Sfaturile specialiștilor în lupta tinerilor cu adolescența

de | ian. 28, 2016

Elevii claselor a VIII-a de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca au primit sfaturi utile pentru viață de la specialiști, în dorința de a-i ajuta să facă față încercărilor din viața de adolescent.

Întâlnirea a fost organizată joi, 28 ianuarie 2016, de parohia „Nașterea Domnului” la biserica de pe strada Rășinari și face parte din parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții de școlar”, încheiat, anul acesta, între cele două instituții. A încercat să răspundă multiplelor întrebări și frământări ale elevilor, psihologul Lucia Albu, care le-a vorbit tinerilor despre tentațiile adolescenței, oferindu-le și sfaturi practice cum să depășească momentele de criză.

Au luat parte la discuții și tânărul teolog Alin Mariș, student în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, precum și Oana Rusu, redactor la Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. Cei doi invitați au pus în discuție subiectul carierei de succes, spunându-le elevilor că secretul pentru a o obține este vocația și munca. Cei 70 de elevi au primit sfaturi folositoare și din partea părintelui Nicolae Buda, care le-a amintit că fac parte din comunitatea acestei parohii, majoritatea fiind botezați în această biserică. Părintele i-a îndemnat pe tineri să nu uite drumul spre biserică, locul unde pot găsi liniște și refugiu atunci când vor avea nevoie și pot sta de vorbă cu Dumnezeu.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă pregătită pentru toți cei prezenți de elevii clasei a VIII-a B, împreună cu câteva credincioase din Comitetul Parohial.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Virtuțiile creștine, prezentate elevilor din Mociu

Virtuțiile creștine, prezentate elevilor din Mociu

Mai mulți elevi din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială din localitatea clujeană Mociu au aflat mai multe despre virtuțiile creștine. Ei au luat parte la o prelegere pe această temă,  susținută de părintele Iustin Câmpean de la  parohia ortodoxă Mociu I. În cadrul...

O zi trăită din plin, în parohia Căianu-Mic

O zi trăită din plin, în parohia Căianu-Mic

Sâmbătă, 17 martie 2018, a avut loc în Parohia Căianu-Mic, protopopiatul Beclean, întâlnirea educativă şi duhovnicească a copiilor şi tinerilor din localitate, intitulată „O zi trăită din plin”. Ziua a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica ocrotită de...

Ședință la Protopopiatul Cluj I

Ședință la Protopopiatul Cluj I

Astăzi, 15 martie 2018, a avut loc la sediul Protopopiatului Cluj I, din Cluj-Napoca, strada Bisericii Ortodoxe, nr. 10, ședința lunară a preoților din Protopopiat. Ședința a început cu slujba de Te-Deum oficiată de un sobor de preoți în biserica Sfânta Treime din...