Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți de școlile teologice clujene, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | ian. 30, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 30 ianuarie 2022, zi în care sunt sărbătoriți și Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu prilejul cinstirii celor trei mari dascăli ai lumii, protectorii spirituali ai tuturor școlilor teologice ortodoxe din lume.

Din sobor au făcut parte preoți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, în frunte cu decanul facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Lumina lumii”, în cadrul căruia a vorbit despre cei trei mari ierarhi și despre virtuțile lor.

„Pe bună dreptate s-a spus că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, a întemeiat asistența socială, a făcut multe așezăminte de caritate, i-a ajutat pe bătrâni, pe bolnavi și pe cei neputincioși; Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândește, fiind un teolog mare prin cele cinci cuvântări teologice; iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbește, a vorbit cum nimeni altul nu a mai vorbit”, a subliniat ierarhul.

 

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Raul Daniel Lăcătuș, pe seama Parohiei Răchițele, din Protopopiatul Huedin. Acesta a fost cântăreț al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, în perioada 1 octombrie 2019 – 22 ianuarie 2022.

Răspunsurile liturgice au fost date, în prima parte a slujbei, de Corul Facultății de Teologie Ortodoxă, dirijat de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu; iar în cea de a doua parte, de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

La finalul slujbei, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în semn de apreciere și recunoștință, pentru activitatea de înaltă ținută academică și pentru implicarea activă în viața Bisericii, Mitropolitul Andrei i-a conferit pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

La această sărbătoare au participat studenți și elevi teologi, corpul profesoral al celor două scoli teologice clujene, reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai și ai Inspectoratului Școlar Județean din Cluj, precum și oameni de cultură și numeroși clujeni.

Evenimente cultural-religioase și artistice în cinstea Sfinților Trei Ierarhi

În zilele premergătoare prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au avut loc mai multe manifestări cultural-religioase și artistice în cinstea celor trei mari dascăli ai lumii, protectorii spirituali ai tuturor școlilor teologice ortodoxe din lume.

Evenimentele au debutat vineri, 28 ianuarie 2022, cu workshopul de icoane pe sticlă, intitulat „Laborator spre studenție”, desfășurat în atelierele de Artă Sacră de la etajul V al facultății.

Sâmbătă seara, 29 ianuarie, de la ora 18:00, în aula facultății, a avut loc un eveniment cultural-teologic în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, a cadrelor didactice și a studenților facultății, precum și a elevilor de la colegiul ortodox și a altor invitați.

În cadrul serii, a avut loc o prelegere festivă, cu tema „Despre minunata treime a teologilor: Cuvântul de laudă al Sfântului Filotei Kokkinos în cinstea Sfinților Trei Ierarhi”. De asemenea, a fost lansată și prezentată noua serie a revistei studențești „Itinerarii”.

Mai multe detalii: Evenimente cultural-religioase și artistice în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

 

Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic

Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă, la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena, din anul 1936, s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume.

Cei trei ierarhi sunt serbaţi împreună la data de 30 ianuarie, încă din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), în urma unei minuni. În vremea aceea, se pornise o dispută despre care este mai mare dintre cei trei. Pentru a pune capăt acestor dispute, Dumnezeu a rânduit ca printr-un episcop, Ioan al Evhaitelor, în urma unei vedenii în vis, să facă această propunere, toţi să fie serbaţi în aceeaşi zi, deoarece în cer sunt egali şi în unitate. Astfel, în anul 1084 s-a hotărât ca data de 30 ianuarie să fie ziua de cinstire comună a celor trei ierarhi.

În calendarul ortodox, Sfinţii Trei Ierarhi sunt cinstiţi şi separat, după cum urmează: 13 noiembrie – Sfântul Ioan Gură de Aur, 1 ianuarie – Sfântul Vasile cel Mare și 25 ianuarie – Sfântul Grigorie Teologul.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Arhitectură și… caritate

Arhitectură și… caritate

Atunci când „Dumnezeu dă undă verde” unui proiect, înseamnă că tot El a găsit și omul sau oamenii potriviți care să-l realizeze. Dovadă, proiectul centrului de îngrijiri paliative pediatrice, pentru care părintele Bogdan Chiorean a așteptat șapte ani și care, iată,...

BALUL OPEREI – 11 februarie 2023

BALUL OPEREI – 11 februarie 2023

În 11 februarie 2023, după doi ani de pauză, ne bucurăm să putem organiza Balul Operei – cel mai elegant eveniment din România, ediția cu numărul 27. Această ocazie de a fi din nou împreună ne dorim să fie unică și de neuitat prin programul muzical ce include momente...

Sfințirea capelei mortuare din Cămărașu

Sfințirea capelei mortuare din Cămărașu

Comunitatea ortodoxă din Cămărașu, Protopopiatul Cluj I, a fost binecuvântată sâmbătă, 28 mai 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de la ora...

Spectacol folcloric caritabil „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

Spectacol folcloric caritabil „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

Mai multe instituții de cultură clujene s-au alăturat campaniei de salvare a bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul clujean Lujerdiu, ctitorie a lui Mihai Viteazul, edificată în jurul anului 1600. Astfel, vineri, 27 mai 2022, a fost organizat un...