Sfinţirea Aghiasmei Mari la Catedrala Episcopală din Baia Mare

de | ian. 6, 2016 | Actualitatea religioasă

Sărbătoarea împărătească a Botezului Domnului a fost, la Baia Mare, o revărsare de bucurie şi lumină pentru miile de credincioşi aflaţi în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, dar şi în afara ei, în faţa esplanadei, de unde au ascultat Sfânta Liturghie Arhierească. În rândul credincioşilor au putut fi văzuţi părinţi sau bunici cu copii mici şi mai mari în braţe, tineri, familii tinere, care au înfruntat frigul, pentru a se ruga împreună cu preoţii slujitori. Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din cadrul sfântului locaş de închinare, în frunte cu Arhim. Dr. Casian Filip, eclasiarhul sfântului locaş.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu.

La Sfânta Liturghie a fost prezent şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Rugăciunile de sfinţire a Agiasmei Mari au fost făcute pe esplanada Catedralei, în jurul căreia au fost aşezate butoaiele mari cu apa ce urma a fi sfinţită. Slujba de sfinţire a Aghismei Mari pe esplanada Catedralei a devenit deja o tradiţie pentru clericii şi credincioşii din Baia Mare, începută cu aproape 15 ani în urmă, când a fost târnosită biserica de la nivelul întâi al sfântului locaş.

Sfinţirea Aghismei Mari este momentul aşteptat cu evlavie de către credincioşi, care nu se pot bucura de sfinţirea unei ape curgătoare. Peste 7.000 de litri de apă au fost sfinţite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar credincioşilor le-au fost puse la dispoziţie gratuit peste 5.000 de recipiente din plastic etichetate pentru a-şi duce la casele lor Aghisma Mare.

Un număr mare de persoane au ajutat la pregătirea acestora şi împărţirea lor credincioşilor care au cinstit cu prezenţa lor această mare sărbătoare. Am văzut, la sărbătoarea Botezul Domnului din acest an, oameni cu adevărat fericiţi, oameni care s-au bucurat de prezenţa preoţilor în mijlocul lor ca să-i sfinţească, oameni peste care Lumina acestei sărbători împărăteşti s-a aşezat binecuvântându-i prin mijlocirea preoţilor.

Tot după tradiţie, fiecare credincios a sărutat Sfânta Cruce şi a fost stropit cu Agiasma Mare. Despre Botezul Domnului în râul Iordan, săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul şi înainte mergătorul Domnului, despre semnificaţia Botezului Domnului şi Botezul ca taină pentru lumea creştină, a vorbit credincioşilor în cuvântul de învăţătură Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul. În cuvinte semnificative şi profunde Preasfinţitul Părinte le-a explicat creştinilor din biserică de ce Botezul Domnului este praznicul luminilor. PS Justin Sigheteanul şi-a încheiat cuvântul de învăţătură cu îndrumări duhovniceşti pentru întrebuinţarea Aghiasmei Mari.

Andrei Fărcaş

Ultimele articole

Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu

Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu

Bătrânul Iosif Isihastul: „Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gândurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...