Sfințirea Altarului de vară din Parohia Jucu de Jos

de | iul. 9, 2022

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 9 iulie 2022, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Jucu de Jos, Protopopiatul Cluj I.

Cu această ocazie, de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat Altarul de vară, construit în proximitatea bisericii parohiale, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative din Cluj-Napoca, preotul dr. Bogdan Chiorean, preotul paroh Marius Abrudan, precum și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul Synavlia, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe cei implicați în viața și activitățile parohiei.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a acordat preotului paroh Marius Abrudan Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, primarului comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, membrilor Consiliului și Comitetului parohial și altor binefăcători le-a oferit diplome de aleasă cinstire.

La finalul slujbei, preotul paroh Marius Abrudan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană.

Ridicarea Altarului de vară face parte dintr-un proiect mai amplu de reamenajare a curții bisericii, proiect demarat în toamna anului trecut. În cadrul acestui demers s-a așezat în curtea bisericii și bustul lui George Barițiu, istoric și publicist român transilvănean, care își are rădăcinile în această localitate. Bustul a fost sculptat în urmă cu mai mulți ani din grija și cu sprijinul Anei Pojar, cadru didactic al acestei comunități.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Manifestări anti-avort organizate de tinerii creştini din Baia Mare

Manifestări anti-avort organizate de tinerii creştini din Baia Mare

Mai multe manifestări organizate sub genericul „Provita” vor avea loc în luna martie, la Baia Mare, la iniţiativa Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene. Astfel, pe 29 februarie, între orele 18.00 – 19.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre...

Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

Duminică, 28 februarie 2016, a avut loc sfințirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul de la Voroneț și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia. Slujba de târnosire a bisericii a fost săvârșită de către...

Slujire Arhierească la Parohia Gârbou, Episcopia Sălajului

Slujire Arhierească la Parohia Gârbou, Episcopia Sălajului

Duminică, 28 februarie 2016, biserica din Parohia Gârbou, Protopopiatul Jibou, a îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, credincioșii și fiii satului au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, Chiriarhul locului, cu prilejul...