„Sfințenia este timpul scurt, petrecut bine”, le-a spus astăzi PS Benedict creștinilor de pe Valea Gârbăului

de | aug. 1, 2020

Credinciosii parohiei clujene de pe Valea Gârbăului, Florești, au primit astăzi binecuvântare arhierească.

Aflată sub ocrotirea „Sfântului Ioan Iacob  Hozevitul”, pomenit în calendarul ortodox pe 5 august, comunitatea și-a serbat în avans ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată astăzi de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Așa cum se obișnuiește, după citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a adresat creștinilor prezenți un cuvânt de învățătură, pornind de la o definiție a sfințeniei. Potrivit Preasfințitului Părinte Benedict, „sfințenia este timpul scurt, petrecut bine”:

„Timpul este atât de scurt, nu avem vreme să facem lucruri neimportante. De aceea, Domnul zice: Nu pierdeți timpul! Căutați mai întâi împărăția Mea! Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă! Ca să fim actuali și să folosim un limbaj adecvat, aș spune că viața noastră, acest timp scurt, indiferent pe câți ani se desfășoară ea, viața noastră nu înseamnă altceva decât timpul investițiilor. În aceastp lume în care mereu se vorbește despre investiții, cuvântul Domnului „căutați mai întâi împărăâia lui Dumnezeu” vorbește de o anumită investiție; o investiție care este durabilă și pe care nimeni nu o poate lua de la noi, în împărăția lui Dumnezeu. Toate celelalte investiții pot să se soldeze cu falimentul. Și e tare trist când falimentul se întâmplă la sfârșitul vieții și îți dai seama că ai muncit o viață întreagă și te-ai preocupat de o mulțime de lucruri, crezând că sunt bune, dar îți dai seama că nu ai făcut mare lucru, iar acest lucru se întâplă pentru că nu ai avut o ierarhie foarte clară în viața ta: împărăția lui Dumnezeu, iar apoi toate celelalte ni se adaugă nouă. Când nu există împărăția lui Dumnezeu, toate celelalte, deși vin foarte repede, se duc ca și cum n-au fost niciodată.”

În continuarea slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui, dar mai ales pentru ctitorii și ostenitorii ce zidesc biserica din Florești.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe altarul de vară, situat în proximitatea bisericii parohiale, în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Parohia de pe Valea Gârbăului, din comuna Florești a fost înființată în 2011, iar un an mai tarziu a fost începută ridicarea lăcasului de cult, în stil bizantin. În momemntul de față, biserica este pregătită pentru tencuiala interioară. Parohia are doi preoți: preotul paroh Ovidiu Ciprian Marțiș și preotul îmbisericit, Augustin Criste.


Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preoții clujeni s-au întâlnit astăzi în ședință de lucru

Preoții clujeni s-au întâlnit astăzi în ședință de lucru

Întâlnirea lunară a preoților clujeni a avut loc astăzi, 8 mai 2018, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca. În deschiderea evenimentului a fost oficiată o slujbă de mulțumire, de la ora 10:00, în capela Seminarului Teologic Ortodox. Ca de fiecare dată, ședința a debutat...

Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” împlinește astăzi, 8 mai, 5 ani de la primirea primului pacient. Centrul a fost înființat în anul 2013, la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Vasile Someșanul, fiind aflat sub patronajul Arhiepiscopiei...