Sfinții Neomartiri transilvăneni au fost sărbătoriți în prima mănăstire ortodoxă în Austria

În 26 octombrie 2016, cu prilejul cinstirii Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Mănăstirea Ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului a Sf. Paisie Aghioritul”, din localitatea austriacă St. Andrä am Zicksee, îi serbează pentru întâia oară pe Sfinţii Martiri transilvăneni martirizați în înfricoșătoarea temnița de la Kufstein, dimpreună cu Sfinții Martiri Năsăudeni şi Sf. Maxim Sandovici, executați de către autoritățile habsburgice ale vremii. Numele cu care această prăznuire este consemnată în calendarul mănăstirii este acela de sărbătoarea Sfinţilor Neomartiri din Austria şi din fostele teritorii habsburgice (sec. XVIII-XX). Pomenirea acestor mărturisitori în actuala formă va avea loc anual în data de 26 octombrie.

Pe lângă râvna nemăsurată față de Biserica Ortodoxă, elementul de legătură dintre acești sfinţi este faptul că împreună au avut de pătimit pe teritoriul actual al Austriei sau în provinciile istorice habsburgice. Astfel, ceea ce i-a înrudit pe acești sfinți între ei este, în primul rând, faptul că, deşi au trăit în timpuri diferite, cauza morții lor martirice a fost identică. Cu toții au suferit pentru că s-au împotrivit ambiției habsburgilor de a-i aduce, chiar şi cu forța, pe credincioșii ortodocși din Imperiul Austro-Ungar sub Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică).  Respingând orice fel de negociere a credinței, acești sfinţi au ajuns până la curtea imperială din Viena în încercarea lor de a-şi invoca dreptul de a rămâne credincioși Bisericii noastre strămoșești.

Cel de-al doilea punct de legătură este că sentința de condamnare la moarte a sfinţilor a fost dată tot din capitala imperială de atunci Viena, atât în cazul sfinţilor care au pătimit pentru tot restul vieţii la Kufstein, cât şi în cazul Sf. Martiri Năsăudeni. Indirect doresc să-l amintesc aici şi pe Sf. Maxim Sandovici (+ 6 septembrie 1914), mai puțin cunoscut în spațiul ortodox românesc, însă a cărui moarte martirică provine din ordinul abuziv al unui comandant de cavalerie austriac.

Al treilea element care îi unește pe acești mărturisitori sunt drumurile lor spre martiriu care s-au suprapus, acestea trecând atât prin Viena, cât şi prin împrejurimile ei, metropolă lângă care mănăstirea noastră este situată. De altminteri, Sfinţii Mărturisitori au fost transferați succesiv prin mai multe temnițe: de la Raab (astăzi Györ), în Thalerhof (lângă Graz), apoi  Viena, încheind cu fortăreața din munții Tirolului, Kufstein, unde s-au şi săvârşit. Din rândurile Sfinţilor Martiri Năsăudeni  îl avem pe Sf. Atanasie Todoran, care a fost câțiva ani militar în armata habsburgică, la Viena, în timpul împăratului Leopold I (1640-1705). Câteva decenii mai târziu acesta este nevoit să revină în Viena pentru a negocia împreună cu guvernul austriac militarizarea celor 21 de comune năsăudene.

În tradiția monahală răsăriteană, mănăstirile au fost  întemeiate îndeosebi pe locurile în care mărturisitorii pentru credință s-au nevoit, au răbdat, respectiv și-au vărsat sângele pentru Hristos, considerând astfel pomenirea neîntreruptă a acestor sfinți ca o datorie veșnică, precum şi a chinurilor pe care le-au răbdat. Drept mărturie ne stau recentele ctitorii de la Aiud în cinstea noilor sfinți mărturisitori din temnițele comuniste, precum și de la Câmpia Turzii, locul în care Domnitorul Mihai Viteazu a fost ucis mișelește.

Slujba sfinților a fost săvârșită în limba germană, motiv pentru care atât viaţa, cât şi pătimirile acestor mărturisitori ai lui Hristos au fost accesibile ca înțeles tuturor pelerinilor vorbitori de limbă germană, îndeosebi credincioșilor austrieci care au îmbrățișat credinţa ortodoxă. Slujba Sfinţilor a fost scrisă de către starețul mănăstirii, Arhim. Paisie Jung, de origine germană, care la finalul Sfintei Liturghii a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.

Părinte stareţ, ce însemnătate au acești sfinți pentru spațiul austriac şi în general pentru întreg spațiul vorbitor de limbă germană?

– Însemnătatea acestor sfinţi neomartiri pentru Austria şi în general pentru întreg spațiul vorbitor de limba germană este greu de exprimat, deoarece până acum nu au avut nici un fel de însemnătate. Putem spune că au fost sfinţi ortodocși uitaţi, respectiv pierduţi în adâncurile temniţelor de la Kufstein, a închisorilor de la Graz, Raab (Ungaria) şi din Transilvania. Cu toții fac parte dintre acei sfinţi uitaţi care prin măsurile politice din aceea vreme nu trebuiau să fie doar omorâți, ci și daţi uitării odată pentru totdeauna. Însemnătatea acestor noi mărturisitori constă pentru momentul de faţă în faptul că ne străduim a-i scoate la lumină pe aceşti sfinţi care ani de-a rândul au suferit îndelung întemnițele întunecate de la Kufstein. Abia după această etapă vom putea începe să formulăm o însemnătate reală a acestor sfinţi pentru spațiul german. După cum adineauri aminteam, momentan aceşti sfinţi sunt [pentru Occident] întru totul necunoscuți. Nici măcar numele lor nu sunt cunoscute, însă aceasta este datoria noastră ca primă mănăstire ortodoxă din Austria să-i cinstim aici pe aceşti sfinţi şi să le aducem numele și viețile la lumina zilei, la lumina vieţii moderne. Aşadar, în momentul de faţă nu putem spune că aceşti mucenici ar avea o însemnătate directă [pentru spațiul occidental], acest lucru sperăm încă să-l descoperim.

Cum vedeți înțelesul episodul din viaţa Sf. Atanasie Todoran, care s-a opus spovedirii şi împărtășirii fiului său de către un preot unit, deşi se afla pe patul de moarte? În ce măsură mai este acest episod actual credincioșilor ortodocși de astăzi?

– Întâi de toate Sf. Atanasie Todoran este ca şi persoană un om foarte interesant. Împlinise vârsta de 104 ani şi până la sfârșitul vieţii sale a avut puterea şi energia să-şi îndeplinească atât datoriile casnice cât şi pe cele ce serviciu. Să zic aşa, nu era doar un bătrân slăbit care din cauza vârstei nu mai putea gândi coerent, ci din contră, până la sfârşitul zilelor sale, când a fost tras pe roată, a fost un credincios ortodox mărturisitor. Un astfel de om a avut capacitatea de a înţelege că pentru spovedanie, împărtășanie şi cele asemănătoare, este nevoie de aceeași credinţă cu cea a preotului. În mod contrar ar trebui să aparținem simultan ambelor biserici, iar pentru că Biserica Greco-Catolică nu a aparținut Bisericii Ortodoxe, ci Bisericii Romano-Catolice, a fost clar pentru Sf. Atanasie că nu este posibil ca fiul său să primească Sf. Împărtășanie din mâna unui preot unit. Acest lucru ar înseamna că am renunța la Ortodoxie şi, spre exemplu, am deveni catolici, adică ne-am supune Papei. Acest lucru este valabil şi în cazul spovedaniei şi a tuturor celorlalte Taine, deoarece participarea la Sacramente înseamnă că omul are comuniune cu biserica respectivă şi trebuie să recunoaștem faptul că această comuniune nu există nici până astăzi. De aici şi răspunsul la a doua întrebare: Sf. Atanasie Todoran reprezintă un model pentru creștinii ortodocși de azi.Cu toții suferim din cauza despărțirii dintre creștini și pentru că încă nu suntem o singură biserică, cu toate aceasta trebuie să ne purtăm cu responsabilitate faţă de Biserica noastră şi să nu sărim peste anumite etape, care în mod normal, ar fi desființate doar după unirea celor două biserici. De aceea nu este îngăduit nici până astăzi ca unui credincios ortodox să se împărtășească cu romano-catolicii sau să ia parte la cina Domnului împreună cu evanghelicii. La fel şi în cazul spovedaniei şi al celorlalte Sacramente. Toate acestea ar fi posibile doar dacă bisericile ar fi unite, eveniment care încă nu a avut loc.Din acest punct de vedere Sf. Atanasie reprezintă un exemplu al faptului că nu trebuie să ne vindem credinţa, ci trebuie să rămânem credincioși până la moarte, chiar dacă acest lucru ar înseamna că nu putem fi spovediți sau împărtăşiţi, deşi ne aflăm pe patul de moarte. Dumnezeu vede, va ajuta şi ne va sta alături  în special pentru credincioșia noastră. Fie ca sfinţii neomartiri să se roage pentru noi, astfel încât să putem ajuta la refacerea unităţii dintre creștini și pentru ca toți ceilalți să se întoarcă înapoi la Biserica apostolică, care se află în Biserica Ortodoxă.

Ştiu că aveți o deosebită evlavie pentru toţi Sfinţii Martiri, îndeosebi la cei de după căderea Constantinopolului (1453). Ne puteți explica în câteva fraze ce anume a aprins în inima sfinției Voastre această dragoste pentru sfinţii neomartiri?

– Întâi de toate cred că sfinţii martiri se află în inimile tuturor creştinilor ortodocși, deoarece ei sunt expresia faptului că, în cazul în care ni se va cere, trebuie să fim pregătiți a ne da viața pentru credinţă. Pe plan cotidian, însă, martiriul înseamnă împlinirea zilnică a planului lui Dumnezeu și faptul că trebuie să luptăm împotriva propriei iubiri de sine și a propriului egoismului. Tot o mucenicie. Acest lucru înseamnă că martirii înfățișează în momentul morții lor, de multe ori brutal, că în viața duhovnicească este, de fapt, vorba de a-i dărui totul lui Dumnezeu. Dacă este cazul, până și viața. Acest lucru a existat încă din primul secol de existență al Bisericii, începând cu Sf. Arhid. Ștefan și continuând până în zilele noastre. Acum, după cum sugerează și numele, sfinții noii martiri sunt acei care au mărturisit în noua perioadă a Bisericii, de după căderea Constantinopolului în 1453. Ei ne arată că acest duh în Ortodoxie este mereu actual. Ortodoxia a fost mereu o Biserică, o credință, în care credinciosului i s-a cerut să fie pregătit a-și da viața pentru Dumnezeu, în forma sub care poate și este necesar. De aceea ne sunt Sfinții Mărturisitori îndeosebi aproape. Să ne gândim că ultimul martir al Austriei din perioada habsburgică, mai exact în sudul Poloniei de astăzi, este Sf. Maxim. Acesta a fost preot, iar la vârsta de 28 de ani a fost executat.Ultimele sale cuvinte au fost: „Să trăiască Ortodoxia!”. Apoi a venit comunismul în țările estice și până astăzi să ne gândim câți sfinți noi mărturisitori avem. Este vorba de sute de mii sau chiar milioane, doar Dumnezeu cunoaște cu exactitate numărul lor. Acest lucru înseamnă că noii mucenici ne încredințează de faptul că „vechiul” duh al Bisericii, al Sfinților Martiri, trăiește până astăzi. Aspectul de față înseamnă pentru mine o experiență deosebită, prin faptul că acești noi mărturisitori au purtat acel duh primar al Bisericii și ni-l predau nouă, mai departe, pentru ca și noi să viețuimîn același duh ortodox. Zi de zi să ne trăim martiriul nostru în lupta împotriva egoismului, a ego-ului, al acestui eu, care adeseori ne înrobește și ne aruncă în adâncul temniței, precum odinioară martirii de la Kufstein.

Doresc să închei șirul întrebărilor exprimându-mi mulțumirea faţă de timpul acordat şi rugându-vă totodată să ne împărtăşiţi un gând din timpul experienţei sfinte de a compune în limba germană  slujba sfinţilor neomartiri din Austria.

– Întotdeauna este greu a compune, de aceea cu siguranță, sfinții mi-au ajutat. În acest scop am cântat în mănăstirea noastră la sfârșitul slujbelor anumite cântări pe care noi deja le aveam, pentru ca sfinții să ne ajute. Un lucru însă mi-a fost foarte clar, de care mai înainte nu eram convins din punct de vedere istoric, anume faptul că aceste chinuri, morți, respectiv aceste martirii s-au petrecut în mai multe părți ale Imperiului Habsburgic. Am aflat despre Transilvania, despre sudul Poloniei de astăzi, Silezia, teritoriul rutenilor, Raab (astăzi Gyor), Thalerhof lângă Graz, Kufstein, dar și Viena. Pe deoparte acest fenomen nu a fost unul petrecut doar la nivel local în imperiu și, de asemenea, nu a fost un fenomen care s-ar fi derulat pe parcursul a doar câțiva ani. Cei mai mulți dintre acești martiri pe care noi îi serbăm în mănăstirea noastră pe data de 26 octombrie, de altminteri care coincide și cu Ziua Națională a Austriei, au fost mărturisitori aici în partea de est a țării. Aceste prigoane se petreceau deja în timpul împărătesei Maria Tereza, în sec. XVIII – de unde provin și cei mai mulți sfinți. Dar, după cum spuneam în anul 1914 a fost condamnat la moarte ultimul sfânt martir trecut oficial ca sfânt în calendarul ortodox.După aceea îi mai luăm în considerare și pe ceilalți nenumărați creștini ortodocși care au murit la Thalerhof sau în Frauenkirchen, prizonieri de război care și-au sfârșit viața în deportare, în Neusiedl am See și în multe alte orașe și sate din Austria. Acest lucru a reprezentat pentru mine convingerea faptului că, nu doar că pretutindeni în imperiu, ci și pe o perioadă de aproximativ 200 de ani și mai mult, creștinii ortodocși, adesea din motive politice, dar care de fiecare dată a implicat și aspectul religios, au avut de suferit. Acest amănunta jucat un rol important în alcătuirea slujbei noilor mărturisitori. Faptul că a trebuit să citesc viețile sfinților a fost pentru mine o convingere că aceștia nu au reprezentat doar un fenomen istoric și bisericesc punctual, ci și unul desfășurat pe întreaga hartă a monarhiei întru-un timp de peste 200 de ani. Un alt punct pe care l-am remarcat și care deține o importanță majoră pentru lumea de astăzi este că acești sfinți au murit pentru libertatea Bisericii lor. Nu au murit pentru că au făcut prozelitism sau pentru că ar fi propovăduit întoarcerea la Ortodoxie. Au fost omorâți, ca și în cazul Sfinților de la Kufstein, pentru că au fost în audiență la Împărăteasă și au rugat-o ca cei de acasă să beneficieze de dreptul de a-și păstra credința strămoșească. Să nu fie presați, împiedicați sau prigoniți -, de aceea au fost trimiși acești sfinți în temniță. Ultimul aspect pe care l-am mai remarcat este că acești mărturisitori sunt totodată și sfinți moderni în sensul în care au luptat pentru libertatea Bisericii, respectiv a religiei. Vă mulțumesc pentru întrebările adresate!

*

Evenimentul duhovnicesc de astăzi reprezintă şi o contribuție adusă în direcţia cultivării şi dezvoltării ecumenismului sănătos din diaspora, anume acela de receptare la nivel inter-ortodox a valorilor şi tradițiilor specifice fiecărei Ortodoxii locale. O bună seamă dintre acestea se află deja pe teritoriul Austriei, intersectându-se canonic în orașele austriece cele mai însemnate. Din acest punct de vedere, sărbătoarea de astăzi aduce împreună spre cinstire sfinți din trei Biserici Ortodoxe locale: română, poloneză şi sârbă, propuși pentru întâia oară sub această formă de către o mănăstire ortodoxă grecească din Austria. Având în vedere faptul că în tradiția Ortodoxă sfinţii poartă numele locurilor în care ori s-au nevoit, au fost martirizați sau în care sfintele lor moaște au fost așezate, îi cinstim pe Sfinţii Mărturisitori de la Kufstein: Sf. Visarion Sarai, Sf. Ioan din Galeș, Sf. Moise Măcinic şi Oprea Miclăus, ca pe sfinţi neomartiri ai Austriei. Dat fiind faptul că în sec. XVIII, timpul în care Sf. Martiri Năsăudeni au pătimit, Țara Năsăudului se afla sub stăpânire Habsburgică, după acelaşi raționament de mai sus, sfinţii Atanasie Todoran, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu pot fi considerați şi aceştia ca sfinţi neomartiri şi ai Austriei. Acelaşi raționament poate fi aplicat şi în cazul Sf. Maxim Sandovici.

Aşadar, după modelul Cuvioasei Paraschiva care deşi a fost de neam grec, este numită ca fiind „de la Iaşi” sau după modelul Sf. Ioan Iacob Hozevitul, care deşi este de obârșie din județulBotoșani,este numit „Hozevitul”, după pustiul Hozevei în care s-a nevoit, asemenea am avut cinstea ca astăzi, să-i serbăm pentru întâia oară pe aceşti noi mărturisitori ai credinţei Ortodoxe de pe meleagurile austriece, precum şi din fostele teritorii habsburgice. De altfel, trebuie să accentuăm şi faptul că reprezintă o mândrie pentru neamul românesc să dăruiască sfinţi locali proaspeților convertiţi la ortodoxie din țările vest europene.