Sfințirea Bisericii din Cetatea Fetei, Florești, în duminica a III-a după Rusalii

de | iul. 7, 2016 | Actualitatea religioasă

Biserica parohiei Cetatea Fetei din localitatea clujeană Florești va fi târnosită de Mitropolitul Clujului duminică, 10 iulie 2016. Evenimentul este cu atât mai special, cu cât anul acesta membrii comunității aniversează 10 ani de la înființarea parohiei.

Biserica paraclis, construită între anii 2007-2008 în stil tradițional maramureșan va fi așadar gazda unui eveniment deosebit, la care este așteptată întreaga comunitate de credincioși alături de oficialitățile locale și județene care s-au implicat în edificarea locașului de cult.

Slujba de sfințire va fi urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia corul parohial Diaconia va susține un mini-concert.

Cu detalii, părintele paroh Marcel Agrișan:

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Apostol...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Hășdate

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Hășdate

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă Hășdate, județul...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat joi, 24 noiembrie 2022, comunitatea ortodoxă din Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Părintele...