De-a lungul anilor, intrând mai în adâncul spiritualității isihaste a Muntelui Athos, am descoperit o legătură duhovnicească mai puțin cunoscută în spiritualitatea ortodoxă contemporană, căreia i-am oferit o atenție aparte, cercetând cu interes subiectul. Este vorba despre legătura în Duhul Sfânt dintre Sfântul Nectarie din Eghina și Părinții Aghioriți.
Din corespondențele epistolare și mărturiile aghiorite, avem bucuria de a constata că printre primii avocați ai Sfântului Ierarh Nectarie în fața nedreptății au fost Sfinții Cuvioși Aghioriți. Ei au dat mărturie despre sfințenia ierarhului de Pentapolis, pe când acesta își desfășura activitatea în Atena și Eghina, dar și post-mortem. Cuvioșii Athoniți l-au așezat pe Sfântul Nectarie între Sfinții Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, iar după mutarea la cele veșnice l-au cinstit ca pe un mare Sfânt al Bisericii Ortodoxe.
Din schimburile epistolare cu Sfântul Daniil Katounakiotul, observăm că Sfântul Nectarie și-ar fi dorit ca ultimii ani ai vieții să îi petreacă în isihie, la o chilie din Muntele Athos, împreună cu fiii săi duhovnicești, dorință rămasă neîmplinită datorită vitregiilor istorice. Aceste raporturi sfinte au dat naștere acestor înrudiri duhovnicești, care s-au conturat în urma supunerii voințelor.
Sfântul Ieronim Simonopetritul (1871-1957) a fost unul dintre apropiații Sfântului Nectarie. S-au cunoscut în Athos, apoi în Atena au cultivat relația duhovnicească, pe vremea când mitropolitul Nectarie era la cârma școlii teologice Rizarios. După ctitorirea mănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina, starețul Ieronim Simponopetritul i-a urmat povețele, faptele pilduitoare, socotindu-l vas ales al Duhului Sfânt.
Când părăsea Sfântul Munte și naviga spre Metocul Înălțării din Atena, egumenul debarca în Eghina. Acolo, scrie monahul Moise Aghioritul, ,,l-a întâlnit pe Sfântul Nectarie, care era bolnav și pe care îl cunoscuse la prima vizită a Sfântului în mănăstirea lor, în 1898. De atunci s-a creat o legătură duhovnicească între ei, reînnoită prin vizitele Starețului Ieronim la Atena”[1].
Monahul Moise Aghioritul relatează acest eveniment harismatic, revederea acestor doi corifei ai monahismului contemporan, care au depășit prin răbdarea nedreptăților toate uneltirile diavolului: ,,Era ajunul praznicului Sfintei Treimi, când este și hramul acelei mănăstiri. Sfântul era la pat, neputând să meargă să cânte la priveghere. Monahiile l-au întrebat dacă să bată clopotele. El a răspuns: ,,Bateți-le, că vine preotul!”. Pe când sunau clopotele, Starețul Ieronim a intrat în mănăstire. ,,Nu v-am spus că vine un preot și încă un stareț aghiorit?” le-a spus Sfântul. După priveghere, Sfântul Nectarie i-a cerut Starețului Ieronim să treacă pe la toate chiliile monahiilor ca să le binecuvânteze, dar el nu a făcut ascultare de arhiereul lui Dumnezeu, ci a plecat în ascuns. Mai târziu, când povestea această întâmplare, spunea lăcrimând: ,,Cine sunt eu înaintea unui Sfânt?”[2].
Sfântul Ieronim n-a uitat cererea Sfântului Nectarie, iar cu câteva zile înainte de adormirea sa, a vizitat Mănăstirea Sfântului Nectarie din Eghina și le-a binecuvântat pe maici.
Adesea, Sfântul Nectarie îi vorbea despre experiențele duhovnicești și bucuriile Raiului, pe care le gusta în timpul răpirilor dumnezeiești. După adormirea Sfântului Nectarie, Sfântul Ieronim, la cererea Sfântului, și-a asumat povățuirea duhovnicească a monahiilor din Mănăstirea Sfintei Treimi. ,,Locuia în chilia Sfântului, unde i s-a dat patul și hainele lui. Sfântul Ieronim a fost unul dintre primii care și-a dat seama de sfințenia cinstitului ierarh. Ținea fotografia lui împreună cu icoanele și îl cinstea ca pe un Sfânt. Îl numea părintele său și făcea acesta lăcrimând”[3].
Un alt vlăstar al Athosului contemporan și prieten al Sfântului Nectarie a fost Sfântul Daniil de la Katounakia. Sfântul Nectarie a iubit nespus de mult pustia Athosului. Dorea să se retragă acolo cu sprijinul Cuviosului Daniil.
În anul 1898 s-a învrednicit să viziteze pustia, cunoscându-i în această citadelă duhovnicească a contrastelor pe părinții Daniil Katounakiotul și Ieronim Simponopetritul, viitorii povățuitori ai comunității de fecioare din Eghina. Sf. Nectarie i-a însărcinat să trimită îndrumări practice scrise, spre întărirea spirituală a noii comunități monahale din insula fisticului.
Sfântul Daniil a inițiat această corespondență la îndemnul lui Alexandru Moraitidis. Acesta a fost un intelectual remarcabil al secolului trecut, distins jurnalist și doctor în filosofie, iar din anul 1928, președinte ales al Academiei din Atena. Un an mai târziu, în 1929, acesta îmbracă haina monahală sub numele de Andronikos, dar în același an, se îmbolnăvește și se mută la Domnul.
În tinerețe frecventa împreună cu vărul său Alexandros Papadiamantis ( scriitor și traducător grec) biserica Sfântului Elisei, unde l-au cunoscut pe Părintele Filotheu Zervakos, trecut și el în rândul sfinților. Sfântul Filothei Zervakos era fiul duhovnicesc al Sfântului Nectarie, înrudit spiritual prin corespondențe cu Daniil de la Katounakia.
Corespondența dintre Sf. Nectarie și Daniil Katounakiotul acoperă o perioadă de 12 ani ( 1903-1915), însă aceasta s-a prelungit și după moartea ierarhului de Pentapolis, continuând să catehizeze fiii și fiicele duhovnicești ale Sfântului.După două luni de la moartea ierarhului, Cuviosul Daniil Katounakiotul avea să îi scrie Xeniei, egumena Mănăstirii din Eghina: ,,O durere adâncă și o tristețe de nedescris mi-au cuprins smeritul suflet și inima la aflarea sfârșitului de obște al vrednicului de pomenire părinte duhovnicesc al vostru Nectarie. Lacrimile n-au fost din pricina sentimentelor lumești sau a faptului că aș fi fost străin de fericita stare și virtutea prea înaltă acestui sfânt bărbat, ci pentru că m-am pus în locul vostru, al fiilor și fiicelor sale duhovnicești, care l-ați avut călăuză nerătăcită, îndrumător și mângâiere în toate. Acest simțământ mi-a lovit inima și fără încetare îmi spuneam: O, cât oare nu se vor întrista aceste făpturi nevinovate care s-au lăsat lipsite de un asemenea părinte și ocrotitor?! Dar, când a ajuns la noi ieromonahul Atanasie, fiul său duhovnicesc, și ne-a vestit semnele harului sfințitor care l-au vădit pe Sfântul Nectarie drept bărbat preasfânt, plin de harul lui Dumnezeu, că încă din viață s-a îngrijit de curățirea sufletului și s-a arătat slugă preaadevărată a lui Dumnezeu, mi-am aflat o mare ușurare și am dat slavă Bunului Dumnezeu, Care l-a vădit sfânt al zilei spre astuparea gurilor multor răutăcioși”[4].
Sfântul Daniil Katounakiotul se numără printre primii athoniți care au remarcat sfințenia și harismele Sfântului Nectarie din Eghina. I-a trecut numele în dipticele Chiliei, ,,Ca Ctitor, Părinte și Egumen” ( Sfântul Nectarie, 6 decembrie 1915, Scrisoare de mulțumire), a văzut în el roadele Duhului Sfânt, roadele răbdării. Nu întâmplător, în arta iconografică, aceștia sunt așezați unul lângă altul, ca semn doveditor al comuniunii în Duhul Sfânt. Un episod nefericit din viața Sfântului Daniil, îl aruncă pe acesta în iadul deznădejdii. Îi scrie cu amărăciune Sfântului Nectarie, dezvăluindu-i o situație delicată, soldată cu pagube bănoase consistente. Sfântul Daniil își luase angajamentul să editeze opera Sfântului Ioan Gură de Aur. Astfel, a împrumutat o sumă mare de bani de la diferiți chilioți și stareți, doar că presupusul editor a luat banii și a plecat în America. În acest context generat de paroxism, la data de 3 martie 1903, Sf. Daniil îi scrie Sfântului Nectarie cu tristețe adâncă. Cine altcineva putea să-i înțeleagă amărăciunea? Ierarhul de Pentapolis trecuse prin multe suferințe croite din invidia oamenilor. Cunoștea gustul pelinului, suferința și roadele răbdării. I-a răspuns imediat, scriindu-i despre rostul încercărilor. Dar nu s-a oprit aici. În semn de mângâiere, Sf. Nectarie i-a trimis ediția recentă a operelor hrisostomice a lui Montfaucon în 13 volume, proaspăt procurată.
Epistola Sfântului Nectarie, scrisă în biroul școlii teologice Rizarios, și trimisă în aceeași lună, reflectă candoarea și trezvia caracteristică ierarhului, noblețea inimii și smerenia, virtuți care l-au făcut ceea ce este astăzi: unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai secolului nostru. Redau o crâmpeie din epistola Sf. Nectarie, ca mărturie a ethosului său pe deplin transfigurat de harul Duhului Sfânt: ,,Preacuvioase în Hristos părinte Daniil, îmbrățișez frățește dragostea pe care mi-o arătați. Primind cuvioasa voastră epistolă, am citit cu întristare despre necazul care v-a ajuns și v-a tulburat pacea sufletească. Triste foarte cele petrecute, dar noi ,,știm că Dumnezeu pe toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe El”(Rm. 8, 28). Preacuvioasa dumitale dragoste știe că încercările duc la desăvârșire; nimeni n-a ajuns încercat fără a fi supus încercării; dacă nu va fi încercat, nimeni nu se va ridica deasupra stării pământești pe care se așează și se sprijină scara ce merge până la cer a virtuților. Pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, încercările devin învațăminte ale sufletului spre iubirea de înțelepciune. Frate în Hristos, încercarea care s-a abătut asupra ta, neîndoielnic din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o să-ți aducă mare folos duhovnicesc; născându-se această adeverire în inima mea, îți spun că astăzi ai ajuns o ființă mai aproape de desăvârșire decât ai fost mai înainte. De aceea te rog să nu mai fi necăjit, și să dai slavă lui Dumnezeu, care te-a miluit. Îți trimit volumele hrisostomice prin curier. Coletul va ajunge în portul Dafni pe numele cuvioși voastre, D. A. Îmbrățișându-vă în Hristos cu sărutare frățească și pe cuvioșia ta, și obștea, rogu-vă să mă pomeniți în rugăciunile la Dumnezeu”[5]. Cu dragoste în Hristos, al vostru frate,Nectarie de Pentapole
O altă personalitate a Muntelui Athos, dascăl al rugăciunii lui Iisus și neîntrecut nevoitor, care a văzut în Sf. Nectarie harismele Duhului Sfânt a fost Sfântul Iosif Isihastul, marele general al pustiei. Potrivit Arhimandritului Efrem Filotheitul, acesta se folosea mult de scrierile Sfântului Nectarie. Auzise de el pentru prima oară de la Sfântul Daniil Katounakiotul și de la starețul Ieronim Simponopetritul[6]. ,,Cu adevărat, avea multă evlavie la Sfântul Nectarie”[7], mărturisește ucenicul său. Într-o epistolă adresată unui fiu duhovnicesc, Sf. Iosif îi vorbește despre viața sa, petrecută durere și suferință. Era perioada când nu mai putea mânca din cauza bolilor. Epuizat trupește, îi scrie: ,,Am citit scrisorile Sfântului Nectarie și am văzut cât era de atent cu doctorii și cu medicamentele un sfânt mare. Eu, sărmanul nevoitor, altceva decât pustiul n-am cunoscut și voiam să mă vindec numai din credință. Acum aflu și eu ca sunt necesare și medicamentele, și harul. Acum spun și eu informăm cu sfântul : ai grijă să te faci bine; să-ți vndeci nervii cum vei putea și vei afla din nou rugăciunea și liniștea”[8].
În sânul obștii sale, Sfântul Iosif Isihastul a cultivat o dragoste nețărmuită pentru Sfântul Nectarie. Mitropolitul Nectarie al Argolidei ne spune că ,,Gheronda Efrem Katounakiotul (ucenicul Sf. Iosif) se ruga des la Sfântul Nectarie. Îi aprindea lumânări la icoană și se închina cu evlavie la moaștele lui. Îl iubea mult pe Sfântul Nectarie, ca a fost atât de calomniat, cât timp a trăit, și a tratat totul cu lipsa de răutate și răbdare. Mi-a zis odată: – O monahie l-a văzut pe Sfântul Nectarie foarte sus pe tronul lui Dumnezeu, în mare slavă, și s-a întrebat: Doamne, cum a ajuns Sfântul Nectarie la o asemenea slavă ? Și a auzit o voce care i-a zis: ,,Răbdarea în necazuri și calomniile”. Da, copilul meu, a mai spus, este un sfânt mare, pentru că și astăzi e calomniat”[9]. În alt loc, biograful Sf. Efrem Katounakiotul, Ieromonahul Iosif Aghioritul, amintea printre altele că, același pedagog al pustiei, ,,îl pomenea la Sfânta Liturghie, aprinzând lumânări în fața icoanei lui. Mergea și se închina la moaștele Sfântului ce răspândeau mireasmă și care se aflau la chilia părintelui Gherasim Imnograful de la Sfânta Ana Mică. Iar atunci când avea o mare nevoie, îi ruga pe părinți să i le aducă la Katunakia, pentru binecuvântare”[10].
În monumentala lucrare a Ieromonahului Eftimie Athonitul, intitulată: ,,Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte”, observăm că și alți nevoitori despre care s-a scris relativ puțin, nutreau aceleași sentimente de evlavie față de acest minunat ierarh. La Schitul Sfântul Vasilie unii dintre monahi erau reticenți. Nu îi recunoșteau sfințenia. În pofida scăderilor duhovnicești, văzând și auzind despre minunile Sf. Nectarie, aceștia au îndepărtat de ispita venită din afară.
Egumenul Andrei Aghiopavlitul ( 1904- 1987), athonit autentic, apropiat de duhul Sf. Nectarie, povestea: ,,Părintele Gherasim Menaghias era prietenul Sfântului Nectarie, care i-a dăruit o fotografie de-a sa și un șireag de metanii. Pe atunci la Schitul Sfântului Vasilie unii se îndoiau de sfințenia Sfântului Nectarie. Părintele Gherasim, ca să le dovedească că episcopul Nectarie de Pentapole este Sfânt, a luat un lighean, a pus în el făină și apă, le-a amestecat, iar deasupra a pus șiragul de metanie al Sfântului Nectarie. Și aluatul a crescut singur, fără drojdie. ,,Eu altă dovadă nu vreau” a spus părintele Andrei”[11].
La Schitul Sfânta Ana Mică viețuia un părinte pe nume Abimeleh, care a trăit cu cuvioșie sfântă ani îndelungați în pustia Athosului. Acesta îi era apropiat Sfântului Nectarie, iar după moartea ierarhului, părintele Abimeleh i-a alcătuit prima biografie[12]. Un stareț athonit, când simțea că osândirea aproapelui se cuibărea printre monahi, adeseori spunea: ,,Fiul meu, Sfântul Nectarie, de aceea s-a sfințit, pentru că atâtea i-au făcut, dar el nu a osândit pe nimeni”[13].
Bătrânul Gheorghe Aghiopavlitul (1910-1998) s-a învrednicit să-l vadă pe Sfântul Nectarie în timpul slujbei. ,,Am văzut un Arhiereu îmbrăcat cu tot veșmântul arhieresc ieșind prin Sfintele Uși. La nedumerirea mea cine este, un glas lăuntric mi-a spus: ,,Este Sfântul Nectarie!”. Atunci am alergat și am făcut metanie până la pământ, cerându-i binecuvântarea:,, Dă-mi binecuvântarea ta! Noi, aici la mănăstire îți facem priveghere”. M-a binecuvântat apoi a dispărut”[14].
În scrisoarea adresată maicii Xenia, egumena mănăstirii Sf. Treime, cu prilejul adormirii întru Domnul a ierarhului de Pentapolis, Sf. Daniil îl numește ,,drept bărbat preasfânt, plin de harul lui Dumnezeu”, care n-a căutat niciodată să crească în ochii oamenilor; ci s-a micșorat de dragul lui Hristos, potrivit tipicului sfinților. Acest vultur rănit, prin viața sa, scrieri, activitate, asceză și teologie, ne cheamă la o meditație adâncă asupra vieții noastre. Născut într-o familie săracă, micul Anastasie nu a îndrăznit niciodată să-l pună pe Dumnezeu în boxa acuzaților, așa cum o facem noi atunci când ne închipuim că Dumnezeu e de neînduplecat. În binecuvântata suferință citea din Sfânta Scriptură și din învățăturile Sfinților Părinți. La vârsta de 14 ani se rupe de casa părintească și pleacă la Constantinopol în căutarea unui loc de muncă. Acolo, micul Anastasie se luptă cu foamea, frigul și singurătatea. Întrebat în vis de către Hristos de ce plânge necontenit, Anastasie îi răspunde printr-o scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au stricat încălțările de mi-au ieșit degetele afară și mor de frig. Mi-e foarte frig acum, iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu și m-a alungat. Hristoase al meu, de atâta vreme muncesc aici și n-am trimis maicii mele nici in bănuț…Acum, ce să mă fac? Cum o să mă descurc fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ție și Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie.”. După intrarea în monahism, calitățile duhovnicești ale ieromonahului Nectarie au stârnit invidia preoților și ierarhilor vremii, fapt care a dus la denigrarea sa, fiind obligat în cele din urmă să părăsească Alexandria. Această invidie a fraților de altar l-au urmărit toată viața. Revine în Grecia, iar după o perioadă în care i se pun tot felul de piedici, ajunge director al Seminarului Teologic Rizareion.
Pedagogia Sfântului Nectarie, blândețea, bucuria predării, dăruirea și evlavia au fost ziditoare pentru fiecare elev în parte. Din mărturiile elevilor aflăm că Sfîntul Nectarie a fost un dascăl iscusit, de asemenea, și foarte milostiv. Unora le cumpăra din salariul personal haine și papuci. Ba mai mult, de multe ori îl întruchipa pe Sfântul Simeon cel desculț și cu o haină, dăruind celor săraci chiar și hainele de pe el. Prin prezența sa la Rizareio, el a arătat că pedagogia dragostei întrece orice altă metodă de educație. Pe timpul cât era director, erau aduși în fața lui copii năzdravani. Ca să îi câștige, le spunea: ,,N-am să pedepsesc pe niciunul dintre voi. Am să mă pedepsesc în schimb pe mine. Timp de trei zile voi posti, nu voi mânca nimic și mă voi ruga pentru ca ura dintre voi să ia sfârșit”.
Spre sfârșitul vieții, ridică Mănăstirea Sfânta Treime din Eghina, cărând materiale de construcții alături de muncitori. Unde mai vedeai un ierarh cărturar, cu o creație literară de aproximativ 50 de lucrări, îmbrăcat într-o rasă petecită, lucrând la zidurile mănăstirii de dimineața până seara ? Doar în Eghina.
Sfântul Nectarie a fost ierarhul prin excelență, îndrăgit și invidiat, suferind prigoane de tot felul, si din acest motiv, Dumnezeu i-a dăruit multe harisme, în așa fel încât a reușit să vorbească cu putere de sus despre realitățile dumnezeiești.
[1] Monahul Moise Aghioritul, Părintele Ieronim Simonopetritul. Starețul Metocului ,,Înălțarea Domnului”, traducere din lb.greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Evanghelismos, București, 2008, p. 75.
[2] Ibidem, p. 75-76.
[3] Ibidem, p. 77.
[4] Sfântul Daniil Katounakiotul, Răsplata iubirii, traducere din lb. greacă de Gabriel Mândrilă și dr. Laura Mândrilă, editura Sophya/Metafraze, București, 2020, p.172.
[5] Sfântul Daniil Katounakiotul, Sfaturi părintești si leacuri mângâietoare, traducere din lb. greacă de Gabriel Mândrilă și dr. Laura Mândrilă, editura Sofia, București, 2024, pp. 168-171.
[6]Arhim. Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p.79.
[7] Ibidem.
[8] Mărturii din viața monahală, Ediția a 2-a, traducere de pr. prof. dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2003, p. 238.
[9] Nectarie al Argolidei, Vom fi împreună. În tovărășia Sfântului Efrem Katounakiotul, traducere din lb. greacă de Ilie Stănuș, Egumenița, 2021, p. 190.
[10] Ieromonahul Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katounakiotul, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București,2004,pp. 86-87.
[11] Ieromonah Eftimie Athonitul, Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, traducere din lb. greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București, 2016, pp. 107-108.
[12] Limonariul pustiului athonit, traducere de pr. dr. Constantin Petrache, Egumenița, 2011, p. 155.
[13]Ieromonah Eftimie Athonitul, Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, p. 260.
[14] Ibidem, pp. 166-167.
