Sfințirea Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Dej

de | sept. 15, 2019

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din municipiul Dej, județul Cluj, prilej cu care a târnosit Biserica Parohiei Dej IV, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, situată pe strada Miron Costin, cartierul Mulatău.

Slujba de sfințire a început la ora 8:30, iar de la ora 10:00, la altarul de vară din curtea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor mare de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, parohul bisericii, preotul Silviu Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Rușinea de a ne mărturisi credința”, prin intermediul căruia a evidențiat importanța mărturisirii credinței prin fapte, pornind de la Evanghelia după Marcu, capitolul 8, versetul 38.

 

În cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Vasile Cosmin Moldovan, fost cântăreț al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, pe seama Parohiei Archiud, Protopopiatul Bistrița.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu, decanul facultății. La chinonic Eugenia Marinescu, Ioana Breda Morar și Ioan Dordoi au interpretat mai multe pricesne.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohia încredințată spre păstorire, Părintele Mitropolit Andrei a acordat părintelui paroh Silviu Pop „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție pentru clerici din Mitropolia Clujului.

Primarul municipiului Dej, Costan Morar, a primit o Diplomă de aleasă cinstire. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.

În încheiere, preotul paroh Silviu Pop a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. Totodată, Părintelui Mitropolit Andrei i-a oferit o icoană cu Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al bisericii și al Înaltpreasfinției Sale.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și centrale, precum și numeroși dejeni.

 

Biserica „Sfântul Apostol Andrei” a fost construită între anii 2011-2016, iar între anii 2016-2019 a fost împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Alexandru Crișan din localitatea Baciu, jud. Cluj, asistat de colaboratorii săi. De asemenea, s-a realizat un sistem de încălzire centrală, prin pardoseală, un altar nou de vară și un monument închinat eroilor neamului. Tot în această perioadă a fost construită și o casă parohială nouă.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 15 septembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...