Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, prăznuiți la Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

de | oct. 21, 2021 | Actualitatea religioasă

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, și-a prăznuit joi, 21 octombrie 2021, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și Preoții Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de clerici, pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Pantocrator, protosinghelul Luca Gheberta, starețul Mănăstirii Petru Rareș Vodă, protos. Teofan Timiș, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protos. Paisie Pașcu, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă, ierom. Efrem Crișan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre timpurile grele pe care le traversăm, o perioadă în care ura și dezbinarea este tot mai prezentă în societate, dându-i ca modele de credință, mărturisire și unitate pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele. La chinonic, un grup de credincioase din Parohia Salva, îmbrăcate în straie populare specifice Țării Năsăudului, au interpretat mai multe pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Benedict a oficiat slujba Parastasului pentru odihna sufletului Episcopului Vasile Flueraș.

De asemenea, cantautorul Florin Săsărman a prezentat DVD-ul cu filmul „Pecetea Cetății Ciceului”, apărut în contextual împlinirii a 475 de ani de la moartea voievodului Petru Rareș.

 

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, este situată la poalele Cetății Ciceului, fiind înfiinţată în anul 2014, la iniţiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, precum și la dorinţa credincioşilor din zonă, susținuți de primarul Valentin Mureşan. Ridicat în cinstea domnitorului Petru Rareș, așezământul monahal îi are ca ocrotitori spirituali pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și Preoții Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.

Părintele protosinghel Teofan Timiş, stareţul mănăstirii, a reuşit într-o perioadă scurtă să ridice o casă monahală, un mic paraclis şi să închege o comunitate eclezială în jurul mănăstirii. În prezent, se lucrează la edificarea bisericii de zid a mănăstirii, urmând a fi ridicate turlele și cupola centrală.

Mănăstirea se află în apropierea stâncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorului moldovean Petru Rareș. Acesta, alături de soția sa, Elena Doamna, au ridicat mai multe lăcaşuri de cult, între care Mănăstirea Probota (unde se află și mormântul său), Mănăstirea Râșca, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, Biserica „Sfântul Dumitru” din Hârlău și Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. De asemenea, a refăcut Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Humor și Mănăstirea Caracalu de la Muntele Athos.

La Cetatea Ciceului, monument istoric din secolele XIII-XIV, an de an, este organizat un festival închinat voievodului Petru Rareş. În ultimii 50 de ani, numeroși credincioşi se adună aici după praznicul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul unei sărbători populare.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Optimismul și pesimismul

Optimismul și pesimismul

Înțelegerea cea mai bună a conceptelor de „optimism” și „pesimism” este modul în care poate fi privit un pahar cu apă, umplut pe jumătate. Optimistul va spune că paharul este pe jumătate plin, pe când pesimistul va spune că este pe jumătate gol. Optimiștii se...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...