Sfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni

de | sept. 18, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 18 septembrie 2021, credincioșii din localitatea Boteni, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după 10 ani de la punerea pietrei de temelie.

În continuare, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de cult, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii Soporu de Câmpie, ieromonahul Matei Motentan, preotul paroh Sorin Moldovan și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură,  intitulat „Credința fără fapte este moartă”, pornind de la Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, capitolul 2.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala preoților din Protopopiatul Turda, dirijată de preotul Sorin Dindelegan. La chinonic, grupul de copii al parohiei, coordonat de preoteasa Violeta Moldovan au interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de apreciere și recunoștință, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Sorin Gheorghe Moldovan, cu dreptul de a purta crucea pectorală. Primarul comunei Mociu, Vasile Focșa, preoteasa Violeta Moldovan și Marin Bercheșan au fost distinși cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar arhitectul Cristian Chifor, Ioan Lang și Ioan Pop au primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului Parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

 

Scurt istoric

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni, filie a Parohiei Crișeni, a fost construită între anii 2011-2021, în formă de cruce, cu trei turle, piatra de temelie fiind pusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Lăcașul de cult este împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Petru Butta și Stanislav Grecu.

Comunitatea ortodoxă din Boteni numără în jur de 180 de credincioși.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Municipiul Baia Mare va sărbători de Rusalii zilele culturale ale orașului prin evenimente religioase, culturale și educative. În ziua de Rusalii credincioșii și preoții din Episcopia Maramureșului vor participa la o procesiune pe străzile orașului, iar a doua zi de...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul continuă o...

Expoziţie de carte veche la Catedrala episcopală din Baia Mare

Expoziţie de carte veche la Catedrala episcopală din Baia Mare

Episcopia Maramureșului pregătește pentru iubitorii de lectură o expoziție inedită de carte veche. Ea va fi deschisă vineri, 17 iunie, 2016, de la ora 13:00 la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Se por putea admira cărţi vechi din colecția Episcopiei,...

„Micul Biciclist Creștin” la Baia Mare

„Micul Biciclist Creștin” la Baia Mare

La Sărbătoarea Sfintei Treimi, 20 iunie 2016, Catedrala Episcopală Sfânta Treimedin Baia Mare găzduiește un eveniment pentru copilași intitulat Micul Biciclist Creștin, aflat la ediția a III-a, după cum ne-a precizat Pr. Gavril Vasile Băban, Președinte...