Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitori ai Paraclisului Protopopiatului Huedin

de | feb. 1, 2019

Paraclisul din incinta sediului Protopopiatului Ortodox Huedin și-a serbat miercuri, 30 ianuarie 2019, ocrotitorii spirtuali, pe Sfinții Trei Ierarhi.

Slujbele dedicate hramului au început cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de preoți. Au fost prezenți credincioși din toate cele trei parohii din Huedin.  Invitatul special din acest an a fost părintele Horea Nicolae Baciu, preot paroh la Parohia Ortodoxă Geaca, din Protopopiatul Gherla. Acesta le-a vorbit credincioșilor prezenți la hram despre prietenia care i-a legat pe Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare. La final, părintele Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, i-a mulțumit părintelui Horea Baciu pentru prezență și i-a oferit în dar o icoană pictată pe sticlă, cu sfinții Trei Ierarhi. Totodată, părintele protopop a adus la cunoștința credincioșilor cele trei mari evenimente care au marcat sau vor marca anul 2019: sărbătorirea centenarului de la intrarea Armatei Române în Huedin, eveniment sărbătorit în 10 ianuarie la sediul protopopiatului; împlinirea a 85 de ani de la sfințirea Catedralei Moților din Huedin, în data de 14 octombrie 2019, prilej cu care va fi lansat istoricul bisericii; sărbătorirea la 1 noiembrie 2019 a 100 de ani de învățământ românesc la Huedin, moment în care se va sfinți o capelă școlară, amenajată la inițiativa Protopopiatului Huedin, în incinta Liceului O. Goga, din Huedin.

Toți cei prezenți au participat la o agapă frățească,  oferită de Protopopiatul Huedin și Parohia Huedin III, prin Cantina Socială Protopop Dorel Pușcaș.

Paraclisul Protopopiatului Huedin a fost ridicat între anii 1995-2005, pentru nevoile spirituale ale preoților protopopiatului și ale credincioșilor din Parohia Huedin III, pe vremea arhipăstoriei vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania, protopop al Huedinului fiind Pr. Dorel Pușcaș. Pictura a fost executată între anii 2007-2009 de pictorul bisericesc Pr. Damian Tuluc, împreună cu fii săi. În data de 07.07.2012 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a târnosit acest paraclis, ridicat cu multă trudă de vrednicul de pomenire protopopul Dorel Pușcaș.

Pr. Dan Mihai Muntean

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiecte de suflet, în parohia clujeană Nașterea Domnului

Proiecte de suflet, în parohia clujeană Nașterea Domnului

La Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, sunt în derulare două proiecte, unul  cu implicații sociale și altul cultural-misionar. Începând din luna octombrie se desfășoară,  cu binecuvântarea preoților...

Pomenirea Sf. Stelian, la Centrul pentru protecția copilului Beclean

Pomenirea Sf. Stelian, la Centrul pentru protecția copilului Beclean

Duminica a XXX-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru copiii și tinerii din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, întrucât, în această zi și-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sf. Cuv. Stelian Paflagonul- ocrotitorul...

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Pe fațada Catedralei Moților din Huedin a fost amplasată o placă omagială pentru cinstirea celor 10 delegați din zona Huedinului, împuterniciți cu credenționale, care au votat la Marea Unire de la Alba Iulia, indiferent de confesiunea lor, precum și a tuturor celor...