Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

de | dec. 25, 2019

În seara zilei de 22 decembrie 2019, grupul, nou înființat, „Armonia mărturisitorilor” alcătuit din elevi ai comunei Ciucea cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani au colindat în cinstea Mântuitorului, dar prin versurile deținuților politici ai perioadei comuniste. Aceste colinde sensibile și încărcate de suferința și credința  deținuților lui Hristos au reînviat prin vocile copiilor, în biserica din satul Vânători.

Prima parte a evenimentului a inclus difuzarea interviului luat de televiziunea Trinitas, părintelui Gheorghe Ramba: „Credința de după gratii. Amintiri din temnițele comuniste”.

A doua parte a evenimentului a debutat cu interpretarea a cinci colinde în memoria sfinților închisorilor. Printre acestea se numără: „Dați drumul la cer”(Ovidiu Vasilescu), „În inima robului”(Valeriu Gafencu), „Linu-i lin”(Constantin Dragotescu).

La trei decenii de la căderea comunismului ceva tot a rămas în urmă! Nu ne referim nici la crizele politice, nici la scăderea demnității românilor sau a împuținării demografice! E ceva mai mult. E amintire și cinstire. Este răsplata pe care o facem sfinților noștri mărturisitori, cei ce au zguduit temnițele și regimul comunist! Credem că lumina lor trebuie întreținută, nelăsată a se stinge. Credem că pământul uitării ar trebui ținut departe, nelăsând să sufoce jertfa atâtor martiri ai credinței și patriei noastre. Copiii din comuna Ciucea și din satul Vânători au învățat a-și păstra în memoria lor vie recunoștința acestor eroi ai neamului, oameni ai lui Hristos, a spus pretul paroh, pr. Bogdan Andrei Mustea.

Centrul întregului eveniment a fost marcat de icoana sfinților mărturisitori din perioada comunistă, amplasată sub candelabrul bisericii din Vânători. Copiii au adus un sfânt omagiu memoriei și jertfei lor, ca semn al continuității rezistenței creștine și românești.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

Vineri, 3 mai 2019, în Parohia Nadășu din Protopopiatul Huedin, s-a desfășurat un eveniment deosebit, dedicat ,,Anului omagial al satului românesc". Responsabilitatea desfășurării activităților și-a asumat-o părintele Ioan Căienar, parohul comunității din Nadășu,...

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Acesta a avut loc vineri, 3 aprilie, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean. Cu această ocazie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Daniel Olari din...