Sfintele Femei Mironosițe, pentru dragostea lor curajoasă, pentru credința lucrătoare și nădejdea mărturisitoare, au primit în dar bucuria, bucuria Învierii. Petre Guran scrie că „Personajele evanghelice care au primit numele de mironosițe…se mișcă într-un registru al virtuții exemplare de care nu dau dovadă cei doisprezece apostoli sau alți ucenici. Un curaj, devotament și efuziune sentimentală nebiruite.”
În poemul dramatic Sabatul, Maica Teodosia (Zorica Lațcu) închipuie noaptea în care Maria Magdalena fierbe mireasma spre a alerga dis-de-dimineață la Mormânt să ungă Trupul Domnului, într-un superb monolog – tot flacără a dragostei și durerii. În poezia Prohodire, poeta încheagă un dialog cu surorile-i mironosițe, îndemnându-le să se gătească-n bucurie, iubire și lumină, fiindcă Cel plâns înviază, chemându-l pe om la îndumnezeire.
Magda Isanos e, am putea spune, o altă femeie-mironosiță care L-a vestit pe Dumnezeu în poezia sa, cântând năzuința spre lumină, spre urcușul sufletului, cu o trăire intensă. În Cânt, sufletul poetei arde precum rugul din care a vorbit Dumnezeu, Dumnezeu Însuși îi vorbește, îi dăruiește cuvintele. Poeta se roagă, în poemele sale, cu o mare adâncime lăuntrică, împărtășindu-se de toate suferințele ca de o taină, dăruindu-se pe sine, harul său, spre bucurie.
