La câţiva kilometri de oraşul sfânt Ierusalim, în apropierea Muntelui Măslinilor, în satul Betania, locuiau două surori: Marta și Maria, avându-l alături pe fratele lor Lazăr. Nu se știe dacă cei trei frați au avut familii sau nu, dar se cunoaște faptul că viețuiau în aceeași casă. Marta era cea mai mare dintre surori, deci cea care era responsabilă cu gospodăria lor. Erau destul de înstăriți, pentru că adesea în casa lor erau primiți călătorii și drumeții creștini aflați în tranzit prin locurile acelea. Din relatările sfinților apostoli aflăm că cei trei frați au ajuns a fi prieteni cu Domnul Iisus Hristos, iar El adesea poposea în casa lor, de câte ori se afla în părțile Betaniei. Casa lor era curată și primitoare, iar asta în mare măsură datorită Martei care era o fire pragmatică, preocupată să ofere tuturor o ședere cât mai plăcută în casa lor.
Într-una din zile, cei trei frați primesc vestea că Iisus Hristos se află în apropiere și că va trece pe la casa lor. Marta a început să facă planuri, câte porții de mâncare, câte paturi pentru somn, numărul felurilor servite. Îi cere ajutorul surorii sale Maria, căreia îi trasează sarcini, iar lui Lazăr îi revine grija de a petrece timp cu invitații pentru ca nimic să nu le lipsească. Pregătirile încep, iar Marta și Maria lucrează cu drag pentru cina ce avea să aibă loc în casa lor, unde oaspete de seamă va fi însuși Messia. Ajung oasepeții, toată lumea se așează în jurul lui Iisus și ascultă vorbele care le mângâie sufletele. Maria, de câteva ori, intrând și ieșind cu bucatele pentru a le așeza pe masă, aude cuvintele Domnului, și asta o face să vrea să audă mai mult. Așa că se așează la picioarele Lui și uită de îndatoririle ei. Inima ei bate mai tare, sufletul ei se umple de lumină. Cu coada ochiului o vede pe Marta de câteva ori cum îi face semne, dar nu poate să plece, acolo se vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu.
Marta era prinsă cu pregătirile, se gândește cum să facă să fie mai plac Învățătorului bucatele pregătite, se gândește să mai adauge încă un fel de mâncare. Pe Maria se baza să pregătească masa, astfel încât ea să aibă timp pentru bucătărie. La un moment dat, își dă seama că nu o mai vede pe sora ei, și pornește să o găsească. Trage de pe foc mâncarea, ceea ce își dă seama că o va încetini, probabil chear va face să nu fie gata la timp. O vede pe Maria stând jos, iar ea nu își mai vede capul de treabă. Îi face semn, iar Maria o ignoră. Atunci se umple sufletul ei de supărare. Oare eu nu aș vrea să stau jos și să ascult? Dar cine le va face pe toate dacă eu mă opresc? Probabil acestea au fost întrebările care îi sunau în minte când cu toată îndrăzneala Marta intră în cameră și Îl intrerupe pe Iisus: „Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute”. Dar răspunsul pe care îl primește o surprinde, o face să roșească: „Marto, Marto, te silești şi de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea”. În primul moment ea nu cred că a realizat adâncimea spuselor lui Iisus. Era sigură că acesta a mustrat-o deși vorbele sale au fost rostite cu atâta dragoste. Apoi a înțeles, era suficient un sigur fel de mâncare, dar pe El, pe Învățător nu ai ocazia să Îl asculți vorbindu-ți în fiecare zi.
Maria la rândul său, a înțeles, sunt sigură, că deși Hristos i-a luat partea, spunându-i că și-a ales partea cea bună, nu trebuia să își uite îndatoririle. I-a fost milă de sora sa. A înțeles că punând masa, putea și asculta.
După plecarea Învățătorului, cei trei frați și-au continuat viața, parcă mai cu plăcere. Sufletele lor erau pline de lumina Cuvintelor auzite.
Dar în una din zile Lazăr s-a îmbolnăvit, iar medicii nu prea aveau ce să îi facă. Cele două surori l-au îngrijit, l-au vegheat cu rândul, și au făcut tot posibilul pentru a-l pune iar pe picioare. Dar în ultimele zile, Lazăr era tot mai slăbit de boală, medicii le-au spus că nu mai au ce medicamente să îi dea pentru a-l ajuta. Atunci Marta se gândește că e timpul să îi scrie prietenului lor – lui Hristos. Era sigură că acesta va veni în ajutorul lor, pentru că pentru cele două surori, viața ar fi fost grea fără Lazăr. Până să afle că nu mai era nici un remediu pentru boala lui, Marta, deși s-a gândit de multe ori să îi scrie lui Hristos, s-a abținut pentru că ea considera că sunt alții care au mai multă nevoie de minunile Lui, de vorbele Lui. I se părea că ar fi fost o dovadă de egoism din partea ei să Îl cheme în ajutor, să profite de prietenia lor. Dar când au ajuns la capătul puterilor, Marta și Maria au scris un bilețel, mai ales că au auzit că El se afla la două zile depărtare de ele: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.” Dar iată că cele două zile au trecut, Lazăr era tot mai bolnav iar în cele din urmă a murit. Cele două surori nu aveau nici un mesaj de la Iisus. Așa că au pregătit trupul lui pentru înmormântare, l-au spălat, l-au uns cu uleiuri aromatice l-au înfășat într-un giulgiu curat, alb și conform obiceiului l-au așezat într-un mormânt nou, săpat în stâncă. La gura mormântului au așezat o piatră mare. Și s-au întors la casa lor. Aici a început perioada de doliu, unde cunoscuții și vecinii, veneau pe rând pentru a le consola pe cele două surori.
La a patra zi după moartea lui Lazăr, Marta află că Iisus a intrat în satul lor, în Betania. Nu așteaptă, să vină El la ele, ci ea fuge în întâmpinarea Lui. Îi sărută mâinile și Îl îmbrățișează cu drag. Apoi îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.” Iar apoi complectează pentru a nu crede cineva că ea nu credea că El este Messia – „Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.” Dar Învățătorul îi spune: ”Fratele tău va învia!” Marta, care cunoștea bine profețiile i-a zis: ”Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.” Dar Iisus i-a zis: ”Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” Marta nu se îndoia de cuvintele Lui așa că răspunde –„Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” Dar nu cred că a înțeles ce avea să facă Hristos în continuare. A fugit acasă și i-a spus surorii sale că a venit Învățătorul. Maria auzind acestea a fugit la El și a căzut la picioarele Lui, și i-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. A spus-o întristată, și cu regretul că El a întârziat. Iar Iisus a lăcrimat de durerea lor, așa că s-au dus împreună la mormânt, iar mulțimea care era în casa lor, și cei care l-au însoțit pe Învățător, i-au urmat. Acolo Hristos a zis: „Ridicaţi piatra!”. Marta a intervenit iar în discuție, și-a manifestat îngrijjorarea, de aici înțelegem că ea nu a priceput ce urma să se întâmple, așa că a zis: „Doamne, deja miroase, că este a patra zi.” Iar Iisus i-a zis: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Câțiva dintre bărbații prezenți au ridicat piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: „Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis”. Apoi a strigat: „Lazăre, vino afară!”
Cele două surori au rămas uimite de cuvintele lui, și au zărit cum în gura mormântului apare Lazăr, legat la picioare şi la mâini cu fâşiile de pânză iar faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” Ce uimire, ce bucurie, ce speranță a aprins sufletele surorilor. Au fugit la cel legat și l-au desfăcut, l-au îmbrățisat și cu siguranță au știut să Îi mulțumească Mântuitorului.
În zilele care au urmat Hristos a rămas iar în casa lor. Marta și Maria au avut grijă de El și de ucenicii lor. Iar seara le serveau cina și se bucurau de cuvintele pline de viața ale Învățătorului. Sufletul Mariei era plin de recunoștință, plin de nădejde în Împărăția lui Dumnezeu și în viața veșnică. Așa că, luând din cămară un alabastru cu mir de nard curat, de mare pret, i-a spălat picioarele Mântuitorului, iar apoi I le-a șters cu părul capului ei. Așa a vrut ea să îi mulțumească Lui, pentru tot, pentru învierea fratelui ei, pentru lumina din sufletul ei.
Hristos a plecat din casa lor, iar după câteva zile, cei trei frați au aflat despre prinderea, judecarea, condamnarea și uciderea Lui. Dar cu siguranță au aflat și despre Învierea Sa. Iar apoi de Înălțarea Sa la cer. S-au bucurat, și au spus tuturor despre El. Dar au început persecuțiile la adresa lui Lazăr. Autoritățile nu voia ca acesta să îi influențeze pe ceilalți cu privire la Învățător. Așa că au fost nevoiți să își părăseasca casa. Surorile Marta și Maria nu puteau să rămană singure și departe de Lazăr, așa că l-au însoțit în misiunea pe care acesta a început-o în mai multe locuri unde au propovăduit despre credința în iubire. În cele din urmă s-au stabilit în Cipru. Aici Lazăr a devenit întâiul episcop de Kition.
Nu se știe nimic despre sfârșitul celor două surori, Marta și Maria. Dar cu siguranță ele au propovăduit credința creștină prin faptele și exemplul lor.
În calendarul creștin ele sunt pomenite ca și Sfintele Mironosiţe Maria şi Marta, surorile dreptului Lazăr, cu data de prăznuire în 4 iunie, dar mai sunt pomenite și în Duminica a 3-a după Paști, numită Duminica Femeilor Mironosițe.
