În ultimele cateheze am prezentat, pe scurt, simbolismul celor trei slujbe care se săvârşesc mai des în bisericile ortodoxe: Vecernia, Utrenia şi Sfânta Liturghie (inclusiv Proscomidia – ca parte pregătitoare a Sfintei Liturghii). Ne-am propus ca în emisiunile viitoare să trecem la prezentarea simbolismului Sfintelor Taine, dar, pentru a face aceşti paşi, e nevoie, mai întâi, de o privire generală, care ne va ajuta mai bine, apoi, să le înţelegem pe fiecare în parte. Importanţa Sfintelor Taine este covârşitoare: fără ele, nimeni nu se poate mântui. De ce? Aşa cum ştim, pentru mântuire se cer împlinite trei condiţii: credinţă, fapte bune şi har. Ei bine, harul mântuitor se dobândeşte numai prin Sfintele Taine. Acest adevăr, mărturisit de toţi Părinţii Bisericii, este evidenţiat şi de părintele Stăniloae, în primele rânduri ale capitolului consacrat Sfintelor Taine din „Dogmatica” p. c. sale: „Biserica acordă Tainelor un loc de mare importanţă în iconomia mântuirii, ca mijloace prin care se înfăptuieşte unirea oamenilor cu Hristos” (vol. 3, cap. I).
Tema catehezei noastrese axează pe o prezentare generală a Tainelor Bisericii, în limitele spaţiului redus al emisiunii, desigur, dar suficient, credem, pentru o bună aducere şi luare aminte. Iar pentru mai mult, respectiv pentru aprofundarea cunoştinţelor, îndemnăm la o lectură proprie şi vom indica, la sfârşit, câteva cărţi în acest scop.
1. Denumirea de „Taine”, în limbajul ortodox român, provine din slavonescul „tainstvo” = lucru tainic, neînţeles, ascuns. Catolicii din România utilizează expresiile „Sfintele Mistere” şi „Sfintele Sacramente”, potrivit grecescului „mysterion” (lucru misterios, tainic) şi latinescului „sacramentum” (sacrum = consacrat, sfinţit).
2. Definiţie: Sfintele Taine sunt slujbe bisericeşti, prin mijlocirea cărora ni se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu necesar mântuirii. Sau, după o exprimare concisă: lucrări văzute, prin care ni se dă harul nevăzut. (Amintim aici că „harul” este energia sau puterea care ne sfinţeşte, izvorând din Fiinţa Preasfintei Treimi).
3. Numărul Sfintelor Taine este de şapte: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania (Euharistia), Spovedania (Pocăinţa, Mărturisirea), Nunta, Preoţia, Maslul. Numărul de şapte nu este întâmplător, desigur. Este întâlnit deseori în Scriptură, ca număr consacrat, ce exprimă plinătatea. Dintre toate mărturiile scripturistice, evocăm aici profeţia lui Isaia, care vorbeşte explicit de cele şapte daruri ale Sfântului Duh: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da (e vorba de Mesia – Hristos). Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu” (Is 11, 1-3). Numărul acestor daruri corespunde trebuinţelor duhovniceşti ale omului, legate de fiecare Taină în parte. Astfel: Naşterea duhovnicească e dată prin Botez; creşterea prin Mirungere; hrana prin Împărtăşanie; iertarea păcatelor şi înnoirea morală prin Spovedanie; învăţătura, îndrumarea şi puterea de a sfinţi, prin Preoţie; sfinţirea căsătoriei prin Taina Nunţii; tămăduirea de boli prin Maslu.
4. Generalizând folosul mântuitor al Sfintelor Taine, reţinem temeiurile din Scriptură, dar şi mărturiile Sfinţilor Părinţi, potrivit cărora ele sunt focul care încălzeşte inimile, arde patimile, luminează sufletele şi rodeşte spre un folos; altoiul care nobilează viaţa ; apa care spală întinăciunea patimilor şi a păcatelor; pâinea duhovnicească ce hrăneşte sufletele noastre şi doctoriile care ni se dau spre întărirea trupească şi sufletească.
5. Aplicarea învăţăturilor din cateheza de faţă se poate face doar printr-o deschidere sinceră a omului spre aceste daruri atât de preţioase pentru mântuire. Calea cea mai scurtă de a le cunoaşte binefacerile este aceea de a le practica personal, solicitând preotului săvârşirea lor. În acelaşi timp, despre ele se poate învăţa atunci când participăm cu evlavie la săvârşirea lor pentru cei de-aproapea noastră. Nu în ultimul rând, despre Sfintele Taine învăţăm citind cu atenţie în cărţile pe care Sfânta Biserică ni le oferă, din belşug, cu atâta generozitate.
De încheiere, recomandăm câteva cărţi pentru lectură personală, pentru toţi cei doritori să aprofundeze învăţăturile privind Sfintele Taine:
Biblia sau Sfânta Scriptură (ediţiile Sfântului Sinod);
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă (Catehismul), Bucureşti, 1952 (sau una dintre ediţiile mai noi);
Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica Specială, Bucureşti, 1980;
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. al 3-lea;
Arhim. Cleopa Ilie, Despre credinţa ortodoxă, Bucureşti, 1981;
