Sfinții și comuniunea din Biserică

de | iun. 14, 2020 | Spiritualitate

Suntem în Duminica Tuturor Sfinților, prima după Rusalii, care încheie perioada luminoasă a Penticostarului și începe perioada comună a Octoihului. Este ziua în care Biserica lui Hristos îi cinstește în mod deosebit pe toți cei care au realizat în viață comuniunea cu Dumnezeu. Ne aducem aminte de toți sfinții din toate timpurile și locurile, cunoscuți și necunoscuți, cei care ne-au grăit nouă cuvântul lui Dumnezeu, au mijlocit pentru noi și ne-au arătat modul în care trebuie să ne trăim viața în Hristos (Evrei 13, 7).

În general, majoritatea contemporanilor au o percepție eronată despre sfinți și sfințenie, considerând sfințenia un statut privilegiat destinat doar unei elite, iar sfinții ca oameni lipsiți de păcate. Sfinții au fost oameni obișnuiți, ca oricare dintre noi, cu slăbiciuni și neputințe, cu căderi și păcate, iar sfințenia este un mod de viață accesibil oricărui om. Sfinții n-au fost oameni fără păcat, căci n-au fost îngeri, iar în această viață nici un om nu poate fi fără păcat! Au fost oameni care au avut limpede conștiința păcatului și au luptat împotriva lui, considerându-se cu smerenie cei mai mari păcătoși ai lumii, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Timotei 1, 15).

Conștiința păcatului i-a apropiat de Dumnezeu prin smerenie și pocăință. Părintele Savatie Baștovoi spunea că semnul sfințeniei este conștiința propriilor păcate, care îl face pe om să cunoască voia lui Dumnezeu și să-și dorească cu ardoare comuniunea cu El. „Sfinții sunt păziți prin smerenie de cursele diavolului, iar noi ne înălțăm din neștiință; și cu adevărat, mare neștiință este să se înalțe cineva la ceea ce nu are”, spunea Petru Damaschin în „Învățături duhovnicești”.

Semnele sfințeniei sau ale comuniunii cu Dumnezeu sunt date de cinci sentințe ale Evangheliei de astăzi: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu… De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda înaintea Tatălui Meu… Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine… Cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine… Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 32-33, 36-38). Adică, sfânt este cel care trăiește cu Dumnezeu și iubește ca Dumnezeu mai presus de orice sau oricine.

Cinstea pe care o dăm sfinților nu este aceeași cu adorarea lui Dumnezeu, care implică și definește structural venerarea sfinților. Noi, creștinii, îi venerăm pe sfinți și prin aceasta Îl adorăm pe Dumnezeu, după cuvântul Scripturii: „Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui” (Psalmi 150, 1); „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmi 67, 36); „Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește, și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine; cine primește un prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua; și cine primește pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua” (Matei 10, 40-41). Cinstirea sfinților nu diminuează și nu afectează în vreun fel legătura directă cu Dumnezeu, ci o amplifică, o îmbogățește și o face inteligibilă pentru conștiința creștină.

Sfinții sunt oameni obișnuiți care s-au făcut de bunăvoie unelte ale lucrării lui Dumnezeu și care oglindesc în viața și faptele lor sensurile și conținuturile Evangheliei lui Hristos. Sfinții sunt semenii noștri care ni-L aduc pe Dumnezeu mai aproape și mai concret pentru înțelegerea umană. Ei ne atestă sensul adevărat al cuvântului revelat al Sfintei Scripturi, nu prin opinii personale, ci prin conștiința și experiența de viață universală a Bisericii; se roagă pentru noi, mijlocind înaintea lui Dumnezeu din iubire pentru mântuirea noastră; și reprezintă modele concrete de viață și atitudine creștină pentru orice om aflat pe calea mântuirii în Hristos.
Sfinții sunt factori de comuniune interumană pe calea credinței în Hristos și de comuniune cu Hristos prin faptele credinței. În acest sens, cuvântul Evangheliei citit astăzi este relevant, dar poate crea confuzii în înțelegerea comuniunii mântuitoare. „Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37-38).Un cuvânt foarte greu de înțeles și generator de controverse! În fond termenii nu trebuie luați concurențial, căci iubirea față de Hristos sau față de Dumnezeu nu este niciodată în detrimentul membrilor familiei. În schimb, membrii familiei pot fi idolatrizați și izolați față de relația cu Dumnezeu. Iubirea față de Dumnezeu îi include și pe ei întotdeauna, dar iubirea față de ei nu Îl include neapărat și pe Dumnezeu, fiind o reacție pământească superficială și limitată.

De aceea, comuniunea adevărată este cea generată de iubirea lui Dumnezeu, care cuprinde toată firea și îi dă valoare. Dar iubirea omenească naturală față de rude este reducționistă și nu împlinește personalitatea umană, ci o direcționează spre o atitudine pătimașă. În acest context trebuie înțeleasă iubirea față de sfinți, ca parte din iubirea nemărginită față de Dumnezeu. Ele nu pot fi separate. Dacă-L iubim pe Dumnezeu fără sfinții Lui, „casnicii” și „prietenii Lui”, atitudinea față de El devine închisă și pătimașă. Și același lucru se întâmplă dacă îi iubim pe sfinți (pe semeni) în afara lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este factorul oricărei comuniunii de iubire și El așează întreaga creație în relație cu Sfânta Treime și întreolaltă. Aceasta este expresia Bisericii, comuniunea oamenilor împreună cu Dumnezeu, căci nu este posibilă vreo relație individuală cu Dumnezeu prin excluderea celorlalți.

Pentru aceasta nu putem sta acasă, să ne rugăm singuri, ci avem nevoie de comuniunea Bisericii, unde toți suntem împreună „mădularele” unui singur Trup al lui Hristos în Împărăția anticipată a Preasfintei Treimi. Cuvântul Sfintei Scripturi ne arată că Mântuitorul Hristos se recunoaște în lucrarea sfinților Săi: „Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește, și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel care M-a trimis pe Mine. Cine primește prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, și cine primește pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua” (Matei 10, 40-41).
Cine are urechi de auzit să audă și să primească învățătura adevărată a Evangheliei, bucurându-se că în Biserică suntem „împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19) într-o comuniune iubitoare de viață în Hristos.

Ultimele articole

Fie mie după Cuvântul Tău!

Fie mie după Cuvântul Tău!

Dacă nunta din Cana Galileii ne aduce în atenție Evanghelia Maicii Domnului, ce gravitează în jurul unui mesaj scurt, clar articulat și ne-o reliefează pe cea în cauză drept o „odighitrie”, adică o călăuzitoare, cu mult înainte de apariția icoanei cu acest nume,...

Maica Domnului și feminismul

Maica Domnului și feminismul

Vă propun astăzi să medităm la doi termeni-cheie, ai unui discurs ce ar putea deveni des uzitat în spațiul teologic și cel social: Maica Domnului și feminism. Trăim într-o societate în care, de câteva decenii, dacă nu chiar de mai bine de un secol, rolul femeii a...

Mai multe din Spiritualitate
Al patrulea mag

Al patrulea mag

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă...

Omul milostiv

Omul milostiv

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim. - Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă...

Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei, iubirea o cere Dumnezeu de la noi!

Mai mult

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei,...

Darul lui Onufrie

Darul lui Onufrie

Pe la vârsta de şapte ani mergea singur la trapeză şi cerea în fiecare zi o bucăţică de pâine. Apoi mergea la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi punea bucata de pâine înaintea icoanei, zicând: - Şi Tu eşti mic, dar nu mănânci niciodată. Poate Ţi-o fi...

Dragostea faţă de aproapele

Dragostea faţă de aproapele

Când fratele nostru face o greşeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru. Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi...

Nemurirea sufletului

Nemurirea sufletului

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor: - Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot...