„Sfinte Ilie, tu stai de mănânci și bei la văduva din Sarepta Sidonului, iar poporul moare de foame!”

de | aug. 6, 2019

Pe 20 iulie îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie. Îmi aduc aminte cu nostalgie de felul cum îl sărbătoream odinioară. Era în anul 1989, la hramul Mănăstirii Toplița, ocrotită tocmai de acest mare prooroc. Mult prețuitul de mine poet Ioan Alexandru era prezent la slujbă.

Episcopul Emilian Birdaș l-a provocat să vorbească. Aș rezuma în câteva cuvinte predica lui: „Sfinte Ilie, tu stai de mănânci și bei la văduva din Sarepta Sidonului și poporul moare de foame. Auzi, tu! Poporul moare de foame!…” Era evident caracterul protestatar și mărturisitor, pentru vremea aceea, a cuvântării poetului. Ne așteptam la o intervenție dură a oficialităților. Ca „să dreagă busuiocul”, Episcopul a zis la sfârșitul slujbei: „Domnul Ioan Alexandru a fost prea aspru cu Sfântul Prooroc Ilie”. Era clar cui îi era adresat mesajul.

Fără a fi provocatori, sunt momente când trebuie luată atitudine. Mântuitorul ne spune: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).

Când poporul influențat de Ahab și Izabela a căzut în idolatrie, cu mult curaj a intervenit Ilie. „Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul şi a zis: «Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia»” (3 Regi 18, 21).

În vremurile noastre secularizate și secularizante sunt multe modurile în care oamenii pot fi manevrați să meargă după „Baal”. Plecând de la lucrurile mărunte, ca, de pildă, multora le este jenă să se închine pe lângă biserici sau să poate cruciuliță la gât, să participe duminica la slujbă și până la atitudini evident potrivnice spiritualității creștine și Bisericii, toate, într-un fel sau altul, sunt o formă de a-i urma lui „Baal”.

Situația este mult mai complicată, însă eu mă opresc la partea care ni se datorează nouă, clericilor. Fenomenul era prezent, nu la proporțiile de astăzi, și pe vremea lui Octavian Goga. În cartea „Pe urmele unui trecător”, poetul medita la dinamica înstrăinării de cele sfinte: „Și acum, iartă-mă și nu te supăra pe mine dacă, fără a-ți cere un răspuns, stau și mă întreb care este credința dumitale, mult lăudat intelectual al nației mele? Când ai pornit de acolo, din căsuţa de la ţară, şi te-ai dus la şcoală, mai ziceai «Tatăl nostru» seara şi visai cu iele şi pricolici. Duceai în suflet moştenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină şi-ţi lumina drumul. Dar ţi s-a risipit moştenirea asta. S-a spulberat zi de zi şi s-a fărâmiţat în calea ta. Şi, fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare şi atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământate de patimi mici: educaţia religioasă a cărturărimii noastre. Nu găsiţi că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminaţi, cari în şcolile secundare să-l înveţe credinţa în Dumnezeu, şi preoţi cu guri de aur cari să cuvânteze acolo, în centrele studenţimii noastre universitare? Fiindcă, aşa cum suntem astăzi, noi nu ştim ce vrem şi nu ştim unde mergem[1].

„Dascălii luminați din școli” și „preoții cu guri de aur” din bisericile noastre orășenești poate ar mai putea face câte ceva. Pentru că „Baal” are la îndemână momelile lui. IT-ul poate fi folosit pozitiv și constructiv, după cum poate fi folosit și rău.

Sfântul Pavel îi scrie lui Timotei: „căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor” (2 Timotei 4, 3). Să ne ajute Dumnezeu ca, având dascăli și preoți cu har, cu puterea de convingere a Sfântului Ilie, să ne determine pe noi, oamenii secolului XXI, să strigăm cu convingere: „Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!” (3 Regi 18, 39).

 

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

[1] Octavian Goga, Pe urmele unui trecător, Arad, 1901, p. 32.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Pe 22 iulie 2020, Părintele Patriarh Daniel împlinește 69 de ani. De aici, din Cluj, de lângă zvelta catedrală ridicată de episcopul Nicolae Ivan, gândurile noastre bune se îndreaptă către Preafericirea Sa, iar pe Bunul Dumnezeu Îl rugăm să-i dăruiască ani mulți cu...

Încă o dată despre Biserică

Încă o dată despre Biserică

Biserica este aşezământul sfânt întemeiat de Mântuitorul Hristos pentru mântuirea oamenilor. Biserica ia fiinţă „prin iradierea Duhului Sfânt din trupul lui Hristos în celelalte fiinţe umane, lucru care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli,...

„Frânghia de nisip”

„Frânghia de nisip”

Este o poveste, care la vremea ei a fost culeasă de V.A. Urechia, cu un tâlc moral aparte. O rezumăm şi dorim ca cei ce se simt vizaţi să mediteze adânc la ea. Undeva, nu ştim locul şi timpul, a existat o ţară în care tinerii la un moment dat au considerat că bătrânii...

Singurătatea şi comuniunea

Singurătatea şi comuniunea

Autor: † ANDREI, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului A trecut Postul Mare, au trecut şi Sfintele Paşti, răstimp în care situaţia ne-a obligat să fim singuri. Epidemia de coronavirus ne-a determinat să păstrăm distanţa socială şi să ne ferim de Covid-19. Am încercat...

Episcop misionar și cunoscător al problemelor din lumea actuală

Episcop misionar și cunoscător al problemelor din lumea actuală

Părintele Episcop-Vicar Benedict Vesa Bistriţeanul porneşte de astăzi la misiune,   într-o lume cu multe probleme şi dificilă. Însă avem nădejdea că Cel ce l-a chemat la misiune, îl va ajuta, de aceea mi-am şi început cuvântul cu acest verset:  „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi şi roada voastră să rămână” (Ioan 15, 16). Sunt cuvintele Păstorului Celui mare, cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, care ne cheamă la misiune pe noi, păstorii cei mici.