Sfințirea bisericii Mănăstirii „Sf. Maria Magdalena” din Oarța de Sus, satul natal al Mitropolitului Andrei

de | iul. 25, 2021

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 25 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, au slujit la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, satul natal al Mitropolitului Andrei, cu prilejul hramului și sfințirii bisericii așezământului monahal.

De la ora 8:30, cei doi ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, care a fost pusă sub ocrotirea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, pomenită la data de 22 iulie.

În continuare, de la ora 10:00, la Altarul de vară al așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop Andrei au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a asistat și Preasfințitul Părinte Episcop emerit Vasile Flueraș.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Chioar, preotul Nicolae Petruș, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană, arhimandritul Casian Ioana, starețul Mănăstirii Oarța de Sus, ieromonahul Pimen Vasile, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Episcop Andrei al Covasnei și Harghitei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „O rugăciune neobișnuită adresată Domnului Hristos”, în cadrul căruia i-a îndemat pe cei prezenți să fie propovăduitori ai lui Hristos.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ÎPS Părinte Andrei a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Nicolae Bădescu, viețuitor al mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Baia Mare, dirijat de Oana Lenghel, iar la chinonic corul bisericii din Oarța de Sus a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat consătenilor un gând duhovnicesc. Totodată, și-a exprimat bucuria de a vedea sfințită biserica așezământului monahal.

 

De asemenea, părintele stareț Pimen Vasile a mulțumit celor doi ierarhi, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea mănăstirii.

Pentru întreaga activitate administativă și pastoral-duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat la rangul de protosinghel pe starețul mănăstirii, ierom. Pimen Vasile, iar starețului Mănăstirii Râșca Transilvană, arhim. Casian Ioana, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, în semn de mulțumire pentru implicarea în edificarea bisericii mănăstirii. Primarul comunei Oarța de Jos, Bogdan Pop, și primarul comunei Bicaz, Dorin Flaviu Mitre, au primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar binefăcătorii Mircea Lețiu și Alexandru Tămășan au fost distinși cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Totodată, diplome de aleasă cinstire au primit și alți binefăcători. De asemenea, tuturor celor prezenți, Mitropolitul Clujului le-a dăruit cartea-album „Povestea unui vis – Mănăstirea «Sfânta Maria Magdalena» – Oarța de Sus”,  alcătuită de arhidiaconul Claudiu Grama, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Clujului.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, aflată la granița cu trei județe: Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, a fost înființată în anul 2012, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, originar din acel loc.

Primul hram a fost sărbătorit la data de 22 iulie 2012, în ziua de prăznuire a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, când, la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică. În mai puțin de un an, cu sprijinul unor oameni de bine, a fost ridicată biserica de lemn și casa monahală.

În anul 2013, prin cheltuiala Părintelui Mitropolit Andrei, de la turnătoria Grassmeyer din Innsbruck, Austria, s-a achiziționat un clopot de aproximativ 200 kg, care a fost așezat în turnul-clopotniță. În anul 2014, pentru buna desfășurare a slujbelor arhierești, a fost construit un Altar de vară, iar în anul 2015, crucea veche de fier, de pe coama dealului, a fost înlocuită cu una sculptată în lemn.

În prezent, se lucrează la noua casă de oaspeți, edificiu aflat în curs de finalizare.

Obștea mănăstirii, condusă de starețul Pimen Vasile, este formată din viețuitori veniți de la Mănăstirea „Sfânta Maria Skobțova” din Alba Iulia. Întocmai viețuirii lor ascetice din precedenta vatră monahală, adică fără energie electrică sau gaz natural, aceștia au ales aceeași cale a nevoinței. Misiunea lor aparte se adresează și iubitorilor de muzică rock, care au descoperit în liniștea fostei pășuni a satului, devenită mănăstire, armoniile interioare ale credinței.

Din punct de vedere jurisdicţional, așezământul aparține de Protopopiatul Chioar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, este o localitate atestată documentar în anul 1391, iar prima mențiune a unei biserici în zonă este din anul 1723.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...