În Anul Centenarului Marii Uniri, credincioşii din Parohia Sebiş, Protopopiatul Bistriţa, s-au bucurat duminică de un eveniment cu totul aparte. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte  ANDREI şi cu participarea părintelui protopop  Alexandru Vidican, aici s-a...

Cerc Preoțesc în Municipiul Dej

Cerc Preoțesc în Municipiul Dej

Sâmbătă, 27.10.2018, preoții din Dej împreună cu credincioșii pe care aceștia îi păstoresc, s-au înfrățit în rugăciune la Biserica Parohiei Dej III, cu hramul “Sfânta Treime”. Cu acest prilej a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, la care au participat foarte mulți...