Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți în Protopopiatul Huedin

de | nov. 9, 2017

Cultul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este foarte raspândit în cuprinsul Protopopiatului Huedin, dovada în acest sens fiind cele 35 de biserici din protopopiat, care stau sub ocrotirea lor.

Una dintre bisericile închinate Sfinților Arhangheli este cea din filia Scrind-Frăsinet, Parohia Ciuleni, păstorită de Părintele Iuga Ion, care în ziua hramului a îmbrăcat haine de sărbătoare.

Programul liturgic a început cu săvârșirea Utreniei urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită în sobor de preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan – protopopul Huedinului. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru sănătatea regelui Mihai I al României.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți în Protopopiatul HuedinDupă cuvântul de învățătură a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, la finalul căreia credincioșii prezenți au fost miruiți. La ieșirea din biserică preoții, autoritățile locale și credincioșii au luat parte la o agapă frățească.

Satul Scrind-Frăsinet este așezat în perimetrul Munților Apuseni, pe latura nord-estică a acestora, în vecinătatea masivului Vlădeasa.

Biserica din această localitate datează din anul 1934, fiind construită din lemn pe temelie de piatră. Pictura a fost realizată între anii 1978-1981. Biserica a fost sfințită în anul 1982 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira și resfințită în anul 2016 de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. În filia Scrind-Frăsinet viețuiesc în prezent aproximativ 130 de creștini ortodocși, a consemnat pentru radio Renașterea protopopul de Huedin, Părintele Dan Lupuțan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...