Sfinţii Împărați Constantin și Elena, cinstiți la Mănăstirea Dobric, cu prilejul hramului istoric

de | mai 21, 2024

În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena, marți, 21 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului istoric. Paraclisul mănăstirii și Căminul social pentru persoane vârstnice au fost puse sub ocrotirea celor doi mari sfinți.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, starețul Mănăstirii Băișoara – arhimandritul Iacob Rus, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la versetul scripturistic „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21), Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Sfântul Împărat Constantin, luptător pentru unitatea Bisericii”, în cadrul căruia i-a îndemnat pe credincioși să apere unitatea de credință în comunitățile în care trăiesc, asemenea Sfântului Împărat Constantin.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, interpretele de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Alina Ceuca au cântat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, duhovnicul așezământului monahal, protos. Siluan Farcaș, a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți la hram. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană i-a oferit ierarhului o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos și un aranjament floral.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența autorităților locale și județene, precum și a mii de pelerini, printre care s-au aflat și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcați în straie populare specifice zonei. La finalul slujbei, ÎPS Părinte Andrei le-a dăruit cărți duhovnicești tuturor tinerilor și copiilor prezenți.

 

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, în anul 2000, în doar 30 de zile, fiind sfințită în anul 2002 de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

La data de 21 mai 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru social destinat vârstnicilor, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, aflat în construcție; iar la hramul din anul 2021, în data de 21 mai, ierarhul a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul mănăstirii. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii din colecția așezământului monahal.

De asemenea, în data de 9 decembrie 2021, Mănăstirea Dobric, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a găzduit și inaugurat proiectul de cercetare biblică – noutestamentară „Sfântul Luca – apostol, istoric și evanghelist”, dedicat studenților-doctoranzi ai Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

La data de 20 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, au slujit la Mănăstirea Dobric, unde a fost prăznuit hramului bisericii de lemn și au fost aniversați 30 de ani de existență a mănăstirii. Cu acest prilej, a fost lansată cartea „Mănăstirea Dobric – Perla Ţibleșului, la 30 de ani de existenţă”, apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, autori fiind stavrofora Veronica Coţofană, stareța așezământului monahal, şi jurnalistul și scriitorul Menuţ Maximinian, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud și managerul cotidianului „Răsunetul” din Bistrița.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, obștea așezământului monahal numără trei viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Arșița

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Arșița, comuna Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...