Sfințire de clopot în Parohia Bucea, Protopopiatul Huedin

de | iun. 6, 2019

De Praznicul Înălțării Domnului, după oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei Parastasului pentru eroii neamului, în Parohia Ortodoxă Bucea, din Protopopiatul Huedin, a avut slujba de sfințire a noului clopot, care a fost așezat în clopotnița capelei mortuare din localitate.

La slujba de sfințire au participat: părintele Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, protosinghelul Antonie Flore, starețul Mănăstirii de la Piatra Craiului, părintele Mircea Dejeu, parohul din Bucea, precum și preoții aparținători Cercului preoțesc Bucea.

După otpsutul slujbei, părintele protopop Dan Lupuțan, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația liturgică și practică a clopotelor în cultul ortodox și despre modul în care acestea au fost adoptate în creștinism.

Totodată, părintele protopop a oferit pastorului luteran Lothar Schullerus, paroh în Nesslau, Elveția, Distincția Protopop Martir Aurel Munteanu, pentru sprijinul necontenit acordat Bisericii Ortodoxe, în special Parohiei Ortodoxe Bucea.

La final, parohul Mircea Dejeu a adus mulțumiri tuturor celor prezenți precum și celor implicați în desfășurarea acestui eveniment.

La eveniment au participat credincioșii parohiei, autoritățile locale, precum și membrii grupului Craii Măgurii, care au intonat cântece patriotice.

Clopotul a fost turnat la turnătoria din Innsbruck, Austria, și a fost donat de pastorul Lothar Schullerus.

Pr. Muntean Dan Mihai

corepondent

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

La Praznicul Întâmpinării Domnului, vineri, 2 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din...