Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Sfințirea Bisericii „Sfânta Treime” din Măguri, județul Cluj

de | sept. 21, 2025

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 21 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Măguri, județul Cluj, cu prilejul sfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, a cărei piatră de temelie a fost pusă în urmă cu 21 de ani. Lăcașul de cult a fost binecuvântat, la interior și exterior, prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscpiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană – arhimandritul Casian Ioana, starețul Mănăstirii Băișoara – arhimandritul Iacob Rus, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia – protosinghel Ioan Cojan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava – arhimandritul Vasile Crișan, preotul paroh Mihai Pânzaru, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Crucea vieții”, pornind de la cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

„Ne spune Domnul Hristos că în lumea aceasta nu este om care să nu aibă o cruce. E adevărat că unii au o cruce mai ușoară, iar alții mai grea, dar Domnul Hristos ne îndeamnă să ne luăm crucea și să-L urmăm, pentru că drumul Crucii Domnului s-a terminat în Rai. Dacă Îi urmăm Lui, ajungem împreună cu El în Rai. (…) Nu este singurul loc din Scriptură unde suntem chemați să ne luăm crucea vieții. În Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetul 38, găsim aceeași chemare: «Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine» (Matei 10, 38). Așadar, luați-vă crucea vieții, învățați să o duceți cu credință, pentru că drumul crucii ajunge în Rai”, a spus Mitropolitul Clujului.

De asemenea, ierarhul a punctat rostul asumării crucii:

„Veți zice: dacă ne luăm crucea, dacă ne resemnăm și o purtăm cu credință, care este rostul? Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, ne spune care este rostul crucii noastre: «Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, răbdarea aduce încercare, iar încercarea nădejde» (Romani 5, 3-4). Această nădejde se împlinește în Rai, cu Domnul nostru Hristos. Creștinul își duce crucea cu ajutorul Domnului Hristos până la capăt. Să dea Dumnezeu să nu avem cruci grele, dar atunci când vine necazul, să ne dea Domnul puterea să ducem crucea înainte, până la capăt”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni.

La finalul slujbei, preotul paroh Mihai Pânzaru a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, Înaltpreasfinția Sa a primit o icoană cu Sfânta Treime.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară desfășurată în cei 28 de ani de slujire sacerdotală, Mitropolitul Andrei i-a oferit preotului paroh Mihai Pânzaru „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distrincție a Mitropoliei Clujului, iar domnului Ionel Cobârzan, fost primar al comunei Măguri-Răcătău, i-a oferit „Crucea Transilvană” pentru mireni. De asemenea, Consiliul Parohial, Comitetul Parohial și Corul bisericii au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, a fiilor satului și a numeroși credincioși din împrejurimi, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Satul Măguri, din comuna Măguri-Răcătău, este atestat documentar pentru prima dată în anul 1724, sub denumirea de „Magura Alpestris”. Localitatea se află în partea de sud-vest a județului Cluj, în zona estică a Munților Apuseni, pe teritoriul Masivului Gilău. Este cea mai înaltă așezare permanent locuită din România, fiind situată la o altitudine cuprinsă între 1.250 și 1.400 m.

Piatra de temelie a actualei biserici, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost pusă la data de 20 iunie 2004 de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Demersurile de obținere a terenului și lucrările pregătitoare au început în anul 2003, prin strădania preotului paroh Mihai Pânzaru, cu implicarea epitropilor Andrei Hetea și Nicolae Roba, precum și a Consiliului parohial.

Lăcașul de cult a fost ridicat între anii 2004–2005, după un proiect realizat de arhitectul Corneliu Zebacinschi din Zalău. În anii care au urmat, biserica a fost împodobită la interior cu pictură în tehnica frescă, executată de pictorul Florin Olari împreună cu echipa sa. Iconostasul din lemn de stejar a fost sculptat de meșterii Ioan și Marius Retegan din localitatea Viile Dejului, fiind înfrumusețat cu icoane pictate de Mihaela Leu din Iași. Mobilierul a fost lucrat în atelierele meșterului Nicolae Câmpean din Sânmărghita, județul Cluj.

Toate lucrările s-au realizat prin râvna preotului paroh Mihai Pânzaru și prin dăruirea credincioșilor parohiei, care au sprijinit atât material, cât și moral edificarea noii biserici. Aceștia au contribuit, de asemenea, la construirea noii case parohiale, după ce vechea locuință a fost mistuită de un incendiu în anul 2006. La aceste realizări s-a adăugat contribuția altor binefăcători, precum și sprijinul oferit de Primăria și Consiliul Local Măguri-Răcătău.

Ca încununare a acestor eforturi, la data de 21 septembrie 2025, în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor numeros de clerici.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Crosul Inimilor Mari”, la a III-a ediție

„Crosul Inimilor Mari”, la a III-a ediție

Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români – Filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj-Napoca) a organizat sâmbătă, 10 octombrie 2026, evenimentul sportiv-caritabil „Crosul Inimilor Mari”, cu scopul de a strânge fonduri pentru susținerea activității Centrului de Îngrijiri...