În credința noastră strămoșească, Sfinții Arhangheli sunt cinstiți cu deosebită evlavie. În mod special, în Transilvania, multe lăcașuri de cult sunt închinate lor, de asemenea există numeroase icoane ce le poartă chipul.
Biserica Ortodoxă, după Tradiție îi prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil deopotrivă în ziua de 8 noiembrie, prezența lor fiind consemnată și în cuprinsul Sfintei Scripturi. În calendarul ortodox sunt consemnate la aceeași dată și toate puterile cerești, de aceea gândul nostru se îndreaptă spre cele nouă cete, ce fiecare are o denumire distinctă: Serafimii și Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpânirile, Începătoriile, Arhanghelii, Îngerii.
Reprezentarea puterilor cerești, în mod special a Sfinților Arhangheli, este bine definită și este cuprinsă în cartea de căpătâi a iconarilor numită Erminia picturii bizantine.
Sfântul Ahanghel Mihail, Arhistrateg sau Marele Voievod, întâistătătorul oștilor cerești, este redat ca fiind înveșmântat în ostaș al puterii. O mantie roșie ce cade de pe umerii săi până la genunchi îi caracterizează figura sa impozantă. El poartă sabie sau cumpănă (un cântar), atunci când simbolizează prezența sa la Judecata de Apoi, drept înger al judecății[1]. Câteodată susține un disc pe a cărui față se vizualizează chipul Mântuitorului sau monograma Sa, detaliu care înseamnă faptul că el este slujitorul Domnului. Însemnătatea discului amintit, ce poate avea pictat pe el și Sfânta Cruce, ne este dată de Sfântul Simeon al Tesalonicului care amintește de acest amănunt ca fiind un simbol teologic care ne arată că, deşi Hristos S-a întrupat, ca Dumnezeu El nu are nici început, nici sfârşit în timp.[2]
Un detaliu ce impresionează la chipul ori portretul Sfântului Arhistrateg este, cu siguranță, panglica fluturândă cu capetele ce se desfac pe fondul nimbului strălucitor. Aceasta semnifică atenția și ascultarea poruncilor divine[3], în vreme ce în alte tâlcuiri simbolizează bunătatea îngerilor îndreptată către noi.[4]
Sfântul Arhanghel Gavriil este reprezentat asemeni apostolilor, având veșmânt sirian de culoare albă, are și un toiag înalt, ca semn al puterii, dar și al autorității date de Dumnezeu ca trimis al Său[5]. Cu floarea de crin alb este deseori înfățișat în scena Bunei Vestiri și, mai cu seamă, în pictura occidentală[6]. Cu toate acestea, silueta sa poate fi înnobilată cu o tunică de culoare roșie, asemeni Arhanghelului Mihail, ori el poate să fie pictat precum un diacon, având stihar și orar.
Un alt detaliu pe care îl vom întâlni în iconografia celor doi Arhangheli sunt aripile, așadar chiar dacă în textele biblice ni se relatează că ei au fost văzuți, atributul lor era că semănau cu niște bărbați, fără a ni se specifica faptul că ar fi avut aripi. Sunt pictați cu aripi, nu doar spre a ne arăta apartenența lor cerească, ci și pentru că ei sunt trimiși, mesageri și slujitori grabnici ai lui Dumnezeu, totdeauna gata să-I împlinească voia Sa.
În icoanele de praznic, ei sunt zugrăviți în cinci scene: Buna-Vestire, Nașterea lui Hristos, Botezul Domnului, Înălțarea Domnului și Adormirea Maicii Domnului.
***
Prezente începând din veacul al XVIII-lea în peisajul românesc ardelenesc, icoanele pe sticlă au apărut în contextul lăcrimării icoanei, considerate făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, de la Nicula din anul 1699, precum și a unui atelier de xilogravură ce s-a dezvoltat în imediata apropiere a Gherlei[7].
Din satul Nicula, devenit un adevărat sanctuar și atelier ce a făurit și a dat comunității sătești numeroase icoane pe sticlă, meșteșugul și tematica s-au extins și au iradiat formând alte centre de iconografie pe sticlă de la noi din țără: Șcheii Brașovului, Țara Oltului, Iernăuțeni, Lancrăm, Laz, Maierii Albei Iulii, Mărginimea Sibiului, Mărgău.
Trei elemente sunt importante în realizarea, dar și în vizualizarea icoanelor pe sticlă: desenul sau linia de contur, culoarea, sau armonia cromatică, și ornamentul, ori decorația.
În icoanele pe sticlă transilvănene, Sfinții Arhangheli prezintă o tipologie aparte fiind caracterizați prin câteva elemente specifice, precum: asemănarea fizionomică și cea de vestimentație (militară sau de diacon), prezența aripilor și a simbolurilor specifice, sabia, ramura de finic, floarea, discul (sfera), potirul, cumpăna sau cântarul.
Icoanele pe sticlă niculene ni-i înfățișează pe cei doi trimiși divini alături; semnificative sunt tehnica, cromatica viguroasă și decorația individualizată, aceasta din urmă definită de binecunoscutele flori.
Cei doi Sfinți Arhangheli sunt redați frontal și în picioare, rânduiți simetric unul față de celălalt. Capetele celor doi sfinți sunt încadrate cu câte un nimb colorat în galben ori decorat cu foiță de aur. Veșmintele au culori expresive, predomină oranjul pur, alături de vedrele și albul imaculat. Fețele sunt desenate asemănător, detaliul care îi diferențiază este ori sabia sau ramura de finic. Vizibile le sunt și aripile, deseori monumentale.
Ioan Apostol Popescu amintește că, de la mijlocul secolului al XIX-lea, în unele icoane apare doar câte un arhanghel, executat cu mijloace portretistice elocvente[8].
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, tempera pe sticlă, sec. al XIX-lea, Colecția Muzeului Catedralei Mitropolitane, Cluj-Napoca
În icoana prezentă, cei doi Arhangheli stau simetric și susțin cu mâinile lor două discuri colorate în albastru cu semnul Sfintei Cruci. Veșmitele lor lungi, sugerate schematic alternează în culori de verde cald și de roșu deschis. Fețele le sunt încadrate de părul buclat ce cade armonios pe ce doi umeri, iar detaliile, precum ochii, nasul și gura sunt trasate cu linii simple, clare, secondate fiind de umbra delicată, caracteristică a tehnicii icoanelor pe sticlă. Un ritm de frunze și de linii semicirculare se detașează de pe fondul alb al icoanei. Într-un dreptunghi, pe două rânduri cu litere chirilice sunt scrise numele celor doi Sfinți: Arhanghel Mihail Gavriil.
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, tempera pe sticlă, sec. al XIX-lea, Muzeul Național de Artă, București[9]
Pictați în straie diferite, Arhanghelul Gavriil într-o tunică lungă și mantie oranj (portocaliu) și Arhanghelul Mihail în platoșă, tunică, mantie și cizme, cei doi trimiși ai Domnului țin în mijlocul lor un disc mare ce are deasupra lui Sfânta Cruce și pe el monograma lui Hristos IC-XC. Arhanghelul Gavriil are în mâna dreaptă o ramură, detaliu care provine din scena Bunei-Vestiri, în timp ce Sfântul Mihail Arhistrateg e redat cu sabia în mâna sa stângă, detaliu ce ne duce cu gândul la tema Judecății de Apoi.
Între ei se observă o masă, o carte și o cruce, elemente caracteristice temei iconografice Tronului Etimasiei, în timp ce, în partea de sus, pe aceeași axă, se reliefează fragmente dintr-un decor (asemeni unor pete de culoare), alături de un triunghi cu un ochi este Ochiul lui Dumnezeu cel Atotvăzător. În cele două părți și sus pe fondul verde se văd numele lor Gavriil/Mihail.
Culorile oranj, galben, alb delicat, verde crom și albastru deschis definesc ansamblul vivace al scenei. Icoana ca stil și cromatică provine dintr-un atelier din Șcheii Brașovului.
Sfântul Arhanghel Mihail, tempera pe sticlă, sec. al XIX-lea, Colecția Muzeului Catedralei Mitropolitane, Cluj-Napoca
Aparținând secolului al XIX-lea, icoana Sfântului Arhanghel Mihail ne impresionează prin coloritul său rafinat și totodată sobru. Reprezentat în picioare și cu aripile larg desfășurate, mesagerul Domnului pare să planeze pe norii cerului, având mâinile așezate asimetric. Cea dreaptă, îndreptată în jos, ține cu putere o sabie înălțată, iar cea stângă, ridicată, este desenată cu degetele grațioase de care atârnă cântarul cu cele două talere. Fondul de aur este fracționat de ritmul arabesc al unor frunze cu flori desenate în alb și de cel al celor trei rânduri de nori. În jurul aureolei se vad înscrise inițialele Arhanghelului.
Roșul rafinat, verdele smarald, violetul deschis, brunul, alături de albul și negrul liniei de desen, dau armonie și expresivitate ansamblului.
Finalizând această scurtă incursiune în iconografia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil cu câteva noțiuni legate de icoana pe sticlă transilvană, reținem importanța pe care au avut-o cei doi Sfinți în cultul bisericii și în cinstirea cuvenită lor prin pictarea icoanelor.
Reliefăm că din punct de vedere iconografic, la început Sfinții Arhangheli au fost pictați asemănător, deosebirile fiind în funcție de atributele fiecăruia în parte. În veacul al XIX-lea ei încep să se individualizeze pregnant.
Sfântul Mihail a fost redat asemeni unui ostaș, având în mâinile sale sabie, potir sau cumpănă (balanță), iar Sfântul Arhanghel Gavriil s-a evidențiat prin veșmintele lungi diaconești, ținând în mâini: sabie sau suliță, sceptru (toiag), ramură sau floare. Prezența discului e frecventă (când în mijlocul lor, când distinct la fiecare în parte), de asemenea au fost zugrăvite câteva icoane rare cu Sfântul Arhanghel Mihail cu atributul său de înger psihopomp, având potirul sau figura unui om[10].
Aceste puține exemple din iconografia autohtonă cheamă privitorul și credinciosul, deopotrivă la rugăciune și meditație spirituală, fiind în același timp bucurie vizuală, estetică și încântare către cele frumoase ale lui Dumnezeu.
Revăzându-le chipurile în icoane, așadar, să ne ridicăm cugetul și simțămintele noastre spre Dumnezeu cel Atotputernic și să le aducem rugăciune și cinstire celor doi Mari Voievozi împreună cu troparul sărbătorii: Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca, prin rugăciunile voastre, să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.
(Tropar, glas 4).
[1] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 307.
[2] Sfântul Simeon, Arhiepiscop al Tesalonicului, Opere complete, Tesalonic, 1960, p. 359.
[3]Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, 2000, Bucureşti, 2003, p. 131.
[4] Walter Lowrie, Art in the Early Church, ediţie revizuită, New York, 1969, p. 137.
[5] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, p. 207.
[6] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, p. 294.
[7] Ion Mușlea, Arta icoanelor pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania, Ed. “Grai și Suflet – Cultura națională”, București, 1995, p. 8.
[8] Ioan Apostol Popescu, Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 98-99.
[9]http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Icoana-pe-sticla–Sf-Arhangheli-Mihail-si-Gavril&k=EF668D959E394940A9D140A5C549BB9D, accesta 7 11. 2021 ora 18, 10.
[10] Tudor Pamfilie, Sărbătorile la români, Ed. Saeculum I.O., București, 1997, p. 189.
