Sfinţii Împărați Constantin și Elena, cinstiţi la Mănăstirea Dobric

de | mai 21, 2022

Mănăstirea Dobric și-a sărbătorit hramul istoric, în ziua prăznuirii Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, sâmbătă, 21 mai 2022, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Paraclisul mănăstirii și Căminul social pentru persoane vârstnice au fost puse sub ocrotirea celor doi mari sfinți.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Farcaș, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Iacob Rus, inspectorul școlar pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, pr. prof. Adrian Cherhaț, preotul Marius Vladimir Clem, de la Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți, Maramureș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afară”, vorbind despre virtuțile Sfântului Împărat Constantin, precum și despre modelul de credință mărturisitoare al mamei sale, Împărăteasa Elena.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreții de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Alexandru Pugna au cântat mai multe pricesne.

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Lucian Trifan, pe seama Parohiei Iuriu de Câmpie, Protopopiatul Cluj I.

La finalul slujbei, duhovnicul așezământului monahal, protos. Siluan Farcaș, a mulțumit Mitropolitului Andrei, precum și tuturor celor prezenți la hram. Totodată, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană i-a oferit ierarhului un cârjă arhierească și un aranjament floral.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența autorităților locale, județene și centrale, precum și a mii de credincioși, printre care s-au aflat și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcați în straie populare specifice zonei. La finalul slujbei, ÎPS Părinte Andrei le-a dăruit cărți duhovnicești tuturor tinerilor și copiilor prezenți.

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

La data de 21 mai 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar la hramul din anul 2021, în data de 21 mai, ierarhul a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul mănăstirii. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii din colecția așezământului monahal.

De asemenea, în data de 9 decembrie 2021, Mănăstirea Dobric, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a găzduit și inaugurat proiectul de cercetare biblică – noutestamentară „Sfântul Luca – apostol, istoric și evanghelist”, dedicat studenților-doctoranzi ai Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, obștea așezământului monahal numără trei viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de toamnă la Bistrița

Conferință preoțească de toamnă la Bistrița

Preoții din Bistrița au participat joi, 6 octombrie 2016, la conferința de toamnă organizată de Arhiepiscopia Clujului la sediul protopoiatului din oraș. Întâlnirea a debutat la ora 10:00 cu un Te-Deum, oficiat în biserica cu hramul „Intrarea în Biserica a Maicii...

Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş

Consfătuirea profesorilor de religie din Maramureş

La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-a desfăşurat consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Maramureş, ne informează corespondentul radio Renașterea în Episcopia Maramureșului, Andrei Fărcaș. Din partea Episcopiei Mara­mu­reşului şi...

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

Resfințirea bisericii din Parohia Fetindia

În duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fetindia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Mitropolitul Andrei al Clujului, prezent la sărbătoarea satului Boju

Mitropolitul Andrei al Clujului, prezent la sărbătoarea satului Boju

Sătenii din Boju, plecați de ani de zile în alte zone ale țării, dar și in străinătate, s-au reîntors acasă pentru a lua parte duminică, 2 octombrie 2016, la sărbătoarea fii satului. Bucuria lor a fost cu atât mai mare, cu cât alături de ei a fost Înaltpreasfințitul...