Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

de | sept. 23, 2023

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, de la ora 11:00, în prezența oficialităților locale și a credincioșilor din sat, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a sfințit capela mortuară din localitate. Aceasta a fost edificată în cursul anului 2023, iar investițiile au fost suportate de Primăria Comunei Sânmihaiu de Câmpie, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Brăteni.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, parohul comunității – preotul Alin Ionel Pașca, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură și i-a felicitat pe toți cei implicați în viața și activitățile comunității. Astfel, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul paroh Alin Ionel Pașca. Primarului comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Epitropul parohiei Radu Iosif și domnul Cristian Moldovan au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar domnul Vasile Alboi a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.

Localitatea Brăteni este filie a Parohiei Ortodoxe Budurleni.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Parohia Ortodoxă Budurleni

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...