Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitori ai Paraclisului Protopopiatului Huedin

de | feb. 1, 2019 | Activități parohiale

Paraclisul din incinta sediului Protopopiatului Ortodox Huedin și-a serbat miercuri, 30 ianuarie 2019, ocrotitorii spirtuali, pe Sfinții Trei Ierarhi.

Slujbele dedicate hramului au început cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de preoți. Au fost prezenți credincioși din toate cele trei parohii din Huedin.  Invitatul special din acest an a fost părintele Horea Nicolae Baciu, preot paroh la Parohia Ortodoxă Geaca, din Protopopiatul Gherla. Acesta le-a vorbit credincioșilor prezenți la hram despre prietenia care i-a legat pe Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare. La final, părintele Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, i-a mulțumit părintelui Horea Baciu pentru prezență și i-a oferit în dar o icoană pictată pe sticlă, cu sfinții Trei Ierarhi. Totodată, părintele protopop a adus la cunoștința credincioșilor cele trei mari evenimente care au marcat sau vor marca anul 2019: sărbătorirea centenarului de la intrarea Armatei Române în Huedin, eveniment sărbătorit în 10 ianuarie la sediul protopopiatului; împlinirea a 85 de ani de la sfințirea Catedralei Moților din Huedin, în data de 14 octombrie 2019, prilej cu care va fi lansat istoricul bisericii; sărbătorirea la 1 noiembrie 2019 a 100 de ani de învățământ românesc la Huedin, moment în care se va sfinți o capelă școlară, amenajată la inițiativa Protopopiatului Huedin, în incinta Liceului O. Goga, din Huedin.

Toți cei prezenți au participat la o agapă frățească,  oferită de Protopopiatul Huedin și Parohia Huedin III, prin Cantina Socială Protopop Dorel Pușcaș.

Paraclisul Protopopiatului Huedin a fost ridicat între anii 1995-2005, pentru nevoile spirituale ale preoților protopopiatului și ale credincioșilor din Parohia Huedin III, pe vremea arhipăstoriei vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, protopop al Huedinului fiind Pr. Dorel Pușcaș. Pictura a fost executată între anii 2007-2009 de pictorul bisericesc Pr. Damian Tuluc, împreună cu fii săi. În data de 07.07.2012 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a târnosit acest paraclis, ridicat cu multă trudă de vrednicul de pomenire protopopul Dorel Pușcaș.

Pr. Dan Mihai Muntean

 

Ultimele articole

Festivalul Concurs Național BISTRIȚA FOLK la a XX-a ediție

Festivalul Concurs Național BISTRIȚA FOLK la a XX-a ediție

Palatul Culturii Bistrița va găzdui în perioada 18 – 19 noiembrie 2022 ediția a XX-a a Festivalului Concurs Național BISTRIȚA FOLK. Concursul se adresează tinerelor talente și are impusă pentru participanți limita de 25 de ani. Din juriu vor face parte cantautori și...

O zi de bucurie în tinda bisericii

O zi de bucurie în tinda bisericii

Duminică, 14 octombrie 2018, în Parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud a avut loc o întâlnire cu tinerii şi copiii din localitate. Peste 30 de tineri şi copii au luat parte la activităţi diverse desfăşurate în tinda bisericii, întreaga activitate fiind coordonată de...

Cerc Pastoral în Parohia Cășeiu

Cerc Pastoral în Parohia Cășeiu

În Duminica a XI-a după Rusalii, închinată Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea ecumenic, preoții Cercului Pastoral Câțcău s-au unit în rugăciune la Biserica Parohiei Cășeiu.    Preoții Cercului Pastoral Câțcău au organizat la Biserica cu Hramul „Sfinţii...

Bucurii pentru vârstnicii nevoiași din Municipiul Dej

Bucurii pentru vârstnicii nevoiași din Municipiul Dej

Persoanele vârstnice aflate în evidența Asociației Filantropia Dej au fost plăcut surprinse cu o floare și o îmbrățișare, cu ocazia zilei internaționale a persoanelor vârstnice.  Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie...