Sfințirea Bisericii din Cetatea Fetei, Florești, în duminica a III-a după Rusalii

de | iul. 7, 2016

Biserica parohiei Cetatea Fetei din localitatea clujeană Florești va fi târnosită de Mitropolitul Clujului duminică, 10 iulie 2016. Evenimentul este cu atât mai special, cu cât anul acesta membrii comunității aniversează 10 ani de la înființarea parohiei.

Biserica paraclis, construită între anii 2007-2008 în stil tradițional maramureșan va fi așadar gazda unui eveniment deosebit, la care este așteptată întreaga comunitate de credincioși alături de oficialitățile locale și județene care s-au implicat în edificarea locașului de cult.

Slujba de sfințire va fi urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia corul parohial Diaconia va susține un mini-concert.

Cu detalii, părintele paroh Marcel Agrișan:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sângeorzenii invitaţi la Marșul pentru Viață

Sângeorzenii invitaţi la Marșul pentru Viață

Marşul pentru viaţă, ce este organizat în mai toate oraşele din ţară, va fi organizat în premieră în acest an şi în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi. Invitaţia la acest marş au făcut-o preoţii din faţa sfintelor altare, duminica trecută, explicându-le credincioşilor că...

Marșul pentru viață, o mișcare de apărare a familiei

Marșul pentru viață, o mișcare de apărare a familiei

Creștinii din peste 100 de orașe din țară și din Republica Moldova vor spune pe 26 martie „Stop avortului” prin participarea la Marșul pentru Viață. La Cluj-Napoca, susținătorii familiei creștine se vor întâlni de la ora 11:30 în Piața Unirii, unde Înaltpreasfințitul...

Premieră muzicală în Catedrala Ortodoxă din Cluj

Premieră muzicală în Catedrala Ortodoxă din Cluj

O atmosferă înălțătoare de rugăciune și multă emoție, asta au trăit spectatorii care au luat parte miercuri seara, la Concertul Requiem, susținut în premieră de Opera Națională Română, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Cei aproape 150 de artiști au...